Linkuri accesibilitate

Belarus: Opoziția a depus apel la Curtea Supremă privind rezultatul alegerilor


Svetlana Țihanovskaia, lider al opoziției din Belarus
Svetlana Țihanovskaia, lider al opoziției din Belarus

Svetlana Țihanovskaia, principalul candidat al opoziției în alegeri prezidențiale, a depus o plângere oficială privind rezultatul scrutinului din 9 august, afirmând că belarușii „nu vor accepta niciodată" din nou conducerea președintelui Aleksandr Lukașenka.

Proteste și greve au erupt în Belarus în ultimele 13 zile față de ceea ce manifestații numesc „fraudarea" alegerilor prezidențiale prin care Lukașenka a obținut o victorie cu 80%.

„Ar trebui să fie clar pentru președinte că este nevoie de o schimbare. Sper că bunul simț va triumfa și oamenii vor fi ascultați pentru a fi organizate noi alegeri", a afirmat Svetlana Țihanovskaia, vineri, cu ocazia primei conferinței de presă de când a fugit în Lituania.

Ea le-a spus reporterilor din Vilnius că plănuiește să se întoarcă în Belarus „când se va simți în siguranță".

Avocatul fostei candidate a opoziției a depus o plângere în fața Curții Supreme cerând ca rezultatul scrutinul să fie invalidat.

„O plângere a fost depusă. O decizie privind începerea procedurilor va veni în trei zile", a declarat Maxim Znak, unul din liderii consiliului de coordonare a opoziției.

Znak și Serghei Dyleuvski, alt membru din consiliul opoziției, au fost chemați pentru a fi audiați la centrul Comitetului de Investigații în ancheta penală împotriva opoziției pentru tentativă de preluare a puterii.

Zeci de suporteri i-au însoțit pentru a îi încuraja.

La intrarea pentru audieri, Znak a afirmat că se teme că va fi arestat, dar la ieșire a precizat că a avut o „discuție productivă" și se va întoarce înapoi la treabă.

Într-un mesaj adresat vineri susținătorilor, Svetlana Țihanovskaia a cerut declanșarea mai multe greve în fabricile din țară pentru a forța noi alegeri prezidențiale.

„Nu vă lăsați păcăliți de intimidări", le-a cerut ea urmăritorilor.

Multe din marile fabrici ale țării s-au confruntat cu încetarea muncii ca urmare a deciziei muncitorilor de a se alătura protestatarilor.

Țihanovskaia a candidat în scrutinul din 9 august după ce mai mulți candidați ai opoziției, inclusiv soțul său, au fost arestați sau exilați înainte de a se putea înscrie în cursa electorală.

Rezultatele oficiale o cotează cu doar 10% din voturi, dar ea afirmă că a obținut în realitate între 60 și 70%.

Alături de alți lideri ai protestelor, activiști ai opoziției și figuri culturale a format consiliul de coordonare menit să asigure o tranziție pașnică a puterii.

Aleksandr Lukașenka a respins apelurile pentru noi alegeri și a acuzat consiliul că încearcă o lovitură de stat.

XS
SM
MD
LG