Linkuri accesibilitate

Bahmut | Forțele ruse și ucrainene continuă lupta în ciuda pierderilor umane și logistice


Un militar ucrainean sapă un șanț în afara orașului Bahmut, în Donețk, pe 4 martie 2023.
Un militar ucrainean sapă un șanț în afara orașului Bahmut, în Donețk, pe 4 martie 2023.

În orașul ucrainean Bahmut/Donețk, din estul țării, unde au loc de luni de zile lupte grele între forțele ucrainene și mercenarii Moscovei din grupul Wagner, au continuat, duminică, confruntările, transmit reporterii The Guardian.

Ambele părți par să aibă probleme în a-și suplimenta atât luptători, cât și muniția, iar șeful mercenarilor lui Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, transmitea sâmbătă seară că dacă luptătorii lui se retrag, Rusia riscă să piardă întreaga linie a frontului.

El s-a plâns că Ministerul rus al Apărării nu îi susține eforturile și nu îi furnizează luptători și muniție.

Duminică, Prigojin a transmis un mesaj video în care, scrie The Guardian, spune că „dacă forța privată de mercenari - Wagner se retrage din Bahmut, întregul front se va prăbuși... până la granițele Rusiei și poate mai departe.”

Autoritățile ucrainene au descris situația din oraș, unde au loc lupte de stradă, drept „un iad”, dar spun că rușii sunt ținuți la periferiile orașului.

Ucrainenii mai au un singur drum de acces spre teritoriile controlate de Kiev - rușii au ocupat estul, nordul și sudul localității.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG