Linkuri accesibilitate

Aliații Statelor Unite îl felicită pe Biden. Kremlinul păstrează tăcerea


Vladimir Putin îl salută pe Joe Biden, pe atunci vicepreședinte SUA, martie 2011
Vladimir Putin îl salută pe Joe Biden, pe atunci vicepreședinte SUA, martie 2011

Aliații Statelor Unite, din Europa până în Extremul Orient, l-au felicitat pe Joe Biden ca pe următorul președinte american, Germania vorbind despre „un nou și pasionant capitol” în relațiile transatlantice, în vreme ce liderii niponi au promis să conlucreze cu el pentru „pace, libertate și prosperitate în regiunea indo-pacifică”.

Deși mulți aliați s-au grăbit să-i adreseze mesaje călduroase lui Biden imediat după ce a fost declarat învingător la 7 noiembrie, alți lideri europeni și mondiali proeminenți fie au păstrat tăcerea, fie au emis declarații de sprijin mai temperate.

La Moscova, Kremlinul nu publicase nici un fel de declarație până duminică la prânz.

Țările aliate cu SUA în NATO l-au felicitat pe Biden, doar Ungaria premierului Viktor Orban păstrând tăcerea, cel puțin până duminică la prânz.

Un purtător de cuvânt al partidului Fidesz, al lui Orban, a postat sâmbătă pe Facebook o declarație în care îi mulțumea lui Donald Trump, învinsul alegerilor.

„Mulțumită lui, relațiile ungaro-americane au ajuns să fie mai bune decât oricând. Sperăm ca administrația Biden să nu submineze, din considerente ideologice, rezultatele obținute până acum în comun”, a scris Istvan Holik.

În zilele de după de după 3 noiembrie, media pro-guvernamentală din Ungaria a publicat acuzații nefondate de fraudă în alegerile americane. Și cu doar câteva ore înainte ca Biden să fie declarat învingător, Orban spunea la radio că incertitudinea din jurul rezultatelor americane sugerează că „Washingtonul nu-i mai poate critica pe alții după un asemenea scrutin”.

În Polonia, alt aliat NATO dominat de conservatori, președintele Andrzej Duda l-a lăudat pe Biden, adăugând că „așteptăm nominalizarea de către Colegiul Electoral”.

Președintele Iranului, Hassan Rohani, a spus că noua administrație americană va avea ocazia să „compenseze pentru... greșelile anterioare” – o referință la președintele Donald Trump.

Tensiunile dintre Iran și SUA au crescut mult în mandatul lui Trump, care a scos Washingtonul dintr-un acord nuclear internațional cu Iranul și a reimpus Teheranului sancțiuni economice dure. Trump a ordonat de asemenea asasinarea unui comandant militar de frunte iranian, Qasem Soleimani, aducând cele două țări în pragul confruntării militare.

Biden a spus mereu că plănuiește să urmeze „o cale credibilă de revenire la diplomație” în ce privește Iranul și a invocat posibilitatea revenirii SUA în acordul nuclear din 2015.

Biden a spus că dorește, ca președinte, să consolideze relația transatlantică, inclusiv să revigoreze NATO. Unii foști oficiali americani avertizaseră mai înainte că Trump, dacă va avea al doilea mandat, ar putea retrage SUA din alianță.

Liderii europeni au răsuflat ușurați după știrea alegerii lui Biden.

Cancelara germană Angela Merkel a spus că abia așteaptă că coopereze cu președintele Joe Biden. „Prietenia noastră transatlantică este de neînlocuit în fața provocărilor majore ale epocii actuale”, a spus lidera de la Berlin.

Președintele francez Emmanuel Macron a postat pe Twitter un mesaj în care i-a felicitat pe Biden și pe vicepreședinta aleasă, Kamala Harris, spunând: „Avem multe de făcut ca să depășim provocările actuale. Haideți să cooperăm!”.

Premierul britanic Boris Johnson, considerat de mulți aliat și suporter al lui Trump, i-a felicitat pe Biden și Harris pentru „victoria istorică”.

„Statele Unite sunt aliatul nostru cel mai important, și abia aștept să cooperăm îndeaproape asupra priorităților comune, de la schimbarea climaterică la comerț și securitate”, a spus Johnson.

În Japonia, cel mai apropiat aliat al Americii din zona Pacificului, premierul Yoshihide Suga l-a îndemnat pe Biden să contribuie la întărirea relațiilor bilaterale.

Este de așteptat ca Biden să aibă o poziție mai dură decât Trump în ce privește Rusia, mai ales față de încălcarea drepturilor omului și politicile externe ale Kremlinului.

Biden l-a criticat mereu pe președintele Vladimir Putin pentru „acțiuni maligne”, ca invadarea unor țări vecine sau amestecul în alegeri străine, și a numit recent Rusia „oponent”.

Președintele ucrainean Vladimir Zelinski, a cărui guvernare a ajuns fără voia ei în centrul disputelor politice americane, l-a felicitat pe Biden pe Twitter, spunând că Ucraina „este optimistă în ce privește viitorul parteneriatului strategic cu Statele Unite”.

„Ucraina are mare noroc cu un președinte american care cunoaște așa de profund, inclusiv pe plan personal, țara noastră”, a scris liderul de la Kiev.

În calitate de vicepreședinte, Biden a avut în grijă și relațiile cu Ucraina după revolta din 2014 de pe Maidan, urmată de anexarea Crimeii de către ruși și declanșarea conflictului cu separatiștii din estul Ucrainei.

Biden a vizitat Ucraina de șase ori ca vicepreședinte, ajutând la aprobarea unor ajutoare militare pentru ucraineni în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari.

XS
SM
MD
LG