Se crede că Salah Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, este singurul supraviețuitor al grupului care a comis atacurile cu arme și bombe asupra a șase restaurante și baruri, din Paris și a sălii de concerte Bataclan, dar și asupra unui stadion sportiv pe 13 noiembrie 2015, în care sute de persoane au fost rănite.
Despre ceilalți 19 se știe că i-au ajutat pe membrii grupului să ajungă în Franța, că le-au furnizat acte false, arme și bani și că i-au ajutat să planifice atacurile.
În timp ce ceilalți inculpați au răspuns la întrebări de rutină despre numele și profesia lor, păstrând în rest tăcerea, Abdeslam a căutat în mod clar să înceapă procesul în forță. Îmbrăcat în negru și purtând o mască neagră, întrebat care este profesia sa, franco-marocanul și-a scos masca și i-a spus instanței de la Paris: „Am renunțat la slujba mea pentru a deveni soldat al Statului Islamic”.
Atacul cu arme și bombe al extremiștilor din Daesh, așa-zisul Stat Islamic, a fost cel mai grav după cel de Al Doilea Război Mondial, din Franța.
Prima zi a acestui proces monumental s-a încheiat cu un amestec de confuzie și solemnitate, dramă și plictiseală.
Presa franceză relatează că Abdeslam a strigat că nu se plânge de condițiile de detenție doar pentru că va fi „înviat” după moarte pentru că este „soldat al statului islamic”, dar a primit imediat replica rudelor victimelor care i-au spus că până atunci va da „socoteală” pentru crimele sale.
Abdeslam, singurul dintre atentatori care a rămas în viață a eșuat în tentativa de a se autodetona.
Primele două zile vor fi destinate înregistrării sutelor de supraviețuitori și rude ale celor care au murit în atentat, care s-au constituit ca parte civilă în proces, remarcă BBC.
Procesul este descris ca fiind cel mai mare din istoria modernă a Franței.
Vor fi peste 140 de zile de audieri în care vor participa aproximativ 330 de avocați, 300 de victime și mărturia lui François Hollande, care era președintele Franței atunci când au avut loc atacurile.
Înaintea procesului, Hollande a declarat presei franceze că acesta a fost un moment important pentru victimele atentatelor, pe care l-a numit „act de război” la acea vreme.
Gruparea Daesh, autoproclamată „Stat Islamic” și-a revendicat atacurile coordonate asupra sălii de concerte Bataclan, unde cânta o trupă rock americană, asupra unui stadion și a unor restaurante și baruri din noaptea de 13 noiembrie 2015.
Suspecții au ajuns miercuri dimineață în instanță în vehiculele poliției, în condiții de maximă siguranță. Au fost așezați împreună în boxa inculpaților, purtând măști de față, înainte de deschiderea procesului.
După ce i s-a cerut de președintele de ședință să se identifice, Abdeslam și-a confirmat numele și a spus „nu există alt Dumnezeu decât Allah” - un jurământ islamic de credință cunoscut sub numele de Shahada.
De altfel, judecătorul i-a reamintit lui Abdeslam că nu se află într-o „instanță ecleziastică, ci într-o instanță democratică”.
Referirea făcută de Abdeslam despre soldatul IS sugerează că acesta este încă „în război”, a declarat pentru Reuters Jean-Pierre Albertini, al cărui fiu, Stephane, a fost ucis la Bataclan.
Philippe Duperron și-a pierdut și el fiul, Thomas, în atacul de la Bataclan. El spune că încearcă sentimente amestecate în ceea ce privește procesul și că, nu în ultimul rând, este stăpânit de nerăbdare și anxietate, deopotrivă.
„Va fi ocazia ca toate victimele să depună mărturie, așa că va fi un moment foarte dureros și ne va readuce din nou durerea" în suflete, a spus el.
Sophie Parra a declarat pentru BFM TV că va depune mărturie la proces, în ciuda anxietății pe care o resimte că va fi nevoită să se confrunte cu în instanță cu suspecții. Femeia spune că a avut nenumărate coșmaruri, după „toate scenariile posibile”, dar a spus că așa consideră ea că poată să facă ceva pentru cei uciși.
Dintre cei 20 de suspecți aflați pe lista acuzării. șase sunt judecați în lipsă și se confruntă cu acuzații de crimă, complicitate și conspirație teroristă.
Majoritatea acuzaților, inclusiv Abdeslam, ar putea fi condamnați la închisoare pe viață dacă ar fi condamnați.
Facebook Forum