Președintele american Joe Biden și premierul israelian Benjamin Netanyahu au discutat despre „obiectivele și etapele” operațiunilor militare ale Israelului, necesitatea de a proteja viețile civililor și de a asigura eliberarea ostaticilor, a spus Casa Albă, preluată de Reuters.
Netanyahu „a precizat că Israelul va continua războiul până când toate obiectivele sale vor fi îndeplinite”.
SUA, care sunt principalul aliat al Israelului, și-au menținut sprijinul, în timp ce și-au exprimat îngrijorarea față de numărul tot mai mare de victime și criza umanitară din Gaza, dens populată. Oficialii americani au spus că se așteaptă ca Israelul să treacă în curând la o fază de intensitate mai scăzută, cu operațiuni care vizează conducerea Hamas și infrastructura acesteia.
Biden le-a spus reporterilor că „nu a cerut încetarea focului”, în timp ce biroul lui Netanyahu a transmis că i-a mulțumit lui Biden pentru poziția SUA la Consiliul de Securitate al ONU.
Consiliul a evitat vineri un veto al SUA, după zile de certuri, eliminând dintr-un proiect de rezoluție un apel pentru încheierea imediată a războiului și diluarea controlul israelian asupra livrărilor de ajutoare.
SUA și Israelul se opun unei încetări a focului, susținând că ar permite Hamas-ul susținut de Iran să se regrupeze și să se înarmeze.
Israelul spune că 154 de soldați au fost uciși de la începutul invaziei terestre și anunță că nu cedează.
„Vom merge înainte pentru fiecare soldat căzut. Până când Hamas va fi eliminat. Până când ostaticii vor fi returnați”, spune într-o postare pe rețelele de socializare Israel Katz, membru al cabinetului de securitate israelian.
Israelul a obținut controlul operațional aproape complet în nordul Gazei și se pregătește să extindă ofensiva terestră în alte zone din Fâșie, cu accent pe sud, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei.
Oficialii israelieni au cerut de multă vreme locuitorilor din Gaza să părăsească zonele de nord ale Fâșiei, dar forțele sale au bombardat ținte și în părțile centrale și sudice ale micuței enclave de coastă, așa că palestinienii spun că niciun loc nu mai e sigur pentru ei.
„Ei cer oamenilor să se îndrepte spre Deir al-Balah (în centrul Gazei), unde bombardează zi și noapte”, a declarat Ziad, medic și tată a șase copii, pentru Reuters.
„Dreptul internațional s-a prăbușit”, a spus Ramzy Aidy, rezident în Gaza, cu un doctorat în drept. „Dacă Israelul ar fi în poziţia palestinienilor, lumea nu ar sta pe loc şi ar acţiona”.
Brigăziile Al Qassam, aripa armată a Hamas, organizație declarată teroristă de SUA, UE și alte state, au declarat sâmbătă că au distrus cinci tancuri israeliene în jurul Jabalia, ucigând și rănind echipajele, după ce au refolosit două rachete nedetonate lansate de Israel. Reuters nu a putut verifica independent raportul.
Forțele de Apărare Israeliene au declarat că au tras în zona Issa din orașul Gaza, „eliminând teroriștii”. Armata a lansat un videoclip despre care spune că arată tuneluri Hamas în zona Issa. Reuters nu a putut verifica în mod independent locația sau data.
Conflictul dintre Israel și Hamas s-a extins, pe măsură ce forțele Houthi din Yemen, aliniate Iranului, perturbă comerțul global, atacând cu rachete și drone navele din Marea Roșie, ca răzbunare pentru atacul Israelului asupra Fâșiei Gaza.
Statele Unite ale Americii au doborât sâmbătă patru drone lansate din zonele controlate de Houthi din Yemen către un distrugător american din sudul Mării Roșii, ridicând la 15 numărul de astfel de atacuri asupra transporturilor comerciale, a declarat Comandamentul Central al SUA.
O dronă lansată din Iran a lovit sâmbătă un petrolier chimic în Oceanul Indian, a anunțat Departamentul de Apărare al SUA. Un comandant al Gărzilor Revoluționare iraniene a spus că Marea Mediterană ar putea fi închisă, dacă Statele Unite și aliații săi continuă să comită „crime” în Gaza, a informat presa iraniană, fără a da detalii.