Linkuri accesibilitate

Bani de la guvern. Intact: 3,3 milioane euro. Sume uriașe primesc Ghiță, Budeanu, Andronic, Chireac


Grupul Intact va lua cei mai mulți bani de la guvern din campania de informare prin care Executivul sprijină presa: peste 3,3 milioane de euro pe durata celor patru luni de campanie, prin Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Radio ZU, dar și prin Jurnalul Național și site-urile grupului.Intact, scrie Pagina de media.

Grupul Pro TV (TV plus online) primește în jur de 1,8 milioane.

La online, cei mai mulți bani - jumătate de milion de euro pentru cele patru luni - se duc către grupul lui Radu Budeanu (prin două firme), care are site-urile prosport.ro (cu secțiunea tacataca.ro, axată pe generarea de clickuri, de care Paginademedia.ro a scris în trecut), gândul și cancan.ro. Capital.ro (site despre ale căror titluri de click-bait Paginademedia.ro a scris în trecut) este, de asemenea, în top.

Site-ul Fanatik.ro e în capul listei la categoria "online locale".

Ce companii de media intră în campania de informare a Guvernului?

Paginademedia.ro a făcut calculul în euro și o listă a posturilor de televiziune, a radiourilor, site-urilor și a titlurilor din presa scrisă care au fost acceptate în campanie.

Lista este una parțială, pentru că sunt încă în lucru și alte solicitări. Conform acestei liste, deși campania de patru luni avea un buget maxim alocat de 40 de milioane de euro, totalul de până acum nu ajunge nici la jumătate: 17 milioane de euro totalizează, din calcule, campania guvernului pe cele patru luni. Pentru prima lună de campanie, instituțiile de media vor primi banii în avans, urmând ca situația să fie reglată în funcție de rezultate în lunile următoare. Sumele au fost stabilite pe baza rezultatelor posibile (în anumite condiții de trafic și de audiență). Dacă acestea nu se realizează, nu se plătesc toți banii. Campania are ca mesaj principal „Poartă masca, cu mesajele de încurajare scrise pe măștile de protecție purtate de diverse personaje.

Antenele au obținut cea mai mare sumă pentru campanie: sunt peste 1,7 milioane la Antena Group (campania este pe Antena 1 și pe Antena Stars) și 630.000 de euro la Antena 3.

Grupul Intact intră în campanie și cu site-urile (250.000 de euro), Radio ZU (625.000 de euro) și cu Jurnalul Național (30.000 de euro).

Către grupul Pro TV se vor duce, în cele patru luni de campanie, aproape 1,5 milioane de euro pentru posturile TV. Alți 300.000 de euro sunt pentru online.

Kanal D va primi 1,3 milioane de euro, iar România TV, aproape 900.000 de euro.

***

Potrivit Ordonanței de Urgență, care a fost aprobată de guvernul liberal în prima săptămână din luna mai, guvernul ar fi trebuit să pună la bătaie 40 de milioane de euro, care vor fi dați contra publicitate.

În expunerea de motive a Ordonanței de Urgență 63/2020, guvernul argumentează că banii puși la dispoziție acoperă două obiective: (1) o campanie de informare pentru public și (2) susținerea presei. Aceste două scopuri, spune șefa Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avadani „se bat cap în cap”, pentru că o campanie publicitară are nevoie de efectul cel mai mare la cel mai mic preț posibil și pentru acest obiect televiziunile sunt cele mai potrivite, în vreme ce, pentru susținerea presei ar fi trebuit aplicate alte criterii. Directoarea Freedom House România, Cristina Gușeth, a vorbit în acest context despre inexistența criteriilor de calitate, în favoarea cantității, ecuație care scoate aproape total din joc presa locală, care „este cea mai afectată în acest moment”.

Pe fiecare spot publicitar care va apărea în următoarele patru luni, adică de minim 20 de ori pe zi la marile televiziuni, cei care se uită vor putea citi sau auzi că Guvernul României este preocupat de sănătatatea lor: „guvernul se va bucura de o expunere uriașă”, cu câteva luni înainte de alegeri observă Ioana Avădani, care mai amintește vechile practici ale guvernului condus de Adrian Năstase (2000-2004).

Citește și:

Bani de la stat pentru presă: cum încalcă Guvernul legea și de ce Antenele ar putea primi circa 2 milioane de euro

De unde a făcut rost guvernul Orban de 200 de milioane de lei pentru presă

XS
SM
MD
LG