Satul Viștea din județul Cluj este cunoscut pentru pietrele calcaroase exploatate de secole aici, folosite la construcții faimoase precum Casa Poporului sau clădirea Parlamentului din Budapesta.
Satul, cu mai puțin de 1.000 de locuitori, ferit de-a lungul secolelor din calea traseelor armate, datorită poziției geografice, ascunde însă și alte comori.
În biserica reformată din localitate, ridicată la final de secol XIII, cercetătorii au reuşit să dateze cu exactitate, recent, cea mai veche structură de lemn dintr-o clădire funcţională şi astăzi.
Este vorba despre o structură compusă din grinda-meşter, care susţine pe orizontală tavanul navei bisericii, stâlpul vertical de sprijin al acesteia - ambele vizibile în lăcaşul de cult - şi de anumite elemente ale şarpantei acoperișului navei bisericii.
Toate aceste elemente au fost datate, cu exactitate, pe baza unor analize speciale, la cumpăna anilor 1329-1330.
Șarpantă și fresce de (aproape) 700 de ani
„După cunoştinţele noastre e cea mai veche şarpantă identificată în Transilvania până acum; din anii 1340 - 1350 era cea mai veche şarpantă, cea a bisericii evanghelice din Sibiu”, povesteşte pentru Europa Liberă istoricul de artă Weisz Attila, autorul studiului care fundamentează descoperirile.
„Biserica de la Viştea la ora actuală este cea mai veche, are cea mai veche şarpantă, în navă şi structură de lemn complexă, identificată. Eu cred că din toată România, dar în mod sigur din Transilvania”.
În biserica satului cu o populație majoritar reformată, cercetătorii au făcut o constatare inedită, pe baza căreia au putut data și picturile murale din interior.
Cele mai vechi - frescele din colțul sud-estic și de pe „arcul de triumf” (arcada dintre sanctuarul și nava bisericilor medievale) au fost realizate în prima jumătate a secolului al XIV-lea - în timp ce o altă frescă, de pe latura estică, datează din jurul anului 1.400.
„Există un loc unde grinda bisericii se întâlneşte cu un strat de pictură, murală, în stil italo-bizantin. A fost un caz fericit, deoarece odată ce cu ajutorul dendocronologiei am stabilit data tăierii lemnului, putem oferi o datare post-quem (nu mai devreme de...) şi pentru aceste fresce”, explică istoricul de artă.
Alterate parțial, picturile păstrează totuși o expresivitate aparte.
Europa Liberă a fost la faţa locului şi a descoperit o „bijuterie” - în special în interior - desprinsă parcă dintr-o altă lume. Biserica a fost ridicată la final de secol XIII, după ce satul intrase în posesia episcopului catolic de Ardeal și tronează astăzi deasupra vetrei satului.
Clădirea și-a schimbat în timp, în parte, conformația, însă zidurile navei, construite din piatră de Viștea, sunt în mare măsură cele originale.
Fereastră spre lumea medievală
În interior, spectaculozitatea tavanului casetat sau a stranei, de secol XVII-XVIII nu sunt depăşite decât de „patina” grinzilor de stejar cu 700 de ani „în spate” şi de farmecul inconfundabil al picturilor murale desprinse din negura vremurilor.
„E o 'fereastră' în lumea aceea medievală, din secolele XIII-XIV. Când descoperi o astfel de pictură ai deodată o privire spre acea perioadă”, spune restauratorul Kiss Lóránd, coordonatorul lucrărilor de restaurare interioară (re)începute anul trecut în biserica reformată din Viştea.
În ultimele două decenii s-au descoperit multe picturi murale vechi în Transilvania, el însuși participând la lucrări de conservare / restaurare în Dârjiu - monument UNESCO din Harghita, Mălăncrav, Târgu-Mureș, sau biserica Sfântul Mihail din Cluj.
Paradoxal, limitele financiare au evitat modernizări excesive ale clădirilor, care să altereze patrimoniul.
„Din cauza sărăciei nu s-a stricat atât de mult” , spune Kiss Lóránd.
De altfel, cercetările de la Viștea au fost finanțate de fundația Teleki László, susținută de guvernul de la Budapesta.
Fondurile alocate în ultimii ani de guvernul maghiar pentru restaurarea a sute de biserici maghiare vechi din Transilvania au fost decisive pentru soarta lăcaşelor de cult, majoritatea monumente istorice.
„Fără aceste alocări ar fi fost clădiri care în următorii 10 ani ar fi fost prăbușite”, declarau recent pentru Europa Liberă reprezentanţii Eparhiei Reformate din Ardeal, care deține aproximativ 300 de biserici monument istoric în Transilvania.
La Viștea, cercetări cu privire la valorile artistice au fost făcute încă de la începutul secolului al XX-lea, când István Gróh „a documentat în acuarelă zece scene de pictură murală (care atunci nu au putut fi puse în valoare), iar în anul 1935, în interiorul zidurilor sacristiei demolate, s-a găsit o zidărie de plan arcuit, probabil aparținând unei biserici rotunde medievale dispărute”.
Au fost cercetări și în 2008, când s-au descoperit atât scena sudică a navei bisericii - cu o barcă de pelerini prinși de o furtună, documentată de Gróh, cât și două fresce pe latura sud-estică - Răstignirea și sfântul Longinus acompaniat de un scutier.
Anul trecut cercetătorii au extins lucrările, au început dezvelirea frescelor de pe arcul de triumf și au reușit să dateze picturile murale. Sunt hotărâți să continue lucrările, mai ales că datarea celei mai vechi structuri de lemn le dă un imbold.
„O mare parte din picturi sunt încă sub tencuieli și văruieli; noi am atins doar vârful iceberg-ului. Planul este ca toate aceste picturi să fie puse în valoare, decapate și restaurate, asta e dorința acceptată și de comunitate”, spune Kiss Lóránd.
Biserică veche de secole
Comunitatea reformată, cea mai numeroasă din localitate, înseamnă în prezent peste 600 de suflete, explică preotul Felházi Zoltán, paroh aici de peste 20 de ani.
E mijloc de săptămână şi o linişte de muzeu te conduce, şerpuit, pe scările care urcă la clădirea bisericii.
Deşi nu este o biserică fortificată, colina pe care este amplasată pare să îi fi oferit o apărare naturală de-a lungul secolelor; în plus, îi oferă un soi de aer de străjer deasupra vetrei satului.
Parohul deschide, la cerere, uşa lăcaşului de cult. Dimensiunea mai degrabă redusă a interiorului accentuează senzația că ești înconjurat de obiecte patrimoniu.
Structurile de lemn și frescele sunt dublate de elemente ceva mai recente, dar fascinante: tavanul casetat de secol XVIII, strana gotică (ulterior transformată), băncile, mobilierul altarului te transpun măcar cu două-trei secole în urmă.
Resimţi de îndată frigul - cele zece grade Celsius fiind menţinute natural de grosimea de până la un metru a zidurilor, construite din piatră de Viştea.
Temperatura creşte, cu ajutorul centralei electrice care a înlocuit vechea sobă, doar duminica, atunci când 70-80 de oameni participă la slujbe.
Oamenii sunt conştienţi de comorile pe care le adăposteşte biserica monument istoric. Chiar dacă picturile murale, de pildă, sunt o dovadă a trecutului catolic al clădirii a cărei istorie coboară în secolul XIII.
„La noi la reformați nu sunt icoane, dar aici vorbim de valori de patrimoniu, comori ale bisericii noastre, cine nu vede asta înseamnă că nu înțelege valoarea istorică”, explică el.
„Se spune că papa de la Roma a aprobat bani pentru pictarea bisericii, în jurul anului 1.400”, detaliază parohul, indicând spre pictura care înfățișează nava cu pelerini prinși, scoasă la iveală de cercetări.
„Se pare că primele picturi au fost făcute înainte cu câteva zeci de ani, așa cum au arătat restauratorii”, întăreşte preotul, indicând spre locul care a declanșat declicul restauratorilor, unde grinda-meşter se întâlneşte cu pictura murală.
„Tencuiala şi pictura exact acolo merg, în vinclu, vedeţi?”, explică el, cu privrea spre boltă şi cu mâinile perpendiculare una pe alta, imitând întâlnirea lemnului cu fresca.
A fost martor la etapele descoperirilor şi traduce aproximativ informaţiile primite de la specialişti.
Înțelege de ce restaurarea trebuie să respecte anumite exigențe și a văzut la fața locului cum unele intervenții sau lipsa de grijă au afectat unele bunuri.
„Uitați, aici la amvon, cineva a completat cu vopsea după mintea lui și se vede diferența de culoare. Dincolo, la strană, nu se mai văd toate cifrele, pentru că într-o parte bate lumina, se vede praful și a fost șters insistent; odată ce a apărut detergentul, au șters cu detergent și iar s-au dus din inscripții”, explică el.
Dendocronologia, metoda care a permis datarea vestigiilor
Pentru datarea lemnului, cercetătorii au apelat în toamna trecută la un laborator din Miercurea Ciuc care a efectuat o analiză dendocronologică a mostrelor luate din elementele de lemn ale bisericii.
Acest tip de analiză pleacă de la procesul natural al lemnului, care formează anual câte un „inel” în interior; pe baza numărului de inele din mostra prelevată - supusă însă unui studiu mai minuţios decât s-ar crede - pot fi stabilite cu exactitate anul şi chiar anotimpul când lemnul respectiv a fost tăiat.
În România, astfel de analize se efectuează abia din anii 2000.
„Lemnele utilizate în interiorul bisericii, respectiv în şarpanta bisericii, au fost tăiate în iarna anului 1329 - 1330”, explică Weisz Attila.
„Până la acest moment, o structură de lemn așa veche nu se știe în România; e posibil să fie, dar cea de la Viştea este cea mai veche identificată”, întăreşte restauratorul Kiss Zoltan.
Tehnici de pictură similare cu cele din biserici din Occident
Cele mai vechi dintre frescele din biserica din Viștea au fost realizate în prima jumătate a secolului al XIV-lea, în așa numitul stil italo-bizantin, explică istoricul de artă Weisz Attila.
„Acest stil italo-bizantin este unul din primele aşa-numite straturi stilistice pe care le cunoaştem în Evul Mediu în Transilvania. Există picturi murale deja şi de la sfârşitul secolului al XIII-lea, dar destul de puţine. Primul strat stilistic care are mai multe exemple este acest strat italo-bizantin”.
Stilul reiese cel mai evident din cercetările picturilor de pe arcul de triumf al bisericii, descoperite de sub văruieli anul trecut.
„Pe suprafața vestică a arcului de triumf s-a regăsit scena Bunei vestiri, pe latura din stânga se observă figura arhanghelului Gabriel și detaliul figurii lui Dumnezeu-Tatăl, iar pe latura din dreapta, și mai fragmentar, se zărește figura în picioare a Maicii Domnului”, explica istoricul de artă în studiul dedicat cercetărilor.
Modul în care este compusă scena Buneivestiri, datată în prima jumătate a secolului al XV-lea, „în care se intercalează arcul de triumf” se mai întâlnește în bisericile din Palermo - Cappella Palatina, Reichenau-Oberzell, biserica Sf. Gheorghe (Germania), capela Scrovegni - Padova, catedrala Sf. Sofia - Kiev, Kraskovo (Slovacia), dar și la Vălenii de Mureș.
Studierea arcului de triumf a scos la iveală și alte descoperiri importante, inedite.
Chipul figurii lui Isus al Judecății de Apoi (Maiestas Domini) s-ar fi continuat pe bolta unui sanctuar demolat între timp, potrivit cercetătorilor, arătând că sanctuarul de astăzi este secundar navei ridicate în secolul al XIII-lea, explică Weisz Attila.
De asemenea, în jurul figurii lui Iisus sunt reprezentate simbolurile celor patru evangheliști, unuia dintre aceștia fiindu-i asociată și o carte deschisă, cu un fragment biblic, deși „la începutul sec. XIV, inscripțiile în minuscule sunt extrem de rare” în materialul transilvan.
Stilul italo-bizantin al muralelor din Viștea a fost identificat în picturi murale și din alte biserici din Transilvania, precum cele din Sic, Ghelinţa, Unirea sau Cricău, potrivit specialistului.
Conservarea vestigiilor, atât de lemn, cât și de pictură murală a fost posibilă și datorită poziției geografice a satului.
„Este un sat relativ retras, relativ ascuns și se pare că armatele nu au trecut prin Viştea şi astfel a avut noroc satul respectiv, biserica, că nu a fost atacată. De asemenea, clădirea nu a fost reabilitată în secolul XIX, sau la începutul secolului al XX-lea, nu a avut reabilitări, refaceri, care să fi afectat foarte mult această structură”.
Intervenții mai importante au fost realizate totuși în secolele XVII-XVIII, dar și recent, când clădirea a fost reabilitată structural.
Începând cu 2008, conservarea și restaurarea picturilor murale din interior a devenit în același timp o prioritate.
„Credem că încă sunt suprafeţe mari pictate în interiorul bisericii, (pe) care dacă avem şi un pic de noroc şi avem şi finanţare, atunci acestea sperăm că or î acest an, or în anii care urmează vor fi dezvelite, restaurate şi prezentate publicului”, subliniază Weisz Attila.
Descoperirile de pictură murală din ultimele decenii din bisericile Transilvaniei au început să fie puse în valoare.
„Importanța artistică și istorică a lor, valoarea patrimonială a lor este inedită, imensă şi orice centimetru pătrat recuperat din trecut reprezintă o valoare”, a conchis istoricul de artă.
