Linkuri accesibilitate

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, este acuzat de plagiat. PressOne: A copiat peste 150 de pagini


Comparații publicate de PressOne în legătură cu teza de doctorat a secretarului de stat Bogdan Despescu
Comparații publicate de PressOne în legătură cu teza de doctorat a secretarului de stat Bogdan Despescu

Bogdan Despescu, fost șef al Poliției Române, în prezent secretar de stat în Ministerul de Interne, ar fi copiat, în lucrarea de doctorat susținută în 2010 la Academia de Poliție, peste 150 de pagini, cuvânt cu cuvânt, din mai mulți autori, potrivit unei investigații realizate de jurnalista Emilia Șercan pentru PressOne.

Investigația arată că 77 de pagini sunt plagiate dintr-o singură carte, un fragment de text dintr-un studiu al Societății Academice din România apare de patru ori, în pagini diferite ale tezei, secretarul de stat folosind cel puțin patru surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat.

PressOne notează și că Bogdan Despescu a chemat în judecată Ministerul și IGPR, în 2018, pentru că nu i-au acordat sporul de doctorat. Acesta fusese eliminat, prin lege, în 2010. În luna martie, Despescu a obținut în instanță mii de lei drept spor pentru un doctorat plagiat, notează PressOne.

Bogdan Despescu a respins acuzațiile de plagiat.

Potrivit sursei citate, Bogdan Despescu l-a avut coordonator de doctorat pe Ioan Dascălu, unul dintre fondatorii, în 2002, al domeniului doctoral Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN). alături și Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, și de Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție.

Lucrarea de doctorat a secretarului de stat Despescu se intitulează „Criminalitatea în domeniul achizițiilor publice”.

PressOne: De unde a plagiat chestorul Despescu

  • „77 de pagini din lucrarea științifică a chestorului șef Bogdan Despescu sunt copiate dintr-o singură carte: „Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”, apărută în anul 2008 la Editura Sitech și semnată de Nicolae Ghinea.
  • Alte 9 pagini din teză sunt copiate dintr-o carte semnată de un colectiv de autori, printre care se numără și coordonatorul său, Ioan Dascălu.
  • 43 de pagini din teza lui Despescu sunt plagiate dintr-o carte semnată de Mădălin Irinel Niculeasa.
  • Nu în ultimul rând, 20 de pagini sunt plagiate dintr-un studiu de 31 de pagini publicat de SAR".

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG