În Egipt, Antony Blinken s-a întâlnit cu președintele Abdel-Fattah El-Sisi, a cărui țară a ajutat luni de zile la medierea discuțiilor din Gaza, împreună cu SUA și Qatar, transmite AFP.
Miza este obținerea unui armistițiu în Gaza unde campania militară a Israelului începută în octombrie a ucis peste 40.000 de oameni, potrivit autorităților sanitare din enclavă.
După Egipt, diplomatul se va îndrepta spre o întâlnire cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, la Doha, scena negocierilor de încetare a focului de săptămâna trecută.
Atât Egiptul, cât și Qatarul lucrează alături de Statele Unite pentru a negocia un armistițiu în conflictul de 10 luni din Gaza.
Eforturile diplomatice au loc pe fondul continuării luptelor în Gaza și adâncirii dezastrului umanitar.
Marți, armata israeliană a anunțat că a recuperat cadavrele a șase ostatici din sudul Fâșiei Gaza, adăugând că 109 ostatici au rămas pe teritoriul palestinian. Autoritățile israeliene cred că aproximativ o treime dintre ostatici sunt deja morți.
În Gaza, forțele israeliene s-au luptat cu militanții conduși de Hamas în zonele centrale și sudice, iar autoritățile sanitare palestiniene au declarat că cel puțin 12 persoane au fost ucise marți dimineață în atacurile israeliene.
Armata israeliană a declarat că a lovit militanți aflați într-un centru Hamas încorporat într-o școală.
Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat marți că încă așteaptă vaccinurile împotriva poliomielitei după ce boala a fost descoperită în teritoriu, unde majoritatea oamenilor trăiesc în corturi sau adăposturi în condiții sanitare precare.
Probabil ultima ocazie de acord
Antony Blinken a numit cel mai recent efort de ajungere la un acord „probabil cea mai bună, posibil ultima oportunitate” și a spus că întâlnirea sa cu Netanyahu a fost constructivă, adăugând că este de datoria Hamas să accepte propunerea.
Oficialii americani nu au precizat ce este în propunere sau cum diferă de versiunile anterioare.
„Există întrebări legate de implementare și de a ne asigura că este clar înțeles ce va face fiecare parte pentru a-și îndeplini angajamentele”, a spus Blinken luni.
Oficialul Hamas, Osama Hamdan, a declarat însă că propunerea de punte a SUA pe care Netanyahu a acceptat-o e neclară și e este diferită de ceea ce grupul a aprobat anterior.
Luni de discuții is-au confruntat de aceleași piedici: Israelul spune că războiul se poate încheia doar cu distrugerea Hamas ca forță militară și politică, iar Hamas spune că va accepta doar o încetare permanentă a focului permanentă, nu doar temporară.
Există dezacorduri cu privire la prezența militară continuă a Israelului în Gaza, în special de-a lungul graniței cu Egiptul, libera circulație a palestinienilor în interiorul teritoriului și identitatea și numărul prizonierilor care urmează să fie eliberați.
Egiptul se concentrează în special pe un mecanism de securitate pentru Coridorul Philadelphi, fâșia îngustă de graniță dintre Egipt și Gaza pe care forțele israeliene au capturat-o în mai.
Atât Hamas, cât și Egiptul se opun ca Israelul să mențină trupe acolo, dar Netanyahu a spus că este nevoie de acestea la graniță pentru a opri contrabanda cu arme în Gaza.
Surse de securitate egiptene au declarat că SUA au propus o prezență internațională în zonă, o sugestie despre care sursele au spus că ar putea fi acceptabilă pentru Cairo dacă ar fi limitată la maximum șase luni.
Un sentiment de urgență
Temerile de escaladare au crescut de când Hezbollah și Iranul au promis că vor răspunde unor atacuri israeliene. Luna trecută, un asemenea atac asupra Beirutului a ucis un comandant de rang înalt al Hezbollah, Fuad Shukr. Ulterior, un atac la Teheran pus pe seama Israelului l-a ucis pe liderul politic al organizației Hamas, Ismail Haniyeh.
„Există, cred, un sentiment real de urgență aici, în întreaga regiune, cu privire la necesitatea de a trece linia de sosire și de a o face cât mai curând posibil”, a spus Blinken.
Administrația Biden se află și sub presiune internă în SUA, legat de situația din Gaza. Proteste pro-palestiniene au avut loc luni în fața Convenției Naționale Democrate din Chicago.
Biden a spus în discursul său de rămas bun de la convenție că protestatarii „au dreptate”, adăugând că „o mulțime de oameni nevinovați sunt uciși, de ambele părți”.
Atacul din 7 octombrie asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a 1.198 de persoane, majoritatea civili.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.