Linkuri accesibilitate

Amenințarea cu bombă a venit după ce Belarus a deturnat avionul | Cronologia arestării lui Protasevici


Explicațiile autorităților din Belarus nu corespund situației de la bordul aeronavei în care se afla Roman Protasevici.
Explicațiile autorităților din Belarus nu corespund situației de la bordul aeronavei în care se afla Roman Protasevici.

În momentul în care cursa RyanAir FR4978 de la Atena la Vilnius a intrat în spațiul aerian controlat de Belarus, la ora 12:30 pe 23 mai, controlorii de trafic aerian de la Minsk au avertizat piloții că au la bordul aeronavei o bombă care s-ar putea activa peste Vilnius. 

La 12:33, pilotul a rugat controlorii de trafic aerian să identifice sursa amenințării cu bombă. Aceștia au răspuns că au primit informația de la „serviciile de securitate” dintr-un „e-mail trimis către mai multe aeroporturi”.

La 12:41, pilotul a întrebat din nou controlorii despre recomandarea de a ateriza la Minsk. „De la cine vine această recomandare? De la companie? De la autoritățile din aeroportul din care am plecat, sau de la cel înspre care ne îndreptăm?” I s-a răspuns sec: „Aceasta este recomandarea noastră”. Este extrem de neobișnuit ca o astfel de recomandare să vină din partea controlorilor de trafic aerian.

La 12:46, pilotul a contactat controlorii, declarându-și intenția de a întoarce cursa către Minsk. „Mayday - mayday - mayday” („urgență!”) a comunicat acesta, un mesaj neobișnuit într-o astfel de situație. Avionul a fost deturnat când se afla la doar 10-15 minute de Vilnius, însă la o altitudine mult mai mare decât ar fi normal pentru o cursă care se pregătește să aterizeze.

Zborul a fost escortat de un avion de luptă al Forțelor Aeriene către aeroportul din Minsk, unde a aterizat la 13:15. Nu s-a găsit nicio bombă la bordul avionului - însă jurnalistul Roman Protasevici a fost arestat. Zborul a fost lăsat apoi să se ducă la Vilnius, unde a aterizat la 21:25.

În ultimele zile, protestatarii din mai multe țări europene au cerut eliberarea lui Protasevici și Sopega.
În ultimele zile, protestatarii din mai multe țări europene au cerut eliberarea lui Protasevici și Sopega.

Convorbirea de la bord

Autoritățile de la Minsk au publicat o transcriere a convorbirii dintre controlorii de trafic aerian și pilotul cursei RyanAir. Transcrierea este, însă, incompletă: lipsesc cel puțin două minute cruciale, cele de dinaintea declarației pilotului că va ateriza la Minsk. Cei din Belarus spun că aterizarea a fost decizia piloților.

Transcrierea nu au fost confirmată independent, iar autoritățile din Lituania și conducerea RyanAir nu au publicat înregistrarea. Autorităților lituaniene li s-a spus că avionul a fost deturnat din cauza unui conflict între pasageri și personalul de la bord, dar că nu au fost informați despre nicio amenințare cu bombă.

În transcrierea oficială, nu este menționat deloc avionul de luptă MiG-29 care escorta cursa RyanAir. Un fost pilot a confirmat pentru Europa Liberă că acesta este o mișcare stranie, din moment ce nu ar fi normal ca un alt avion să se apropie atât de mult de o cursă în care există o amenințare cu bomba; de asemenea, ar fi fost normal ca piloții să discute despre situație dacă ar fi urmăriți de un avion militar.

Autoritățile din Belarus au declarat că amenințarea cu bombă ar fi venit de la Hamas printr-un cont de e-mail ProtonMail criptat. Proton Technologies AG, o firmă elvețiană care oferă servicii de e-mail, au declarat că nu au găsit „dovezi credibile” că s-ar fi trimis o amenințare către Belarus, iar că un e-mail ar fi fost trimis doar după ce avionul a fost deturnat. Hamas au negat acuzațiile.

În locul nepotrivit la momentul nepotrivit

Mulți cred că Sofia Sopega a fost forțată să își mărturisească implicarea într-un canal de opoziție de pe Telegram.
Mulți cred că Sofia Sopega a fost forțată să își mărturisească implicarea într-un canal de opoziție de pe Telegram.

Gruparea pentru drepturile omului Vyasna a declarat că rusoaica Sofia Sopega, iubita lui Protasevici, este prizonier politic în Belarus. Arestarea acesteia din 23 mai, conform grupării Vyasna, reprezintă „persecuție politică din cauza exercitării libertății de exprimare și de adunare pe tema alegerilor prezidențiale din Belarus”.

Într-un clip video circulat pe canalele Telegram pro-guvern din Belarus, tânăra în vârstă de 23 de ani a mărturisit că este editorul unui canal de Telegram al opoziției. Astfel de confesiuni video sunt o unealtă obișnuită pe care guvernul din Belarus o folosește pentru a pune presiune politică asupra populației și mai ales a opoziției. Opoziția și vocile internaționale consideră că Sopega și Protasevici au fost forțați să depună mărturie.

O prietenă a Sofiei Sopega a declarat că tânăra se afla doar „în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”. Sopega nu a participat la proteste sau alte acțiuni împotriva guvernului din Belarus.

XS
SM
MD
LG