Linkuri accesibilitate

PROFIL: După aproape 50 de ani de carieră politică, Joe Biden ajunge la Casa Albă


Joe Biden, vicepreședinte al Statelor Unite timp de două mandate și senator din 1973 până în 2009, l-a învins pe președintele în funcție Donald Trump într-un scrutin pe muchie de cuțit supranumit și „o bătălie pentru sufletul națiunii". Victoria la a treia candidatură pentru Casa Albă încununează o carieră de aproape jumătate de secol în politică.

Prin victoria împotriva lui Donald Trump într-un scrutin în care câștigătorul a fost declarat abia după patru zile, Joe Biden își îndeplinește un vis care a stat departe de el timp de trei decenii.

Candidatul Partidului Democrat a făcut campanie pe valul de frustrare privind felul în care Donald Trump a gestionat pandemia de coronavirus și felul în care președintele în funcție a împins retorica publică, reușind să obțină cel puțin 273 de electori. Pentru a câștiga Colegiul Electoral și alegerile este nevoie de cel puțin 270 de electori.

Joe Biden a reușit să câștige unele state cheie la o distanță extrem de mică de Trump, dar la votul popular l-a devansat cu peste 4 milioane de voturi și a devenit președintele votat de cei mai mulți cetățeni din istoria SUA.

Biden va împlini 78 de ani pe 20 noiembrie și devine cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite. El a candidat pe promisiunea de a uni națiunea americană, de a opri răspândirea coronavirusului, de a reface relațiile cu statele aliate și de restabili reputația unei națiuni a cărei „credibilitate și influență", spune el, a fost subminată de „aproape orice măsură" implementată de când Trump a ajuns la putere.

„Cunosc această țară. Cunosc cetățenii ei. Și știu că pot uni și vindeca această națiune", spunea Joe Biden la un miting electoral din Georgia din 27 octombrie.

Președintele american își preia funcția pe 20 ianuarie. Joe Biden va avea în față nu doar o țară profund divizată pe o mulțime de teme, de la egalitate rasială, migrație și probleme culturale, dar și una care se chinuie să treacă printr-o pandemie care a afectat aproape 10 milioane de persoane, a ucis peste 236.000 și a afectat puternic economia, crescând șomajul și temerile privind viitorul.

El va trebui să îndrepte relațiile cu statele aliate din Europa, să facă față unei Rusii agresive, și să gestioneze provocările care vin dinspre China.

Președintele-ales nu este o persoană necunoscută nici pentru cei 330 de milioane de cetățeni americani și nici pentru liderii internaționali.

Biden a lucrat la Washington pentru aproape 50 de ani, dintre care 35 ca senator de Delaware și 8 ca vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama.

Un membru de lungă durată și lider pentru trei mandate al Comitetului pentru Relații Externe din Senatul american, Biden a făcut vizite externe și s-a implicat pe numeroase teme precum comerțul sau armamentul nuclear. El s-a întâlnit cu liderii sovietici în 1979 pentru a discuta controlul înarmării, a susținut extinderea NATO după prăbușirea comunismului și dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Obama l-a ales de două ori pentru a-i fi vicepreședinte în special pentru cunoștințele aprofundate ale politicii externe. În 2008, Biden a acoperit lipsa de experiență pe care o avea Barack Obama în cursa împotriva lui John McCain, un veteran al războiului din Vietnam și lider minoritar al Comitetul pentru servicii armate al Senatului.

A treia candidatură

Joe Biden s-a contrat puternic cu Donald Trump în cele două dezbateri electorale, dar a arătat un comportament mai blând în comparație cu răbufnirile și gesturile teatrale ale președintelui în funcție.

Analiștii au susținut că Joe Biden a reușit să reziste în politică pentru că a știut să se conecteze cu alegătorii, inclusiv prin prezentarea experiențelor proprii când a fost pus în dificultate, lucru ce l-a făcut plăcut în rândul americanilor.

Joseph Robinette Biden, Junior, s-a născut în 1942 în orașul Scranton, statul Pennsylvania, într-o familie din clasa de mijloc, romano-catolici care, deși înstăriți, se chinuiau după o serie de probleme.

Cel mai în vârstă din cei patru copii, Biden a crescut ca parte a clasei de mijloc după ce familia s-a mutat în Delaware, stabilindu-se în orașul Wilmington, unde tatăl său a făcut o carieră din a vinde mașini vechi.

El a jucat fotbal american și baseball la un liceu catolic unde a și fost șef al clasei în ultimii doi în ciuda faptului că era sărac. A urmat apoi cursurile de la Universitatea din Delaware și a obținut licența în drept din partea Universității Syracuse din New York.

Biden s-a căsătorit prima dată în 1966, cu Neilia Hunter, studentă și ea la Syracuse, cu care s-a mutat în Delaware unde a obținut dreptul de a practica avocatura și cu care a avut trei copii.

Neilia și fata lor de doar un an au murit în urma unei accident auto în timp ce făceau cumpărăturile de Crăciun la câteva săptămâni după ce Biden, atunci în vârstă de 29 de ani, a fost pentru prima dată ales senator în 1972 - fiind la acel moment al șaselea cel mai tânăr senator din istorie. Cei doi fii Beau și Hunter au scăpat doar cu câteva răni.

Beau avea să moară în 2015, la vârsta de 45 de ani, de cancer cerebral. Hunter, acum 50 de ani, s-a chinuit cu dependența de droguri și alcool pentru decenii, iar poziția sa în consiliul de administrație al companiei energetice ucrainene Burisma, între 2014-2019, l-a făcut o țintă pentru aliații lui Trump în timpul campaniei prezidențiale.

Joe Biden a spus că a fost aproape să renunțe la mandatul de senator pentru copiii săi, după accidentul rutier, dar colegii l-au convins să nu o facă. Pentru a putea să și lucreze și să aibă grijă și de copii făcea naveta timp de 90 de minute cu trenul între Delaware și Washington, ceea ce i-a adus porecla de Amtrak Joe. Amtrak este una din cele mai mare companii de cale feroviară din Statele Unite.

Naveta zilnică avea să aibă o influență și în politicile promovate de Joe Biden. A devenit un susținător al industriei feroviare și în campania din 2020 a promis „o revoluție feroviară". El a promis că va combate încălzirea globală și va ajuta și muncitorii care depind de transportul public.

Biden a suferit în tinerețe și de un defect de vorbire care l-a făcut ținta ironiilor colegilor. Episoadele în care se bâlbâie aveau să fie folosite și în campania din 2020, alături de vârsta înaintată, pentru a pune sub semnul întrebării capacitatea de a conduce.

Deși nu a pierdut nicio cursă pentru Senat în 35 de ani, Biden a avut parte și de eșecuri politice.

El a încercat să obțină nominalizarea democraților în alegerile prezidențiale din 1988 și 2008, dar s-a retras rapid fiind depășit de alți competitori.

Pentru ceva vreme, candidatura din 2020 părea să aibă aceeași soarta.

Drumul spre nominalizare

Alegeri SUA: Joe Biden - portret de candidat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:39 0:00

El și-a anunțat candidatura în aprilie 2019, după luni de ezitare și aproape alte 20 de candidaturi - multe din partea unor politicieni mai tineri, mai liberali și mai orientați spre tabăra de stângă și mult mai noi în ale politicii decât Biden.

Biden a căutat să se prezinte drept o garanție a stabilității într-o țară pe care a numit-o „un câmp de luptă" după trei ani sub conducerea lui Trump, pe care l-a acuzat că a divizat populația pe subiecte precum egalitatea rasială și migrația și că a periclitat „valorile fundamentale ale națiunii, poziția în lume, și chiar democrația".

„Suntem într-o luptă pentru sufletul națiunii", a spus Biden în clipul video în care își anunță candidatura. Dacă i se va acorda un nou mandat de patru ani, spunea el, Trump va „schimba permanent și fundamental caracterul acestei națiuni, cine suntem, iar eu nu pot sta și privi în timp ce se întâmplă asta".

Cu toate acestea, sondajele de opinie indicau că Biden nu avea șanse pe scena cu cele mai diverse candidaturi din istorie - de la femei cu origini africane sau indiene la bărbați gay sau socialiști, printre alții - și s-a chinuit în prima parte a alegerilor primare din 2020.

El a obținut scoruri mici în primele trei alegeri primare în timp ce voturile s-au îndreptat spre cei mai liberali doi candidați Bernie Sanders și Elizabeth Warren, ambii tot peste 70 de ani, sau spre candidați tineri cu poziții moderate. El a început revenirea la finalul lui februarie, când a câștigat Carolina de Sud, în special datorită sprijinul din partea comunității afro-americane.

Rivalii săi cu poziții moderate, văzându-și șansele compromise iar unii temându-se de un succes al lui Bernie Sanders, au început să se retragă. Ieșirea lor din cursă i-a deschis calea lui Joe Biden către victorie, și rapid l-a depășit pe Sanders și a obținut nominalizarea democraților în iunie.

Victoria lui Biden poate fi „pusă pe simplu motiv că majoritatea îl place pe Unchiul Joe" spunea editorialistul Max Boot, în martie, pentru Washington Post.

Covid-19 și campania

Campania prezidențială din 2020 a fost marcată de pandemia de coronavirus, care a oprit mitingurile electorale cu prezență numeroasă din cauza riscurile pe care le reprezentau pentru sănătatea participanților.

Partidul Democrat a optat pentru organizarea convenției exclusiv online în august. La fel au făcut și republicanii, dar cu mici excepții, precum discursul lui Donald Trump.

Biden, al cărui vârstă reprezenta un risc în plus pentru sănătate în cazul unei infectări, și-a desfășurat campania mai mult de acasă, oferind chiar și interviuri online.

Trump, care s-a bazat pe mitinguri cu prezență numeroasă pentru a își înflăcăra susținătorii, a ignorat în mare parte recomandările medicilor și a organizat evenimente de campanie cu participare numeroasă. El l-a ironizat de numeroase ori pe Biden spunând că se „ascunde".

Dar campania restrânsă pe care a desfășurat-o, este posibil să-l fi protejat de probabil cel mai mare inamic al său - vorbitul în public. El este cunoscut nu doar pentru zâmbetul larg din timpul discursurilor, dar și pentru gafele multiple precum confuzii între numere, ani sau încurcarea unor nume.

În timpul alegerilor primare, Biden a părut incoerent și pierdut de realitate, recomandând într-o dezbatere ca familiile să asculte muzică la casetofon - un dispozitiv depășit de noile tehnologii de câteva decenii.

Cu toate acestea, Biden nu s-a încurcat în cele două dezbateri cu Donald Trump, din septembrie și octombrie, când l-a criticat pe președinte pentru gestionarea pandemiei care a ucis peste 200.000 de americani.

„Oricine este responsabil de așa multe decese nu poate rămâne președinte al Statelor Unite", a spus Joe Biden în timpul dezbaterii din 22 octombrie.

Ucraina și Burisma

Sondajele de opiniei i-au dat lui Biden un avantaj mare în fața lui Donald Trump când a fost desemnat candidatul democraților în iunie.

Trump a încercat să refacă marja prin a îl portretiza drept un politician „corupt" cu o familie care a beneficiat de poziția sa. Atacurile s-au concentrat în mare parte pe activitatea desfășurată de Biden din poziția de om de legătură al președintelui Obama în Ucraina după ce Rusia a anexat Crimeea și a susținut separatiștii care au preluat controlul asupra a două provincii din est în 2014.

Fiul lui Joe Biden, Hunter, a intrat în consiliul de administrație al producătorului de gaze naturale Burisma la doar o lună după ce tatăl său a preluat dosarul extern privind Ucraina. Echipa lui Donald Trump a acuzat că Biden a ordonat concedierea procurorului general al Ucrainei pentru a opri o investigație ce viza Burisma.

Echipa lui Biden a negat acuzațiile, afirmând că a Biden a încurajat guvernul ucrainean să îl concedieze pentru că nu urmărea să deschidă anchete de corupție. Departamentul de Stat american și activiștii anticorupție din Ucraina au sprijinit această variantă.

Un raport din septembrie din partea unei echipe de investigații a republicanilor din Senatul american spune că poziția lui Hunter în Burisma creează aparența unui conflict de interese, dar îi disculpă pe Joe și Hunter Biden de orice infracțiune.

XS
SM
MD
LG