Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să intre în teritoriile separatiste din Ucraina

Separatiștii proruși din Donețk au sărbătorit în stradă semnarea decretelor prin care Vladimir Putin a recunoscut, luni seară, independența regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Kuhansk.
Separatiștii proruși din Donețk au sărbătorit în stradă semnarea decretelor prin care Vladimir Putin a recunoscut, luni seară, independența regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Kuhansk.

Președintele Vladimir Putin a dat ordinul ca forțele militare ale Rusiei să intre în Ucraina, în teritoriile controlate de separatiști, pentru o pretinsă acțiune de „menținere a păcii”.

Decizia ar urma, potrivit declarațiilor anterioare ale liderilor Occidentali, să aibă consecințe „masive” asupra Moscovei, în principal impunerea unor sancțiuni economice.

Anterior ordinului de trimitere a forțelor militare în Ucraina, Vladimir Putin semnase documentele prin care recunoaște independența celor două regiuni ucrainene Luhansk și Donețk.

Nu este clar care și câți dintre cei 150.000 de militari ruși care se află deja la granițele Ucrainei vor fi transferați pe teritoriul ucrainean, dar potrivit ordinului semnat de Vladimir Putin, datat 21 februarie 2022, acest lucru ar trebui să se întâmple imediat.

De asemenea, ordinul nu specifică exact locurile în care ar urma să fie desfășurate forțele ruse, în condițiile în care separatiștii au cerut mereu administrarea întregii zone, dar controlează efectiv doar circa jumătate din cele două regiuni.

Ordinul liderului de la Kremlin explică că forțele rusești vor intra în Luhansk și Donețk la cererea separatiștilor, cu scopul „menținerii păcii”. În ultimele zile, forțele ruse au fost desfășurate în mai multe locuri din apropierea graniței zonei separatiste și ar putea ajunge foarte repede în teritoriile pe care le va controla acum direct Moscova, prin intermediul separatiștilor și armatei ruse.

Cele mai noi fotografii din satelit cu activitatea militară rusă de lângă Ucraina

Această imagine din satelit a surprins trupe în deplasare și desfășurarea unui grup de luptă în Soloți, Rusia, pe 20 februarie 2022, potrivit Maxar Technologies.<br />
<br />
&nbsp;
1/10 Această imagine din satelit a surprins trupe în deplasare și desfășurarea unui grup de luptă în Soloți, Rusia, pe 20 februarie 2022, potrivit Maxar Technologies.

 
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Un batalion blindat care se îndreaptă spre sud, în Soloti, Rusia. Maxar transmite că pe 20 februarie majoritatea unităților de luptă și a echipamentelor de sprijin de la Soloți s-au pus în mișcare. Convoaie cu echipamente blindate au fost văzute în întrega regiune.
2/10 Un batalion blindat care se îndreaptă spre sud, în Soloti, Rusia. Maxar transmite că pe 20 februarie majoritatea unităților de luptă și a echipamentelor de sprijin de la Soloți s-au pus în mișcare. Convoaie cu echipamente blindate au fost văzute în întrega regiune.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Zonă din Soloti, după plecarea unui grup de luptă. Sunt observabile urmele lăsate în zăpadă de&nbsp; vehiculele care au părăsit această zonă.&nbsp;
3/10 Zonă din Soloti, după plecarea unui grup de luptă. Sunt observabile urmele lăsate în zăpadă de  vehiculele care au părăsit această zonă. 
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Imagine din 20 februarie din Valuiki, Rusia. Potrivit&nbsp;Maxar, unele echipamente au fost observate într-un câmp, la 15 kilometri de granița cu Ucraina.
4/10 Imagine din 20 februarie din Valuiki, Rusia. Potrivit Maxar, unele echipamente au fost observate într-un câmp, la 15 kilometri de granița cu Ucraina.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Elicopterele militare de lângă Valuiki, Rusia.
5/10 Elicopterele militare de lângă Valuiki, Rusia.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Echipamente militare lângă Valuiki, Rusia, de-a lungul unor șiruri de copaci.
6/10 Echipamente militare lângă Valuiki, Rusia, de-a lungul unor șiruri de copaci.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Estul orașului Valuiki, în 19 februarie, la circa 27 de kilometri este de granița Ucrainei.
7/10 Estul orașului Valuiki, în 19 februarie, la circa 27 de kilometri este de granița Ucrainei.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Grup de luptă de lângă Belgorod, 20 februarie 2022. Potrivit&nbsp;Maxar, echipamente militare au fost văzute și la nord-vest de&nbsp;Belgorod, la circa 30 de kilometri de granița cu Ucraina, în zone împădurite sau industriale.<br />
<br />
&nbsp;
8/10 Grup de luptă de lângă Belgorod, 20 februarie 2022. Potrivit Maxar, echipamente militare au fost văzute și la nord-vest de Belgorod, la circa 30 de kilometri de granița cu Ucraina, în zone împădurite sau industriale.

 
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Echipamente militare de-a lungul unui șir de copaci, Belgorod, 20 februarie 2022.<br />
&nbsp;
9/10 Echipamente militare de-a lungul unui șir de copaci, Belgorod, 20 februarie 2022.
 
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Elicoptere lângă lacul Donuzlav din Crimeea, 18 februarie 2022.
10/10 Elicoptere lângă lacul Donuzlav din Crimeea, 18 februarie 2022.
În 19 și 20 februarie, echipamentele militare ale Rusiei au fost fotografiate la nord de Belgorod, Soloti și Valuiki, toate aflate la distanțe de până la 40 de kilometri de granița Ucrainei.
Secvența anterioară
Secvența următoare

Tratatele prin care Vladimir Putin a recunoscut anterior, în cursul serii de luni, independența celor două regiuni, după o intervenție televizată în care a acuzat că Ucraina este unealta SUA și ar pune în pericol siguranța viitoare a poporului rus, ar urma să fie ratificate de Duma de Stat în cursul zilei de marți.

În discursul televizat care a precedat semnarea documentului, liderul de la Kremlin s-a declarat convins că cetăţenii ruşi sprijină decizia sa şi a cerut Parlamentului Federaţiei Ruse să o susţină.

Putin a acuzat forţele armate ucrainene că ar ucide civili în bombardamentele asupra unor zone locuite din estul separatist al țării. El a adăugat că Ucraina ar intenționa să se doteze cu arme nucleare şi că dispune, oricum, de tehnologia nucleară sovietică.

În acelaşi discurs, liderul rus a spus că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu „un regim marionetă'' şi a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.

În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Vladimir Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării.

El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Conform liderului rus, NATO a ignorat complet cererile de securitate ale Moscovei.

Auto-proclamatele republici populare Donețk și Luhansk, recunoscute acum de Kremlin, au o suprafață totală de 53.201 kilometri pătrați, din peste cei 600.000 km2 ai Ucrainei. Ele se află la circa 600 de kilometri de capitala Ucrainei, Kiev.

Reacțiile internaționale denunță decizia de la Kremlin

Anunțul lui Vladimir Putin privind recunoașterea independenței Ucrainei nu a rămas fără ecou în comunitatea internațională.

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat că recunoaşterea de către Rusia a regiunilor separatiste Doneţk şi Luhansk necesită un răspuns „rapid şi ferm”.


„Recunoaşterea de către Kremlin a aşa-numitelor 'Republici Populare Doneţk şi Lugansk' ca fiind 'independente' necesită un răspuns rapid şi ferm şi vom lua măsurile adecvate în coordonare cu partenerii noştri”, a scris Blinken pe Twitter.

Cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron au avut luni o convorbire telefonică în trei în urma căreia au stabilit că recunoaşterea independenţei teritoriilor separatiste din estul Ucrainei de către Vladimir Putin „nu va rămâne fără răspuns”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Berlin, cei trei lideri „sunt de acord că această măsură unilaterală a Rusiei constituie o încălcare clară a acordurilor de la Minsk”.

„Germania, Franţa şi Statele Unite au condamnat ferm decizia preşedintelui rus. Această măsură nu va rămâne fără răspuns”, au stabilit cei trei oficiali în cadrul convorbirii.

De asemenea, Casa Albă a anunțat că preşedintele american Joe Biden a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a condamna decizia Rusiei de a recunoaşte regiunile separatiste din estul ţării.

Președintele Joe Biden a vorbit cu omologul ucrainian „pentru a reafirma angajamentul Statelor Unite faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Biden a arătat că SUA intenţionează să impună sancţiuni şi a spus că va răspunde „rapid şi decisiv, în acord cu aliaţii şi partenerii săi”, la orice agresiune ulterioară din partea Rusiei.

Turcia consideră „inacceptabilă” recunoașterea „independenței” teritoriilor separatiste

Turcia, ţară care întreţine relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, a calificat marţi drept 'inacceptabilă' decizia Rusiei de a recunoaşte regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk ca republici independente.

Ministerul de externe turc subliniază într-un comunicat că decizia Rusiei „de a recunoaşte aşa-zisele republici Doneţk şi Lugansk, pe lângă faptul că contravine Acordurilor de la Minsk, încalcă făţiş unitatea politică şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Într-un comunicat al MAE turc se menţionează că „decizia Federaţiei Ruse este inacceptabilă şi noi o respingem”.

„Reiterăm o dată în plus ataşamentul nostru faţă de păstrarea unităţii politice şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi invităm toate părţile implicate să acţioneze cu bun simţ şi să respecte dreptul internaţional”, arată MAE turc.

China e preocupată de deteriorarea situației din Ucraina

China este preocupată de „deteriorarea” situaţiei în Ucraina, a afirmat ministrul de externe Wang Li într-o convorbire telefonică purtată marţi cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Oficialul chinez a reiterat apelul Beijingului către toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere şi să-şi rezolve divergenţele prin dialog, transmite Reuters.

„Situaţia din Ucraina se deteriorează. China cheamă încă o dată toate părţile să dea dovadă de reţinere”, a afirmat Wang Li. Potrivit acestuia, China va continua să rămână în contact cu toate părţile implicate.

XS
SM
MD
LG