Luni, Partidul Liberal din Republica Moldova, condus de fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a anunțat că se aliază cu Alianța pentru Uniunea Românilor, după ce alte două partide au aderat deja la proiectul AUR: Uniunea Salvați Basarabia (USB) și Partidul Popular Românesc (PPR).
„Am decis să participăm pe lista AUR pentru ca împreună să spargem gheața dezbinării. Vom prezenta lista candidaților și vom pune la dispoziție toate sediile și resursele necesare pentru campania electorală”, a spus Dorin Chirtoacă.
El a oferit ca argument pentru realizarea alianței scorul bun obținut de AUR în România.
„Am decis ca noi, cei din Partidul Liberal, să facem front comun cu Alianţa pentru Unirea Românilor, care a obţinut un rezultat excepţional în cadrul alegerilor parlamentare din România. Necesitatea opţiunii unioniste în buletinul de vot este absolut necesară. Ajunge cât am mizat pe votul util. Păstrându-ne identitatea liberală, noi, membrii Partidului Liberal am decis să participăm la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie prin alăturare la proiectul AUR. Unirea este obiectivul fundamental pe care-l avem de înfăptuit. Sunt sigur că unirea o vom face sub flamura AUR”, a declarat preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
În România, la alegerile generale din decembrie, AUR a primit aproape 10% din voturi, devenind a treia forță din Parlament iar ulterior, unele sondaje au arătat că ar fi câștigat și mai multă popularitate, ajungând pe locul doi în preferințele românilor. AUR este văzut ca un partid xenofob și cu afinități legionare de o parte a opiniei publice din România.
Pe de altă parte, Partidul Liberal din Republica Moldova nu ar obține nici 1% din voturi, potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, realizat de Institutul pentru Politici Publice în februarie 2021.
În aceste condiții, alianța cu AUR este mai degrabă o gură de oxigen pentru partidul lui Chirtoacă, motivată de nevoia de a trece pragul electoral decât de cea de unificare a tuturor românilor, care sunt reprezentați de AUR în România sub un procent care să-l facă apt de cooptarea la guvernare.
La rândul său, preşedintele moldovean al Alianţei pentru Unirea Românilor, liderul unionist Vlad Bileţchi, susține că numai nevoia de unitate „în jurul aceluiași ideal” este cea care motivează unirea celor trei partide într-un proiect comun.
„Cel mai important lucru pe care-l putem face acum este să dăm dovadă de unitate în jurul aceluiaşi ideal. Alianţa pentru Unirea Românilor nu este un proiect la Bucureşti şi altul la Chişinău, ci este un proiect pan-românesc, care nu recunoaşte hotarul nedrept de pe Prut. Noi nu ne propunem să participăm la alegeri de dragul participării, dar suntem ferm convinşi că prin unitatea noastră, a tuturor celor care pledează pentru această cauză naţională, putem obţine un rezultat de cel puţin 10% în acest timp foarte scurt. Fac apel repetat către liderul PUN, Octavian Ţîcu, pentru ca toate forţele unioniste să fie împreună”, a afirmat Vlad Bileţchi.
El a susținut despre partidul său că este unul pro-european și pro-NATO.
„A venit timpul ca Basarabia să ajungă acasă – în România. Cauza reunificării este tot mai aproape de realitate, întrucât acum avem şansa istorică să aducem Unirea pe agenda atât a Parlamentului de la Bucureşti, cât şi a Parlamentului de la Chişinău. În ceasul al 12-lea, unioniştii se trezesc şi conştientizează că uniţi suntem puternici”, a declarat și liderul Uniunii Salvaţi Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, care consideră că AUR a reuşit, într-un timp foarte scurt, să pună bazele reunificării printr-un proiect politic care va scrie istorie la Chişinău.
Și co-preşedintele român al AUR, Claudiu Târziu, a afirmat că Alianţa pentru Uniunea Românilor va ajunge în Parlament şi la Chişinău.
„AUR va intra în Parlament. AUR va fi la guvernare şi la Chişinău, şi la Bucureşti. AUR va face Unirea. Sunt sigur de acest lucru. Nu avem voie să ratăm şi am certitudinea că noi vom învinge. Am scris istorie în România, atunci când Alianţa pentru Unirea Românilor a fost surpriza de proporţii la alegerile parlamentare şi vom scrie istorie şi în Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc. În prezent, AUR este al doilea partid din România după ratingul de creştere a popularităţii şi a reuşit acest lucru într-un timp record. Sunt sigur că la alegerile anticipate din 11 iulie, AUR va avea un rezultat remarcabil”, a transmis Claudiu Târziu, citat de News.ro.
La alegerile parlamentare din România, din decembrie 2020, Alianţa pentru Unirea Românilor a acumulat aproximativ 60 de mii de voturi ale românilor din Republica Moldova, contribuind astfel la accederea în Parlamentul României a unui număr de 47 de deputaţi şi senatori ai Alianţei, dintre care șase sunt originari din Republica Moldova, transmite AUR într-un comunicat remis presei luni.