Colegii din Rusia au vorbit cu locuitorii de acolo despre alegerile americane. Iată ce au răspuns
Rușii de pe stradă nu cred că realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA le va schimba viața și nici soarta războiului din Ucraina.
Franța vrea ca statele UE să coordoneze o strategie comună după victoria lui Trump
Președintele francez Emmanuel Macron a propus ca cele 27 de state membre ale Uniunii Europene să își coordoneze strategia privind modul de consolidare a Europei după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului francez, citat de Reuters.
Al doilea mandat de președinte al lui Donald Trump vine cu multe premiere
Donald Trump a intrat în campania pentru alegerile din 5 noiembrie decis să se răzbune pentru eșecul din noiembrie 2020 și să recâștige Casa Albă.
A depășit, printre multe altele, tensiunile din interiorul Partidului Republican, problemele juridice generate de primul său mandat (2017-2021) și o tentativă de asasinat.
Trump a anihilat, de asemenea, valul de entuziasm cu care a intrat în campanie Kamala Harris, după retragerea lui Joe Biden.
În vârstă de 78 de ani, Trump este cel mai în vârstă candidat care a câștigat vreodată alegerile prezidențiale din SUA, devansându-l pe Biden, care avea 77 de ani acum patru ani, când l-a învins pe Trump.
Citește continuarea analizei accesând linkul de mai jos:
Iată cele mai importante reacții internaționale după victoria lui Donald Trump
Liderii politici reacționează la victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA.
UE vorbește despre continuarea parteneriatului tradițional, Rusia consideră SUA o țară „neprietenoasă”, România menționează parteneriatul strategic, iar China dorește relații de „respect reciproc”.