Astfel, potrivit documentului, pentru persoanele fizice plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale sau bugetare restante, creşte de la 100 lei la 2.000 lei. Astfel, numărul contribuabililor persoane fizice pentru care nu se instituie poprirea creşte de aproximativ patru ori faţă de numărul celor care se încadrează în plafonul existent, aceştia înregistrând obligaţii restante la nivelul anului 2018 în valoare totală de 161,7 milioane de lei, adică 34,4 milioane de euro.
În cazul contribuabililor mici, plafonul creşte de la 500 lei, cât este în prezent, la 10.000 lei. Prin această măsură, explică documentul ANAF, numărul contribuabili mici pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară prin modificarea plafonului, creşte de aproximativ 2,5 ori faţă de numărul celor care încadrează în plafonul existent în prezent. Numărul celor care se încadrează în noul plafon este de aproximativ 200.000 contribuabili mici, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 1,44 miliarde de lei, adică 307,6 milioane de euro.
Pentru contribuabilii mijlocii, acest plafon va fi stabilit la 40.000 de lei, de la 1.500 lei, în prezent. Astfel, se dublează numărul celor pentru care nu se pune poprirea bancară, până la aproximativ 4.655 contribuabili mijlocii, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 118,9 milioane de lei, respectiv 25,3 milioane de euro.
În ceea ce-i privește pe marii contribuabili plafonul obligaţiilor restante creşte de la 3.000 lei la 40.000 lei. Prin această măsură se dublează numărul contribuabililor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajung la aproximativ 100 mari contribuabili, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 5,5 milioane lei, adică 1,2 milioane de euro.
Facebook Forum