Miza transferului de armament nuclear tactic în Belarus este în primul rând politică și abia în al doilea rând de natură militară, spune Virgil Bălăceanu, general în rezervă, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles.
Este o dovadă a sprijinului pentru regimul Lukașenko, completează generalul în rezervă, însă controlul armelor rămâne strict în mâna Moscovei.
„Este o apropiere de teritoriul NATO, Polonia și țările baltice, dar arme nucleare tactice au în mod sigur și în Kaliningrad, posibil și în Karelia (o provincie istorică a Finlandei, în prezent împărțită între cele două țări, n.red.). Lucrurile nu ar însemna o acutizare”, afirmă generalul Virgil Bălăceanu.
El adaugă că tratatele care ar interzice acest transfer nu mai sunt aplicabile în acest moment și precizează că România nu este în raza de acțiune a acestor arme tactice.
La rândul său, Claudiu Degeratu, expert în apărare și securitate, consideră că, prin transferul de arme nucleare în Belarus, Rusia vrea astfel să pună și mai mare presiune asupra NATO, printr-un parteneriat militar cu Minskul.
„Această umbrelă nucleară ajută Rusia să își impună și mai mult dominația asupra Belarusului, motivând că îi asigură apărarea împotriva unei agresiuni din partea NATO”, afirmă expertul.
Presiunea directă și amenințarea sunt acum mai ales asupra țărilor din flancul nordic al NATO, Polonia și țările baltice, spune Claudiu Degeratu.
România, continuă el, este afectată deocamdată din punct de vedere potențial, pentru că ar fi solicitată să participe la apărarea colectivă în cazul unul atac provenit din Belarus asupra țărilor NATO din flancul nordic.
În plus, o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului arată că staționarea de arme nucleare tactice în Belarus nu extinde raza lor de acțiune la noi ținte. Scopul transferului de arme nucleare în Belarus, notează documentul, ar urmări mai degrabă să descurajeze Occidentul să mai sprijine Ucraina.
„Putin încearcă să exploateze temerile occidentale de escaladare nucleară prin desfășurarea de arme nucleare tactice în Belarus”, subliniază ISW.
În plus, analistul Rihor Nijnikov, de la Institutul Finlandez de Relații Internaționale, spune pentru Radio Svaboda că președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, încearcă să dea impresia că el decide politica externă și politica de securitate a țării sale.
„Se știe că Moscova ia deciziile principale, dar este important pentru Lukașenko să salveze aparențele și să arate că el controlează situația din Belarus. Nu cred că Moscova are vreun motiv să-i dea lui Lukașenko această pârghie (controlul armelor nucleare, n.red.)”, spune Nijnikov.
Mai mult, expertul spune că Belarus nu are nimic de câștigat ca stat din transferul armelor nucleare rusești. Principalul beneficiar este Lukașenko, care își arată astfel loialitatea față de Putin.
Potrivit lui Alexandr Lukașenko, el este cel care a cerut arme nucleare tactice pe teritoriul țării, iar acest lucru nu i-ar fi fost impus de la Moscova.
„Cred că nimeni nu și-ar dori să lupte cu o țară care are astfel de arme. Aceasta este o armă de descurajare”, a declarat el.
Lukașenko a mai avertizat că nu va ezita să ordone folosirea lor, dacă Belarusul se confruntă cu o agresiune.
Însă, afirmația lui este contrazisă chiar de către declarațiile anterioare ale lui Vladimir Putin și de tratatele semnate de clele două țări, care prevăd că armele nucleare rusești de pe teritoriul Belarus vor rămâne sub controlul exclusiv al Kremlinului.
Occidentul critică aducerea de arme nucleare în Belarus
Uniunea Europeană și Polonia au anunțat anterior că vor impune sancțiuni și mai dure împotriva Minskului, dacă va aduce nucleare tactice rusești pe teritoriul Belarusului.
De asemenea, mutarea este urmărită îndeaproape de Statele Unite și de către aliații din NATO.
Pe 12 iunie, purtătorul de cuvânt Consiliului de Securitate Națională al SUA, John Kirby, a calificat declarațiile lui Alexander Lukașenko despre armele nucleare drept o abordare „nesăbuită și iresponsabilă”.
La rândul său, Beijingul a avertizat împotriva folosirii armelor nucleare în războiul din Ucraina.
De altfel, în declarația comună adoptată după întâlnirea dintre președinții Chinei și Rusiei există o prevedere care stipulează că statele nucleare nu trebuie să desfășoare arme nucleare în afara teritoriilor lor naționale și trebuie să își retragă toate armele nucleare desfășurate în străinătate.
Explicația lui Lukașenko este însă că, de fapt, acesta nu este un transfer de arme nucleare, ci o returnare a armelor sovietice la care Belarus a renunțat în anii 1990 în favoarea Rusiei.
„La început l-am întrebat pe Putin. Apoi am cerut cu insistență, într-un mod prietenos, dă-mi înapoi această armă, tactică, nu strategică, deocamdată. Este suficient pentru mine”, a relatat Lukașenko felul în care l-ar fi convins pe Vladimir Putin.
Rusia nu a aprecizat câte dintre armele sale nucleare tactice ar urma să ajungă în Belarus.
Guvernul SUA estimează că Rusia are aproximativ 2.000 de arme nucleare tactice, care includ bombe care pot fi transportate de avioane, focoase pentru rachete cu rază scurtă de acțiune și cartușe de artilerie.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Belarus a devenit una dintre cele trei țări, membre ale fostei URSS, care au fost de acord să renunțe voluntar la armele nucleare.
Țara și-a declarat pentru prima dată intenția de a deveni o zonă fără arme nucleare în 1990, în declarația de suveranitate a statului. Îndepărtarea armelor nucleare de pe teritoriul său a fost finalizată în 1996, când Lukașenko era președintele țării de doi ani.
