Linkuri accesibilitate

UE plătește Armenia să nu mai vândă „coniac”. Ce înseamnă protecția europeană a mărcilor


Coniacul Ararat va trebui să primească alt nume.

Producătorii din Armenia nu sunt siguri ce se va întâmpla cu băutura lor premiantă, cunoscută sub numele de „coniac” odată ce va fi implementat noul acord cu Uniunea Europeană.

Producătorii de brandy din Armenia trebuie să își redenumească băutura până în 2023 în schimbul unei plăți de 3 milioane de euro, parte dintr-un acord semnat între Erevan și Bruxelles pe 10 iunie. Acordul va presupune și redenumirea vinurilor spumante, pe care producătorii armeni le numesc „șampanie”.

Parlamentul Armeniei a declarat că scopul acordului este de a „promova terminarea ușoară și eficientă a utilizării indicației geografice de 'coniac' pentru bunurile care originează din Armenia, precum și susținerea dezvoltării unui alt nume pentru brandy-ul armean”.

Acordul ar putea avea un impact profund asupra producătorilor de brandy din Armenia - 7,5% din exporturile Armeniei, în jur de 250 de milioane de dolari anual, sunt băuturi spirtoase.

79% din exporturile de brandy din Armenia se duc către Rusia, care preferă „coniacul” armean de calitate bună pentru că este mai ieftin decât originalul francez. O sticlă de brandy armean costă mai puțin de 10% din prețul unuia franțuzesc.

Rafturi de coniac Ararat.
Rafturi de coniac Ararat.

Vorbitorii de rusă folosesc foarte rar termenul „brandy” pentru băuturile spirtoase făcute din struguri distilați. Producătorii armeni se întreabă acum ce alt nume i-ar putea da băuturii. În ultima săptămână, paginile web ale celor mai faimoase mărci din Armenia au renunțat la termenul „coniac”.

O purtătoare de cuvânt de la Compania de Brandy Erevan, care exportă marca Ararat, a declarat pentru Europa Liberă că producătorii discută despre noul nume, dar că „deocamdată nu există nicio opțiune bună”. Este „prea devreme pentru a discuta despre posibilul impact” al schimbării pe piața rusă, adaugă aceasta.

Coniacul este un tip de brandy numit după regiunea în care este produs, în sud-vestul Franței. Producătorilor din alte regiuni din UE le este interzis să folosească denumiea „coniac”.

Producția la scară largă de brandy a început în Armenia în 1887, după metode învățate de la producătorii francezi. Blend-ul fin, vanilat, făcut din strugurii care cresc sub Muntele Ararat a câștigat recunoaștere internațională.

Potrivit mai multor reportaje în franceză și engleză, jurații unui concurs prestigios din Franța au acordat în 1902 permisiunea cel puțin unei companii de a folosi denumirea „coniac”, după ce producătorii din Armenia i-au învins pe cei din Franța.

Soldați ruși din Regimentul de Infanterie 267 care își toarnă coniac, 1916.
Soldați ruși din Regimentul de Infanterie 267 care își toarnă coniac, 1916.

Joseph V. Micallef, autor și comentator politic american expert în vinuri și băuturi spirtoase, a confirmat pentru Europa Liberă că producătorii armeni de top au primit la începutul secolului XX permisiunea de a folosi denumirea de „coniac”. Însă această permisiune ar fi fost revocată după cel de-al Doilea Război Mondial și, explică Micallef, „există dubii dacă producătorii de coniac ar avea dreptul să dea acea permisiune”.

Tratatul internațional care protejează Denumirea de Origine Protejată, care leagă originea de proveniență de marcă, a intrat în vigoare doar în 1919, la câțiva ani după ce armenii ar fi primit aprobarea de a folosi denumirea.

Micallef nu crede că industria de brandy din Armenia va avea mari probleme odată ce acordul va intra în vigoare. Conform analistului, folosirea termenului nemulțumea Franța, iar „plata pe care o va primi Armenia este un gest simbolic ca să nu pară că Franța a fost a avut o atitudine agresivă față de producătorii armeni”.

Una dintre companiile afectate este Fabrica de Șampanie și Vin din Erevan, care produce vin spumant încă din anii ‘50. Ei vor trebui să își schimbe nu doar numele produsului, ci și numele companiei și cel al paginii web.

Butoaie de coniac într-o pivniță din Erevan.
Butoaie de coniac într-o pivniță din Erevan.

Indicațiile Geografice în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană, unele produse tradiționale sunt protejate prin sistemul de indicații geografice - sistemul impune respectarea unor tehnici sau practici tradiționale, astfel încât cumpărătorii să fie siguri că produsul pe care îl cumpără este autentic. Certificatele de indicație geografică leagă din punct de vedere legal calitatea și producția unui produs agricol de proveniența sa.

De exemplu, brânza Feta poate fi vândută sub acest nume doar dacă a fost produsă într-o regiune anume din Grecia. Șampania, în mod notoriu, poate proveni doar din regiunea Champagne din Franța. Fiind protejate geografic, produsele nu pot fi copiate de producători din alte zone care ar încerca să vândă un produs care este, practic, diferit.

În UE sunt protejate astfel în jur de 3.400 de produse diferite. În 2017, aproximativ 7% din vânzările din sectorul european de mâncare și băuturi au fost produse cu indicații geografice - valoarea acestora a fost de 77 de miliarde de euro, dintre care 39 de miliarde au provenit din comercializarea vinului.

Aceste produse sunt importante pentru UE în ceea ce privește exporturile internaționale - produsele europene au o reputație specială.

Există trei categorii de indicații geografice în UE:

  • Denumire de Origine Protejată (DOP) pentru alimente și vin: Tot ceea ce ține de procesul de producție, procesare, preparare trebuie să aibă loc într-o regiune anume. Produsele au o legătură puternică cu locul în care sunt înregistrate. Pentru România, Denumire de Origine Protejată au, printre altele, vinurile Cotnari, Dealu Mare, Murfatlar, Huși, Odobești, Recaș, Bohotin, Sâmburești.
  • Indicație Geografică Protejată (IGP) pentru alimente și vin: O parte din procesul de producție trebuie să aibă loc în regiunea înregistrată - calitatea sau reputația produsului este legată de locul din care provine. Printre produsele cu Indicație Geografică Protejată sunt cârnații de Pleșcoi, salamul de Sibiu, magiunul de prune de Topoloveni și plăcinta dobrogeană.
  • Indicație Geografică (IG) pentru băuturi alcoolice și vinuri aromatizate: O parte din procesul de distilare trebuie să aibă loc în regiunea înregistrată - calitatea sau reputația produsului este legată de locul din care provine. Produsele brute pot proveni din mai multe regiuni, contează unde are loc distilarea. Pentru România, de Indicație Geografică beneficiază pălinca, vinarsul Murfatlar, Vaslui, Vrancea, Târnave și Sergacea, țuica Zetea și cea de Argeș și horinca de Cămârzana.

Specialitatea tradițională garantată reflectă un proces de producție anume, dar nu o origine geografică.

Etichetele de indicații geografice protejează proprietatea intelectuală a oamenilor care produc, în mod istoric și tradițional, un produs anume. Spre deosebire de produsele originale mai recente, care pot fi atribuite unei singure persoane, aceste preparate tradiționale aparțin adesea comunității care le produc.

Indicațiile geografice nu pot fi transferate, ca mărcile înregistrate, de la un producător la altul - fiecare producător trebuie să se conformeze cu standardele necesare și să se înregistreze pentru a putea folosi aceste etichete. Procedura de aplicație pentru utilizarea acestei etichete este extrem de strict.

Fermă din comuna Mîrșani
Fermă din comuna Mîrșani

Indicațiile geografice sunt, așadar, profund legate de cultura intangibilă și de moștenirile gastronomice. Gastro-naționalismul european (atașamentul pe care îl au europenii pentru mâncărurile tradiționale ca răspuns la globalizare) face ca UE și statele sale membre să apere extrem de dur aceste produse tradiționale în negocierile internaționale, chiar și când este vorba de sume foarte mici în export. În timpul proceselor de negocieri comerciale cu alte țări, indicațiile geografice sunt adesea primul lucru pe care doresc să îl discute oficialii de la Bruxelles.

Peste 70% din produsele europene protejate de indicațiile geografice provin din Franța, Grecia, Italia, Portugalia și Spania. Cele mai puține provin din estul și nord-estul Uniunii Europene.

Printre cele mai cunoscute indicații geografice din UE se află: Champagne, Parmigiano Reggiano, Rioja, Prosecco, Scotch Whisky, Gouda Holland, Prosciutto di Parma, Halloumi și Pesto Genovese. Consumatorii europeni au însă puține cunoștințe despre multe alte produse care sunt protejate astfel.

Prosecco

Una dintre cele mai dezbătute Indicații Geografice este Prosecco - regiunea din care provine vinul spumant se află în nord-estul Italiei, lângă granița cu Slovenia. Slovenia este și ea cunoscută pentru vinurile sale, printre care se numără și vinul spumant prosek.

Nu este o regiune mare și, inițial, nu includea orașul Prosecco, dar a fost extinsă între timp. Italia a dorit să includă orașul în zona protejată pentru a putea justifica numele „Prosecco” pentru că știa că, odată cu extinderea Uniunii Europene pentru a include Slovenia, vecinii de la est vor încerca să preia denumirea. Italia a mărit artificial teritoriul regiunii Prosecco.

Extinderea regiunii în care se poate produce Prosecco - în aproape întreaga regiune Veneto - a afectat reputația băuturii. În ziua de astăzi, Prosecco se folosește în băuturi precum Aperol Spritz deoarece calitatea vinului spumant a scăzut.

Prosciutto di Parma

Tot în Italia, altă Indicație Geografică controversată este Prosciutto di Parma. De indicația geografică folosită, bazată pe reputație sau factori naturali, depinde locul din care poate proveni materia primă.

Folosind o Denumire de Origine Protejată, materiile prime nu pot proveni decât din acea regiune: caracteristicile produsului final, protejat de acea etichetă, sunt determinate de resursele folosite în producție.

Zona protejată din care putea fi obținută materia primă pentru Prosciutto di Parma a fost mărită. În producție se folosesc și porci din Spania, fiindcă Italia nu avea suficienți.

Problema oxigenului medical, rezolvată de studenții din Kabul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:10 0:00
XS
SM
MD
LG