Sprijiniți de o majoritate parlamentară confortabilă, de 62%, miniștrii din noul guvern Ciolacu au avut de îndeplinit o simplă formalitate. Nu au avut timp nici să amorțească în scaunele confortabile de la Parlament. Fiecare audiere avea alocate doar 45 de minute.
„Sunt ferm convins că mâine, când vor fi comisiile, fiecare dintre ei (miniștrii desemnați, n.r.) își vor expune planurile, ce doresc să facă în viitoarele ministere pe care le vor conduce”, spunea marți seara Marcel Ciolacu.
Alina Gorghiu – ministru desemnat al Justiției
E ora 10 fix, când ar trebui să înceapă audierile parlamentare în cazul Alinei Gorghiu (PNL), propunerea pentru Justiție, dar aceasta întârzie.
În sala plină ochi, cu fețe încă adormite și politicieni care-și savurează cafeua, două femei de serviciu fac un ultim rond.
Privirea agilă a uneia sesizează pe covor un bețișor de lemn, folosit la amestecarea zahărului în cafea. E ridicat, palmat, dus către primul coș de gunoi. Rezolvat.
E 10.03 și Alina Gorghiu încă nu se arată. Pe pagina personală de Wikipedia a trecut deja că va prelua pe 15 iunie funcția de ministru al Justiției, deși încă are de depășit câteva „formalități”: audierea din comisie, votul de joi din plen, jurământul la Palatul Cotroceni.
După un minut, Alina Gorghiu intră în sala comisiei.
Nu se grăbește, timpul curge în favoarea ei, discută un minut în picioare cu mai multe persoane. E 10.06 când președintele de ședință cere „un pic de liniște”.
La 10 și 7 minute începe audierea.
„Ședința durează 45 de minute, dacă se depășește termenul, discuțiile se întrerup și se trece la vot”, anunță sec procedura președintele de ședință.
Candidatul are 10 minute să se prezinte, apoi fiecare grupare politică are dreptul să pună două întrebări. Ministrul desemnat răspunde, dacă mai e timp, în caz contrar răspunsul se dă după vot.
„Ne aprobați și întrebările înainte de a le adresa?”, întrerupe scurt Diana Șoșoacă mai mult pentru cei care o urmăresc pe canalele de socializare, unde transmite live.
„Normal”, spune ironic, președintele de ședință.
„Era normal, așa e-n dictatură”, vine replica dinspre Șoșoacă.
Disputa mai ciupește un minut din cele 45, cronometrate de la fix, când e stabilită întâlnirea.
E 10.15 când Alina Gorghiu își începe prezentarea cu „Mulțumesc, domnule președinte, ești un drăgălaș.”
Își face un scurt CV, lansează apoi trimiteri la noul program de guvernare, depășește cele 10 minute alocate, nimeni nu o întrerupe.
Continuă cu programul de guvernare: va fi bine, se va combate traficul de persoane, de droguri. Mai trec 5 minute. Nu e întreruptă.
Vorbește de rolul profesiilor liberale, digitalizarea instanțelor va decurge și ea bine. Mai trec patru minute.
Vorbește de educația juridică în școli, apoi de îmbunătățirea infrastructurii sistemului penitenciar, de Cartierul Justiției din București.
E 10.34 când încep să fie adresate întrebările, câte două, pe rând. E trecut de 10.40 până când sunt adresate toate.
Timpul devine dintr-o dată scurt și prețios, răspunsurile laconice, generaliste sau amânate. Se ridică voci, se înfiripă nemulțumiri, dar totul se întrerupe pentru vot.
Se ridică mâinile, se numără: „Felicitări, doamna ministru desemnat!”
Cu o majoritate confortabilă, Alina Gorghiu trece fără emoții sau obstacole de etapa audierilor.
Se ridică. Urmează pupături. Ajunge la ieșire, unde o așteaptă camerele de filmat și întrebările presei.
Florin Barbu – ministru desemnat al Agriculturii
Față de sala Mihai Viteazul, unde Alina Gorghiu a fost pusă în lumină de 10 candelabre mari, de cristal, spațiul destinat audierii lui Florin Barbu (PSD), nominalizat la conducerea Agriculturii, pare meschin: o sală de ședințe întunecoasă și înghesuită.
Și lumea e mai puțină, doar rețeta tragerii de timp e aceeași. Sunt lansate întrebări care nu au mare legătură cu ce va face el efectiv.
Președintele AUR, George Simion, iese din sală exact când ministrul propus încearcă să spună ce-l recomandă și aruncă o glumă ce stârnește râsetele unora dintre colegi: „Vocea și talentul”, se aude în fundal Simion.
USR încearcă să-l pună în dificultate: „Veți face evaluarea angajărilor familiei Daea (fostul ministru) și dacă dumneavoastră aveți o listă (de rude, n.r.) pentru minister?”
„Declarațiile politice, mâine!”, îl scutește de răspuns președintele de ședință.
Barbu se laudă apoi cu activitatea de bugetar: „Nu știu câți dintre dumneavoastră au lucrat, ca deputați sau senatori, în administrație publică centrală sau locală.”
Va fi bine și în Agricultură. Barbu vorbește dezinvolt și de cultura cartofului, și de vaca de carne. Primește voturile necesare, aplauze. Poze, alte poze, mai multe poze.
La întrebările jurnaliștilor, ministrul încurcă valoarea salariului mediu net în Agricultură.
I se șoptește valoarea deficitului de către deputatul PSD, Adrian Chesnoiu (ex-ministru al Agriculturii), care-i suflă la propriu în urechea stângă.
În cea din dreapta e senatorul liberal George Scarlat (fost secretar de stat în Agricultură).
Cătălin Predoiu – ministru desemnat al Internelor
Propunerea Nicoletei Pauliuc (senator PNL - președintele ședinței) ca fiecare partid să aibă dreptul la o singură întrebare a născut proteste încă de la începutul întâlnirii acestei comisii.
Înăbușite pe timpul cât fostul ministru al Justiției și-a prezentat un scurt istoric și viziunea, au renăscut când s-a trecut la secțiunea întrebări.
De indignare, reprezentanții AUR au anunțat că nu întreabă nimic. Tirul a fost deschis, în schimb, de Cristinel Berea (deputat USR).
Cristinel Berea: În ochii șefului dumneavoastră de la Cotroceni, sunteți multifuncțional, aproape la fel ca imprimanta, sunteți băiatul bun la toate. Ați fost la Justiție …
Nicoleta Pauliuc: Să aduceți astfel de acuzații nu vă stă bine. Sincer, nu vă stă bine. Vorbim despre securitate, suntem în cadrul unei comisii unde vorbim despre securitate, nu vorbim despre imprimantă. Poate la dumneavoastră, la partid, vorbiți despre imprimante. Noi aici vorbim despre securitate, drepturi și libertăți ale cetățenilor. Dacă vă pasă … Domnule senator, deocamdată conduc ședința. Există un articol în regulament care spune că președintele …
Nicu Fălcoi, deputat USR: Marș afară!
Nicoleta Pauliuc: Nuu, dacă dumneavoastră nu vă veți conforma regulamentului, da, e decizia dumneavoastră. Avem aici oameni care vor stabilit liniștea. Ideea este așa …
Nicu Fălcoi, deputat USR: Poate ne și bateți!
Nicoleta Pauliuc: Dacă îl veți respecta pe domnul ministru și dacă ne respectați și pe noi, puneți întrebarea foarte frumoasă că nu e nicio problemă. Dar nu aduceți atingere … pentru că nu este corect și nu vă stă bine! Chiar nu vă stă bine!
Cearta înghite pe nemestecate minutele destinate răspunsurilor. Cătălin Predoiu tace, timpul lucrează în favoarea lui.
E cald, extrem de cald. Geamul deschis nu rezolvă prea mult problema.
O doamnă își face vânt cu dosarul în care sunt foile pe care membrii comisiei au semnat de prezență.
Disputa verbală dă semne că se oprește, dar reizbucnește în alt colț al sălii.
Deputatul USR Bogdan Rodeanu reclamă că în programul de guvernare scrie că, la nivelul Direcției Generale Anticorupție din MAI, vor fi implementate măsuri care să întărească rolul acesteia în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI.
Bogdan Rodeanu (deputat USR): Dacă Coaliția își asumă această frază înseamnă că recunoaște că Direcția Generală de Protecție Internă nu-și face treaba în MAI. Dacă și DNA trebuie să-și asume astfel de roluri în interiorul instituției dumneavoastră.
Nicoleta Pauliuc (senator PNL): Este acest bulling pentru că sunt o doamnă și conduc o ședință și vi se pare că aveți dumneavoastră…
Bogdan Rodeanu (deputat USR): Ați spus că avem voie doar la o singură întrebare, asta e miliție, nu e poliție. Suntem singura comisie din tot Parlamentul acesta care pune pumnul în gură în halul acesta.
Nicoleta Pauliuc (senator PNL): Perfect! Domnule ministru, vă ascultăm!”
Calm, cu un aer imperial, Cătălin Predoiu răspunde întrebărilor. Ca fost avocat și ministru al Justiției știe mai bine ca oricine că e o simplă formalitate această audiere.
Se ridică mâinile, urmează felicitările, fotografiile, presa.
Adrian Veștea – ministrul desemnat al Dezvoltării
O declarație a președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea (PNL), desemnat ministru al Dezvoltării, întrerupe letargia: anunță că poate fi gândită o soluţie prin care să existe un spor astfel încât să scadă vârsta de pensionare a primarilor.
În viziunea lui Veștea, edilul este un sacrificat, dedicat comunității 24 de ore din 24.
„Dacă stăm să ne raportăm şi să ne gândim la ceea ce a însemnat un primar care a avut patru – cinci mandate, de cele mai multe ori are un sfert din pensia şefului de post, care a ieşit mai repede cu 15 ani la pensie. De ce nu, poate fi gândită o soluţie în care să existe un spor, exact cum există şi în situaţia altora, ţinând cont de faptul că primarul, 24 de ore din 24, este responsabil de comunitate, este preşedintele Comisiei de situaţii de urgenţă, un spor prin care să se diminueze vârsta de pensionare”, spune Veștea, recunoascând că nu e în atribuțiile sale, ci ale Ministerului Muncii.
Pomenește și de reabilitarea clădirilor cu risc seismic, de ANL, de Compania Națională de Investiții, care sunt toate în atribuțiile ministerului pe care-l va conduce.
Vorbește, primește întrebări, promite analize, este votat, felicitat, preluat de jurnaliști.
La ieșirea din sala de audieri, în stânga, o masă lungă plină cu platouri așteaptă. Un bufet improvizat, cu apă, suc și cafea, așteaptă și el, vegheat de trei chelneri.
Cei care ies de la audieri privesc lung, unii nedumeriți, mai toți grăbiți. Stomacul își cere deja drepturile, e ora prânzului.
Se dovedește că totul nu e destinat parlamentarilor, ci invitaților din sala alăturată, în care se desfășoară „Powering the Future – The Leadership Challange in the Energy Sector”.
E ora 16, audierile s-au terminat.
Miniștrii desemnați au părăsit incinta Parlamentului, au joi un vot de primit în plen, apoi o țară de condus.
Pe holurile unde până de curând răsunau tocurile pantofilor eleganți purtați de doamne sau doar pașii grăbiți ai domnilor se face liniște, tot mai multă liniște.
E liniște și lângă cafeneaua de la etajul 1, unde barmanul se pregătește să închidă.
Mâine va fi și mai mare forfotă la P1, etajul unde se va ține ședința de plen comun, în care Guvernul Ciolacu va mai bifa o formalitate - votul de validare.