Kovesi: la ce va mai folosi Procuratura UE
Kovesi:
E pentru prima oară că, prin Parchetul European, vom putea aduna probe pe teritoriul statelor membre.
Cred că frauda cu fonduri europene trebuie nu doar investigată, ci și prevenită.
Macovei o întreabă despre presiunile politice
Monica Macovei deplnge faptul că românii din Parlament o atacă pe Kovesi pentru lucruri care nu au legătură cu calitățile ei și îi cere date despre succesele ei profesionale.
Kovesi: — În legătură cu condamnarile definitive și presiunile politice: DNA a trimis in fiecare an circa 1.000 in instanță, din care circa 900 au fost condamnați. In privința presiunilor politice, am spus că atunci când un politician mă va suna intr-un dosar, am să fac public acest lucru. A fost preventiv si a funcționat.
Maria Grapini o acuză public că a mințit și că a fost dat afară profesional
Claude Moraes, șeful comisiei LIBE, cere respect și roagă sala să nu se repete un asemenea limbaj.
Kovesi: — În ceea ce privește revocarea, aceasta a venit în urma unei decizii a curții Constituțional într-un conflict dintre Președinte și ministrul juștiției Tudorel Toader în care nu am fost parte. De aceea am trimis o plângere la Curtea Europeană.
Ostilitate PSD
Deputatul PSD Cătălin Ivan a intrebat-o:
— Este adevărat că CSN a constatat că DNA a influențat instanța intr-un proces care vă privea direct?
— Este adevărat că serviciile se amestecă în anchete și au administrat probe?
— Cum vă explicați că 40 % din cazurile aduse in instanță s-au incheiat prin achitări?
Kovesi:
— Procesele au fost publice, niciodată nu am făcut ceva pentru a influența. Există un raport al inspecției judiciare care spune că judecătorii nu au fost influențați.
— Ofițerii SRI nu au administrat probe. Ofițerii sunt obligați să aducă probele, care sunt administrate de procurori.
-- Nu au fost 40% achitări, ci 13%.