Linkuri accesibilitate

ALDE și Pro România au semnat o alianță electorală care îl va susține pe Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale


Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu și liderul Pro România Victor Ponta au semnat, miercuri, un protocol de alianță electorală pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

Norica Nicolai și Sorin Cîmpeanu ar urma să coordoneze campania alianței ALDE și Pro România, partide care susțin candidatura independentă a lui Mircea Diaconu la prezidențiale.

"În 24 de ore depunem (n.r. - la BEC), am semnat deja, e un document tehnic prin care Pro România şi ALDE susţin candidatura independentă a domnului Mircea Diaconu. Cei care vor coordona această alianţă electorală - am desemnat, că aşa spune legea - pe doamna Norica Nicolai şi pe domnul Sorin Câmpeanu", a precizat Ponta la Palatul Parlamentului, întrebat pe această temă, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, prim-vicepreședintele Pro România Sorin Cîmpeanu a declarat, marți, că discuțiile au vizat ca el să fie co-președinte al alianței, alături de Norica Nicolai, și nu doar coordonator al campaniei pentru prezidențiale.

ALDE a stabilit, luni, ieșirea de la guvernare și alianța cu Pro România.

"Am încercat vreme îndelungată să credităm acest guvern pentru că am considerat ca e nevoie de o anumită stabilitate politică si nu am obiceiul să fac opoziție în cadrul Guvernului. De aceea, cred că este mai corect să ne despărțim civilizat și să urăm doamnei prim-ministru misiune ușoară. Noi vom trece în opoziție", a afirmat Tăriceanu.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG