Linkuri accesibilitate

ANI: Deputatul Mircea Drăghici nu poate justifica peste 1 milion de lei din avere


Mircea Drăghici

Agenția Națională de Integritate a găsit diferențe de 1,18 milioane de lei și aproape 16.000 de euro între averea dobândită și veniturile realizate de fostul trezorier PSD, deputatul Mircea Drăghici, transmite instituția într-un comunicat de presă.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Drăghici Mircea Gheorghe”, arată ANI.

Totul despre evoluția coronavirusului, în România și în lume, citiți pe liveblogul Europa Liberă.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - cu privire la posibile indicii privind încălcarea legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ceea ce privește încasarea sumei în cuantum de 313.247,04 lei reprezentând venituri din chirii, de la societăți comerciale care, la rândul lor, realizau venituri în baza contractelor de prestări servicii de la o formațiune politică, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) - cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației fiscale în ceea ce privește înregistrarea contractelor de închiriere aferente perioadei 2017 – 2018, în anul 2019, respectiv după demararea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în baza cărora a încasat suma de 313.247,04 lei și a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor - cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislației în materia spălării banilor, în ceea ce privește imobilele dobândite în anul 2018 de fiicele persoanei evaluate, cu suma totală de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, în anul 2015, le dobândiseră de la persoana evaluată și de la soția acestuia, pentru suma de 59.800 euro.

Deputatul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative.

Drăghici a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

În urmă cu un an, fostul trezorier al PSD a fost trimis în judecată pentru delapidare și folosirea subvențiilor primite de partid în alte scopuri. Procesul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit DNA, Drăghici a cumpărat 2/3 dintr-o vilă cu banii primiți ca subvenție de PSD. Ulterior, contractul a fost anulat și banii au fost returnați. Tot din banii partidului a cumpărat o mașină pe care a vândut-o apoi soției sale, fără a încasa contravaloarea acesteia la momentul înstrăinării, ci abia peste o lună și jumătate.

Procurorii îl acuză pe fostul trezorier al PSD că şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029. Contractul ar fi avut un caracter simulat, ,iar suma de bani provenită din subvenții a fost astfel folosită în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată.

"Concret, suspectul îndeplineşte funcţia de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private. În exercitarea funcţiei de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulaţie de peste 500.000 de euro, pe care să îl achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier şi, în parte, cu fonduri proprii. Promisiunea de vânzare-cumpărare dintre proprietarul imobilului şi persoana din familia suspectului, dar şi contractul de închiriere dintre acelaşi proprietar şi formaţiunea politică, s-au încheiat în aceeaşi zi, 15.02.2018, pentru acelaşi imobil", precizează DNA.

"În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de cinci luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului", reiese din rechizitoriul DNA.

După condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare și preluarea puterii în partid de Viorica Dăncilă, Drăghici a fost obligat să-și dea demisia din funcția de trezorier, după ce DNA a deschis dosarul în care este acuzat că a cumpărat pentru el o vilă în Pipera și o mașină costisitoare cu banii de la bugetul de stat destinați PSD. Mircea Drăghci a demisionat și din PSD pe 11 februarie.

El a fost coordonatorul campaniei pentru europarlamentare, iar premierul Viorica Dăncilă a cerut un audit intern pentru a afla care este situația financiară a partidului, ce contracte au fost semnate în numele partidului, de către cine și cu ce firme. De contractele din PSD se ocupa personal Liviu Dragnea, acum încarcerat la Rahova după condamnarea de 3,5 ani primită de la Înalta Curte.

Mircea Drăghici este la al treilea mandat de deputat de Argeș, ales pe listele PSD.

XS
SM
MD
LG