Premierul Republicii Moldova și Augustin Lazăr s-au întâlnit la Chișinău, iar discuția s-a axat pe reformele din justiție și măsura în care Lazăr se poate implica.
”Schimbările reale pot fi posibile doar cu sprijinul unor oameni integri, care dau dovadă de fermitate și curaj în lupta cu spălarea banilor și corupția mare. De un astfel de procuror avem nevoie în Republica Moldova și sperăm să ne putem baza și pe experiența și profesionalismul unor oameni ca Augustin Lazăr”, scrie premierul moldovean pe Facebook.
Maia Sandu spune că s-a bucurat ”că domnia sa și-a exprimat de principiu disponibilitatea de a se implica în echipa de consiliere pentru promovarea reformei justiției din țara noastră”.
Fostul procuror general a declarat pentru Europa liberă că a fost o discuție de principiu, nu despre funcții sau posturi, iar dacă ”este nevoie de experiența mea, o pun la dispoziție cu mare plăcere. Eu de multă vreme sunt în relații cu colegi procurori de la Chișinău, avem proiecte în curs, atât Ministerul public, cât și Institutul Național al Magistraturii. Am ceva experiență în activitatea de reformare a sistemului judiciar. Am sentimentul de déjà-vu în mai multe probleme pe care le-am văzut și pe la noi”.
Într-adevăr, Augustin Lazăr are experiență atât ca procuror, cât și în funcții de conducere, cunoaște bine chestiunile care țin de reformarea instituțiilor din justiție și a legislației. În perioada mandatului său la Parchetul general nu au lipsit provocările în , sunt cunoacest sens, sunt cunoscute modificările la legile justiției și Codurile penale făcute de coaliția PSD-ALDE, precum maniera în care Lăzar li s-a opus. De fapt, Lazăr a fost o nucă tare pentru regimul Dragnea, care a căutat nu o dată să scape de el.
Fostul procuror general din România știe bine că diavolul se ascunde în detalii, precum și mecanismele care pot impulsiona o reformă a sistemului judiciar, sau, din contră, o pot bloca. Lazăr a simțit pe propria piele ce înseamnă ingerința politicului în justiție și cât de prețioasă este independența magistraților. Pentru Republica Moldova poate fi utilă și experiența sa în relațiile cu organismele europene, cu care s-a întâlnit și negociat nu o singură dată.
Augustin Lazăr s-a pensionat în aprilie anul acesta după scadalul mediatic în care a fost implicat ca urmare a activității de procuror în perioada comunistă în comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Aiud.
Facebook Forum