Linkuri accesibilitate

Un localnic trece pe lângă o clădire distrusă din Mariupol
Un localnic trece pe lângă o clădire distrusă din Mariupol

Bătălia pentru Donbas | Jumătate de milion de ucraineni, deportați în Rusia. SUA impun noi sancțiuni Rusiei

Războiul declanșat de Putin a intrat în cea de-a 56-a zi și se concentrează în Donbas, regiune pe care rușii ar vrea să o cucereasă până pe 9 mai.

Statele Unite au impus miercuri noi sancțiuni pentru zeci de persoane și entități, inclusiv o bancă comercială rusă și o companie în monedă virtuală.

Orchestra simfonică din Kiev va susține primul său concert de la invazia rusă, joi, la Varșovia/Polonia, în cadrul unui turneu european în care muzicienii speră că „vor vindeca sufletele tulburate și vor ajuta la stimularea culturii ucrainene”.

Jucătorii ruși și belaruși nu au voie să participe la Wimbledon din cauza războiului din Ucraina.

Șeful Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Mitropolitul Epifanie, le-a cerut oamenilor să renunțe la slujbele de Paște de noapte în zonele afectate de lupte, pe fondul temerilor că bombardamentele rusești vor continua în perioada Paștelui Ortodox

Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală Sarmat, numită și „Satan 2”, o completare la arsenalul său nuclear despre care președintele Vladimir Putin a spus că le va da inamicilor Moscovei de gândit.

Un deputat ucrainean le-a spus membrilor Parlamentului European că o jumătate de milion de ucraineni au fost deportați forțat în Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, spune că vorbitorii de limbă rusă din Donbas sunt luați ostatici și torturați de „personalul NATO”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski și au discutat despre sancțiunile „împotriva Rusiei, apărarea și sprijinul financiar al statului nostru și răspunsurile la chestionarul privind respectarea criteriilor UE”, a scris liderul ucrainean pe Twitter.

Miliardarul rus Oleg Tinkov, sancționat de Regatul Unit după ce Rusia a invadat Ucraina, a condamnat războiul Rusiei în Ucraina, cerând Occidentului să facă mai mult pentru a „opri acest masacru” din Ucraina. „Nu văd un singur beneficiar al acestui război nebunesc. Generalii, trezindu-se cu mahmureală, și-au dat seama că au o armată nenorocită. Și cum ar putea armata să fie bună când totul în țară este înfundat în nepotism și servilism”, a scris Tinkov.

Magnatul rus, care a fondat Tinkoff Bank în 2006, a mai scris că „90% dintre ruși” s-au opus conflictului.

Invazia în Donbas este în desfășurare, dar trupele ruse rămân blocate de-a lungul unei linii de front de 480 km în estul Ucrainei.

MInisterul Rus al Apărării cere din nou luptătorilor din Mariupol să depună armele și să se predea până la ora 14.00 după ce lupte grele s-au dat în zona combinatului Azovstal.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că a lansat contraatacuri asupra inamicilor și afirmă că a reluat orașul Maryinka de lângă Donețk.

Aliații Ucrainei din Occident au promis că vor spori ajutorul militar acordat Ucrainei: premierul britanic Boris Johnson a declarat că furnizează rachete antinavă Brimstone, cancelarul german Olaf Scholz spune că Berlinul va oferi finanțare pentru a ajuta Ucraina să cumpere arme de fabricație germane, iar Olanda va trimite vehicule blindate.

Președintele american Joe Biden a declarat că SUA vor trimite mai multe sisteme de artilerie în Ucraina. Într-o discuție video securizată, liderul SUA și aliații, cărora li s-au alăturat cei ai Japoniei și Canadei, au decis să sporească sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul umanitar, economic și militar pentru Ucraina.

02:04 21.4.2022

Secretarul general ONU vrea să se întâlnească cu Putin și Zelenski

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a scris preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, cărora le-a cerut să-l primească la Moscova şi la Kiev, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric, transmite AFP.

„În această perioadă de mari pericole în ceea ce priveşte consecinţele", Guterres doreşte să discute „măsuri urgente pentru restabilirea păcii în Ucraina", precum şi „viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional”, a spus Dujarric.

Guterres nu a avut până acum decât puţine contacte cu Zelenski, cu care a discutat telefonic o singură dată, pe 26 februarie, la două zile de la invadarea Ucraine. Putin a refuzat până acum orice dialog cu Guterres după ce acesta l-a acuzat că încalcă Carta ONU.

02:01 21.4.2022

Pentagonul revine asupra declarației privind avioanele de luptă furnizate Ucrainei

Ucraina a primit piese de schimb pentru avioanele sale de luptă, nu avioane propriu-zise, a recunoscut purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

„Am înțeles că oferta unei alte ţări din regiune era de a furniza avioane Ucrainei și a fost pusă în practică. Dar nu este cazul'', a spus Kirby, care și-a cerut scuze pentru „această eroare”.

În urmă cu o zi el a spus că Ucraina a primit avioane de luptă şi piese de schimb, fără a numi și țara care le-ar fi furnizat, lăsând să se înțeleagă că este vorba despre avioane de fabricaţie sovietică.

01:56 21.4.2022

Kuleba, în Bulgaria, care refuză să acorde arme Ucrainei: Cei care nu vor să ofere arme Ucrainei sprijină agresiunea rusă

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a spus, în timpul vizitei sale în Bulgaria, țară care refuză să ofere arme Ucrainei, că refuzul de a furniza arme ţării sale echivalează cu o susţinere pentru „agresiunea rusă şi exterminarea'' ucrainenilor.

„Cei care nu doresc, care ezită, care vorbesc împotriva furnizării de armament Ucrainei, practic sprijină agresiunea rusă şi exterminarea cetăţenilor noştri'', a spus Kuleba.

Bulgaria refuză să ofere ajutor militar Ucrainei. Guvernul bulgar și cel de la Budapesta spune că un ajutor militar pentru Ucraina le-ar face părți în conflict.

Kuleba s-a întâlnit cu preşedintele bulgar Rumen Radev, un simpatizant al Rusiei.

În conferința de presă comună, Radev a spus că Bulgaria va ajuta Ucraina „în funcție de posibilități”, amintind că Bulgaria a primit peste 91.000 de refugiaţi ucraineni şi că a oferit Ucrainei un ajutor de 1,5 milioane de euro. El a pledat pentru încheierea acestui război „între două popoare slave frăţeşti''.

Replica lui Kuleba nu a întârziat. El a spus că „după ce Rusia a atacat Ucraina, foarte puţini vor mai putea numi fraţi popoarele rus şi ucrainean, doar dacă nu vă referiţi la Cain şi Abel''.

23:40 20.4.2022

Miniștrii de Finanțe din Marea Britanie, SUA, Canada și Franța au părăsit reuniunea G20 înainte să vorbească reprezentantul Rusiei

Miniștrii de Finanțe din Marea Britanie, SUA, Canada și Franța au părăsit reuniunea G20 când a început să vorbească reprezentantul Rusiei, a declarat cancelarul Rishi Sunak, expunând diviziunile tot mai adânci cu privire la prezența continuă a Rusiei în organism, transmite The Guardian.

Oficialii ucraineni prezenți au ieșit de asemenea de la întâlnirea de la Washington DC a celor mai mari 20 de economii din lume.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, le-a spus participanților că a dezaprobat ferm prezența unui înalt oficial rus la întâlnire, au declarat două surse pentru Reuters.

Viceministrul rus de Finanțe, Timur Maximov, a participat personal la întâlnire, iar ministrul de finanțe al țării Anton Siluanov și guvernatorul băncii centrale s-au alăturat virtual.

Siluanov „a îndemnat G20 să nu politizeze activitatea grupului”, pentru că „ar submina încrederea în sistemele monetare și financiare globale”,

Lui Yellen i s-au alăturat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, și ministrul canadian de finanțe, Chrystia Freeland, printre alții.

Christine Lagarde, președintele Băncii Central Europene, l-a îndemnat, între timp, pe Maximov să transmită Moscovei un mesaj clar: să înceteze războiul din Ucraina.

Yellen plănuiește să boicoteze două sesiuni G20 privind arhitectura financiară internațională și finanțarea durabilă, a spus una dintre surse, deși oficialii Trezoreriei SUA au spus că se vor alătura unei discuții despre impactul războiului din Ucraina asupra economiei globale.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG