Linkuri accesibilitate

Ordonanța pentru reducerea impozitelor pentru proprietăți mai vechi de 50 de ani, adoptată. Taxe mai mici și pentru persoanele cu handicap

Locuințele construite înainte de 1976 vor fi scutite parțial de impozit - imagine de arhivă.
Locuințele construite înainte de 1976 vor fi scutite parțial de impozit - imagine de arhivă.

Pe scurt

  • Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de urgență prin care sunt reduse impozitele la locuințele și autoturismele persoanelor cu handicap grav.
  • Peste 70% dintre persoanele cu dizabilități din România vor beneficia de aceste reduceri, afirmă Executivul.
  • A fost modificată și valoarea impozabilă a clădirilor mai vechi de 50 de ani – cele construite înainte 1976.

Conform Ordonaței, pentru locuințele mai vechi de 50 de ani, vor exista două cote de reducere:

  • 15% pentru clădirile care au o vechime de 50 până la 100 de ani,
  • 25% pentru clădirile care sunt mai vechi de 100 de ani.

„Dacă s-au făcut lucrări de renovare majoră, anul finalizării se actualizează la anul recepției lucrărilor”, precizează Guvernul într-un comunicat.

„Renovarea majoră” înseamnă, obligatoriu, lucrări de intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii (reconstrucție, consolidare, modernizare, modificare sau extindere etc.), alte lucrări pentru îmbunătățirea performanței energetice și calității arhitecturale.

„Anul terminării se actualizează dacă valoarea clădirii crește cu cel puțin 50% față de valoarea inițială, la finalizarea lucrărilor”, mai explică Guvernul.

O precizare a Executivului este aceea că autoritățile locale pot reveni – în 15 zile de la publicarea Ordonanței – asupra hotărârilor prin care s-au stabilit cotele adiționale la impozitele şi taxele locale – adică le pot reduce, însă nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege.

Vă amintim, la începutul anului, după ce Guvernul a decis mărirea taxelor și impozitelor pe locuințe, unii dintre proprietari au constatat că impozitul le-a crescut cu peste 100%. De exemplu, proprietarul unui apartament care anul trecut avea de plătit un impozit de 146 de lei anul acesta trebuie să dea 318 lei.

În plus, potrivit modificărilor aduse de Guvern Codului fiscal în privința impozitării locuințelor, proprietarii apartamentelor vechi nu mai beneficiau de reducerile acordate locuințelor cu o vechime de peste 30 sau 50 de ani.

Conform noii Ordonanțe, din 27 februarie, cei care au plătit deja impozitele şi taxele locale vor beneficia de reduceri la următoarele obligații fiscale.

Sumele „se regularizează (...) urmând să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptățiți, conform reglementărilor legale în vigoare”.

Reducere de 50% pentru persoanele cu handicap grav și de 25% pentru persoanele cu handicap accentuat

Persoanele care au o dizabilitate gravă sau accentuată nu mai beneficiau nici ele la începutul anului de scutirea de impozit pe clădire și pe teren pentru locuința de domiciliu și cea pentru autoturism.

Însă, conform ordonanței adoptate vineri, peste 70% din totalul persoanelor cu dizabilități (și reprezentanții lor legali) din România vor plăti taxele și impozitele locale reduse:

  • în cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav şi a reprezentanților legali, pe perioada îngrijirii, supravegherii şi întreținerii acestora, impozitul se reduce cu 50%. Aceeași cotă de reducere se aplică și în cazul terenului aferent clădirii;
  • în cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat şi a reprezentanților legali, pe perioada îngrijirii, supravegherii şi întreținerii acestora, impozitul se reduce cu 25%. Aceeași cotă de reducere se aplică și în cazul terenului aferent clădirii.

În cazul în care o cotă-parte din clădirea de domiciliu și terenul aferent clădirii aparțin unor terți, reducerea nu se acordă pentru acea cotă-parte.

Reducerea impozitului se acordă pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare.

Reduceri pentru mijloacele de transport

În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2000 de centimetri cubi, impozitul se reduce:

  • cu 50% pentru cele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav sau a reprezentanților legali ai acestora pe perioada îngrijirii, supravegherii și întreținerii, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
  • Cu 25% pentru cele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat sau a reprezentanților legali ai acestora pe perioada îngrijirii, supravegherii și întreținerii, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

Pentru obținerea reducerii pentru impozitul mașinilor este nevoie de aceleași documente ca în cazul locuințelor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG