Linkuri accesibilitate

Exportul cerealelor din Ucraina face parte dintr-un acord internațional negociat de Turcia cu Rusia, iar Kremlinul și-a anunțat suspendarea participării din acord. Imagine generică din Odessa.
Exportul cerealelor din Ucraina face parte dintr-un acord internațional negociat de Turcia cu Rusia, iar Kremlinul și-a anunțat suspendarea participării din acord. Imagine generică din Odessa.

Război în Ucraina | Rusia își suspendă participarea la acordul privind exportul de cereale. Atac asupra navelor din Sevastopol

Ucraina va relua ofensiva în regiunea Herson, sud-est. Rusia a trimis în regiune mai mulți soldați mobilizați recent. Sistemul energetic din regiunea Kiev a fost lovit puternic de armata rusă.

14:59 29.10.2022

Moscova acuză Marea Britanie că a ajutat Ucraina în atacul de la Sevastopol

Armata rusă a acuzat, sâmbătă, Marea Britanie că a ajutat Ucraina să planifice un atac cu drone asupra flotei sale de la Marea Neagră în portul Sevastopol din Crimeea și a spus că una dintre navele sale a suferit avarii „minore”, informează AFP.

„Pregătirea acestui act terorist și pregătirea personalului militar al Centrului Special al 73-lea ucrainean pentru operațiuni maritime au fost efectuate sub îndrumarea specialiștilor britanici aflați în orașul Ochakiv din regiunea Mykolaiv a Ucrainei”, a declarat ministerul apărării din Moscova.

Oficialii ruși din zonă nu au dorit să ofere mai multe informații despre rezultatul atacului cu drone și a cerut populației să nu ofere imagini sau video-uri din zonă.

13:08 29.10.2022

Numărul doi din Wagner a fost ucis de forțele ucrainene

Numărul doi din trupele mercenarilor Wagner, denumită și armata personală a lui Vladimir Putin, a fost ucis de forțele ucrainene, au raportat membrii „Khort”, unitate specială a Ucrainei. Potrivit forțelor ucrainene, grupul de soldați Wagner care a fost surprins a fost eliminat.

12:56 29.10.2022

Dronele forțelor ucrainene au atacat navele de război ale Rusiei din portul Sevastopol

Forțele ucrainene au atacat navele rusești din portul Sevastopol, dar rezultatul este privit diferit de cele două tabere. Guvernatorul instalat de Moscova susține că dronele au fost distruse și nu și-au atins ținta.

„Navele Flotei Mării Negre au respins un atac cu drone în apele golfului Sevastopol", a precizat guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, pe Telegram.

Un oficial ucrainean a afirmat, potrivit The Guardian, că mai multe nave de război rusești au fost lovite. Informația nu a putut fi confirmată de surse independente. În port s-au putut observa coloane de fum.

11:50 29.10.2022

Rusia acuză SUA că mărește amenințarea nucleară

Un avion de luptă al Rusiei după un raid lâmgă Donetk, imagine din 27 octombrie
Un avion de luptă al Rusiei după un raid lâmgă Donetk, imagine din 27 octombrie

Aleksandr Gruşko, adjunct al ministrului rus de externe, a acuzat sâmbătă Statele Unite de coborârea „pragului nuclear" prin desfăşurarea la bazele NATO din Europa a unor bombe atomice tactice B61 modificate, transmite Reuters.

„Nu putem ignora planurile de modernizare a armamentului nuclear, bombele cu cădere liberă aflate în Europa", a declarat oficialul agenţiei de presă de stat ruse RIA, potrivit Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanşat cea mai mare confruntare dintre cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba, din 1962, când omenirea s-a aflat în pragul unui război atomic, reaminteşte Reuters.

Rusia deţine circa 2000 de arme nucleare tactice funcţionale, în timp ce Statele Unite deţin 200 de astfel de arme, dintre care jumătate sunt desfăşurate la baze militare din Italia, Germania, Turcia, Belgia şi Olanda.

Conform publicaţiei Politico, SUA au informat la o reuniune cu uşile închise a NATO că vor accelera desfăşurarea bombelor atomice model B61-12, mai modern, care vor ajunge la bazele din Europa în decembrie, cu câteva luni mai devreme decât era planificat.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG