Duminică 11 iunie 1989

Soarele răsare la ora 5.32 și apune la ora 20.59. Vremea este în curs de răcire. Se înregistrează scăderi dramatice în sud, unde cerul este acoperit și plouă sau burnițează dimineața. Aici maximele termice coboară până la 16 grade iar minimele se situează la 14 grade. În nord, zona Clujului maxime ceva mai mari (18⁰ C) iar minime mai scăzute (12⁰C.) Ca în zona Bucureștiului și a Iașiului, condiții de ploaie și de burniță.

Pe 10 iunie a fost Ziua Miliției și Ceaușescu primește o lungă și sensibilă telegramă de dragoste de la participanții la adunarea festivă dedicată sărbătoririi a 40 de ani „de la crearea de către Partidul Comunist Român a organelor de miliție.” Milițienii nu mai prididesc cu laudele și prețuirea cu „cele mai alese sentimente de dragoste ce vi le poartă (miliția, n.S.Ș.) mult iubite și stimate tovarășe secretar general (...) Erou între eroii neamului, înflăcărat patriot și revoluționar” etc.etc. pe multe rânduri, neuitând să vorbească și despre legitima mândrie și vie recunoștință pentru glorioasa epocă în care trăiau. Promit că-și vor perfecționa activitatea, conlucrând deplin și strâns cu organele democrației muncitorești-revoluționare, legătură care constituie „chezășia îndeplinirii în cele mai bune condiții a sarcinilor și misiunilor încredințate de partid și popor.” Statul comunist nu era de imaginat fără statura mondială a lui Ceaușescu, care a dezvoltat continuu democrația muncitorească-revoluționară și a promovat și aplicat în practică legalitatea socialistă. Activitatea organelor de stat care conlucrau cu Miliția se ghida după Doctrina militară ceaușistă „cu privire la apărarea patriei de către întregul popor” iar Miliția raportează că și-a însușit pe deplin această concepție realistă și novatoare, care poartă amprenta gândirii dumneavoastră geniale și creatoare”, punând accentul pe prevenție, educație, „în scopul instaurării unui autentic climat de legalitate, ordine și disciplină în toate compartimentele activității economico-sociale.” Ei promit că, în colaborare cu celelalte unități ale Ministerul de interne și sprijiniți de organele și organizațiile de partid, vor acționa „mai eficient pentru dezvoltarea și formarea la toate cadrele noastre a unui puternic spirit de vigilență și combativitate revoluționară, pentru perfecționarea continuă a pregătirii politico-ideologice, profesionale și militare (...) astfel încât acestea (...) să acționeze în toate împrejurările pentru îndeplinirea în mod ireproșabil a ordinelor dumneavoastră, tovarășe Comandant suprem, slujind cu întreaga capacitate cauza nobilă a socialismului, interesele generale ale țării și poporului român.” Telegrama se încheie cu cazonul „Să trăiți, tovarășe Comandant suprem!”

În textul festiv publicat în Scânteia, general-locotenent Constantin Nuță, adjunct al ministrului de interne, șeful Inspectoratului General al Miliției face o scurtă istorie a Miliției, de pe când era miliția populară însărcinată „să vegheze la apărarea cuceririlor revoluționare, să asigure în practică exercitarea de către popor a conducerii suverane a țării.” Pentru apărarea noii orânduiri, organele de miliție au acționat „sub conducerea permanentă a partidului și în strânsă conlucrare cu masele populare și alte organe de stat” dând o ripostă „zdrobitoare elementelor înrăite și ultrareacționare ale claselor răsturnate de la putere care, prin săvârșirea unor acte de terorism, diversiune și sabotaj, au încercat cu disperare, dar zadarnic, să frâneze mersul ireversibil al istoriei.” Inspirate de exemplul „mobilizator” al comuniștilor, tinerele cadre de miliție „și-au făcut din plin datoria, apărând cu abnegație și sacrificiu și, nu de puține ori, cu prețul vieții, ordinea de drept statornicită în țara noastră.” Este motivul pentru ca milițienii mulțumesc din inimă Partidului, pentru că i-a educat „în spiritul concepției revoluționare de muncă și activitate puse în slujba poporului, a intereselor fundamentale ale noii orânduiri, a statului socialist.” De asemenea pentru că activitatea de prevenire a infracțiunilor este de interes general, Miliția, „sub conducerea organelor de partid și în strânsă conlucrare cu organele de profil ale Departamentului Securității Statului, cu celelalte unități ale Ministerului de Interne, cu organele de procuratură și justiție, cu colectivele de oameni ai muncii din unitățile socialiste, au intensificat acțiunile specifice complexe pentru întărirea continuă a stării de legalitate în toate sectoarele economiei naționale.” Pentru aceasta au organizat dezbateri pentru popularizarea legislației, mai ales a celei recent adoptate, s-au folosit mijloacele de influențare obștească. Au depus eforturi intense alături de Consiliul Culturii, Ministerul Educației, UTC, Asociația Juriștilor, presa centrală și locală, procuratură și magistrați în munca lor de informare juridică, de explicare și cunoaștere a legilor țării. Le-au spus oamenilor ce trebuie și ce nu trebuie să facă și consecințele încălcării lelgilor. Au mai fost organizate procese publice în care colectivele de muncă, adunările cetățenești din cartiere, comune, licee și facultăți, au luat „atitudini civice, intransigente împotriva abaterilor săvârșite.” Cei vinovați de asemenea acte au fost criticați și ajutați să se îndrepte, să-și corecteze „atitudinea față de normele de conviețuire socială, de etică și echitate, de legile țării.” Au comunicat opiniei publice măsurile punitive, ceea ce a dus la o creștere a eficienței educației politico-juridice a cetățenilor. S-a discutat de asemenea, cu colectivele de oameni ai muncii pentru a condamnat faptele reprobabile „săvârșite de unele elemente certate cu legea” condamnându-le cu fermitate. Participanții au putut trage astfel „concluzii și învățăminte practice în vederea prevenirii oricăror fapte, evenimente și situații negative care pot afecta climatul de legalitate statornicit în patria noastră.” Constantin Nuță știa și credea ce spune: venea din structurile informative ale Ministerului de interne, ca șef al Direcției a IV-a Contrainformații militare în Securitatea Statului. Era adjunctul ministrului și șef al Miliției încă din iulie 1978. A fost ales membru supleant al CC al PCR în 1979. În 1987 a fost implicat în reprimarea revoltei anticomuniste de la Brașov iar în 1989 decembrie a fost trimis la Timișoara, alături de Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac să facă ordine și disciplină. La comanda lui Coman, a ordonat să se tragă în manifestanți. A fost de asemenea responsabil cu transportul la București celor 43 de cadavre ale victimelor represiunii din 17 septembrie . Au fost arestați, el și adjunctul său, Velicu Mihalea, în 23 decembrie de forțele revoluționare, făcuți pachet și trimiși la București și au murit în timp ce erau transportați cu elicopterul la București, fiind „confundați” cu „teroriștii”.

V. Căbulea a vrut să afle mai multe despre Daciada, „marea competiție sportivă națională”. Vrea, mai precis, să privească „într-o oglindă cât mai fidelă acțiunile de masă, întrecerile pentru cei mai mulți, care practică sportul din pasiune, dintr-o necesitate spre care sunt împinși din interior sau pur și simplu, ca un hobby sau din plăcerea destinderii și reconfortării,” căci, ca și Festivalul Național Cântarea României, de care era legat ombilical prin propaganda comunistă, Daciada era o competiție de masă. Se desfășura o dată la doi ani și implica milioane de persoane. Ultima a avut loc în iarna lui 1989. V. Căbulea spune că pentru această competiție „a tinereții”, UTC-ul este cel mai important organizator. Sunt organizate în toate județele diverse acțiuni sportive, multe legate de evenimente sau locuri istorice. La Slănic Prahova „Prietenii alergării”, la Islaz, Teleorman, „Pe drumuri de istorie”, la Alba Iulia „Crosul Unirii” sau la Costești, Hunedoara „Cetățile de foc”, cărora li se adaugă „numeroase competiții pe ramuri de producție”, fără număr, fără număr, cine să le mai știe și să le mai cânte izbânzile? V. Căbulea le propune cititorilor o altă competiție: a reportajelor, notelor și informațiilor despre Daciada desfășurată la firul ierbii, acolo unde nu ajung gazetarii, cu promisiunea că le va publica în paginile ziarului Scânteia tineretului. Spune chiar că vor premia întrecerile „ce se organizează într-o comună, într-o școală, într-o unitate economică etc. ” Spune că pe lângă activitățile sportive vor fi evidențiate în ziar și acțiunile „pentru amenajarea bazelor sportive, a spațiilor de mișcare în aer liber.” Pentru că sportul este cel mai bun „aliat pentru muncă și ,deopotrivă, pentru minte”, o necesitate imperioasă „pentru munca și viața tinerilor în societatea contemporană.” Ba chiar mai mult ar vrea ca înșiși participanții să se simtă stimulați să scrie despre propriile competiții, să fie „cronicarii propriilor întreceri.” Daciada era rodul ideologiei naționaliste promovate de stat, fiind organizat pentru prima dată în plin având al istorismului tracoman care așeza influența substratului trac (daco-get) mai presus de cea a romanității, în dorința de a susține istoric pretențiile de continuitate, dăinuire și ocupare continuă a „spațiului carpato-danubiano-pontic”. Chiar și-așa, Daciada a dus la descoperirea unor sportivi importanți care s-au afirmat pentru început în concursurile de amatori: Maricica Puică, Paula Ivan, Vasile Pușcașu sau Nicu Vlad.

Tinerii vor să corespondeze. Anghel Gheorghe, din comuna Jilavele, de pildă, vrea să afle mai multe despre fotbal (Sportul Studențesc, Hagi, Stănici), literatură, muzică (Mirabela Dauer, CC Catch, Sandra sau Nena). Baciu Ioan din București ar vrea să schimbe impresii despre limba italiană, pictură și muzică, Leonard Marchiz din București vrea să știe mai mult despre trupele Compact, Scorpions, Kiss, Pink Floyd sau Genesis și despre sport (alpinism, deltaplanism, motocros). Cornelia Neacșu din Timișoara vrea postere cu Rick Astley și Samantha Fox, Milena Mihailov din Timișoara vrea să corespondeze despre muzică simfonică (Ceaikovski, Brahms, Beethoven), muzică ușoară (V. Socaciu, Toto Cutugno, Peppino di Capri) etc.etc.

Victor Felea scrie în Jurnalul său că a fost invitat prin telefon „la un Festival internațional Eminescu ce se va desfășura la București în zilele de 13-15 iunie. De ce am fost anunțați atât de târziu: Și ce fel de festival poate fi acesta, organizat atât de în pripă? Deși e vorba despre centenarul Eminescu, cred că ideologii ar fi preferat să nu-l aprobe. Totul se petrece sub semnul improvizării, ca de obicei. Pe mine, însă, asemenea „spectacole” nu mă mai atrag, drept care voi rămânea acasă.”

La televiziune emisiunea începe la ora 11.30 cu Lumea copiilor (color). Telefilmoteca de ghiozdan. Căpitanul vasului Pelerin. Producție a studiourilor sovietice. Premieră TV. Episodul 2. La 12.25, Sub tricolor la datorie! (color). La 12.40, Viața satului (color). La 13.00, Telex urmat, cinci minute mai târziu, de Album duminical (color). La 14.40 Naționalizarea – moment decisiv pentru edificarea socialismului în România. Documentar (color). Programul se închide la ora 15.00 și se redeschide la 19.00 cu Telejurnalul de seară. La 19.20, Cântarea României. Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și cu Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Mehedinți. La 20.25, Film artistic: Despre o anume fericire. Producție a Casei de filme cinci. Regie Mihai Constantinescu. În distribuție: Ovidiu Iuliu Moldovan, Tamara Crețulescu, Ion Caramitru, Colea Răutu, Ernest Maftei etc. La 21.45 Coruri celebre din opere (color). La 21.55, Telejurnalul de noapte. Programul se închide la ora 22.00.

Despre o anume fericire (1973) este un film despre sacrificiul de a te duce acolo unde te trimit țara și mai ales partidul. Un inginer se duce la țară că acolo e nevoie de el. Altul rămâne în București, la căldurică. O actriță părăsește scena de provincie (adică de la Sibiu) unde avea o carieră sigură pentru a veni în Capitală unde trebuia să străbată jungla pentru a ieși la liman. Ion Mușat (Ovidiu Iuliu Moldovan) e un recalcitrant, pus pe revoluții permanente. Vede idei, se luptă pentru principii, se ține ca fanaticul după buchea cărții, pe scurt este omul nou după toate canoanele. Un om pasionat care se luptă cu sedentarismul celor din jur. Liana Popa (Tamara Crețulescu) este o actriță dezamăgită de o mare iubire (așadar nu pleacă așa, doar pentru mai bine, ci se întoarce acasă) și sfâșiată de marile ei iubiri. Liviu Filimon e leneșul atât de urât de omul care vede idei. E inginer se împlinește în birocrație. În pliantul de prezentare Ion Caramitru spune despre personajul pe care-l joacă:„ Greșeala care intervine stă în opțiunea lui pentru un anume mod de viață și de muncă după absolvirea facultății, greșeală care demonstrează că lipsa unei pasiuni autentice și a unui mod angajat și conștient de a privi lucrurile duce, în cele din urmă, inevitabil, la ratare.” Pe scurt o melodramă tovărășească, în care se amestecă ethosul muncii cu cel al misiunii revoluționare și al oțelului călit în lupte. Are secvențe de un realism azi comic (ședința de producție), confruntările între cavalerul fără frică și prihană și zmeul cel rău și născut bătrân, stăpânul birourilor și zeul ședințelor. Jocul este tern, scremut, scenariul (Constantin Chiriță și Andrei Blaier) plicticos și, pe alocuri, nefiresc. Dar filmul este, în felul lui, o bornă kilometrică pe traseul dintre Răsună valea și O vară cu Mara, un breviar al poncifelor propagandistice și ideologice care urmăreau să-i convingă pe absolvenții de învățământ superior să se lase distribuiți în marea piesă postuniversitară a domiciliului forțat impus de repartiția de la sfârșitul studiilor, undeva, în colbul hinterlandului provincial, „pentru că acolo are țara nevoie de tine”.

La cinematograf puteau fi văzute Viața ca o poveste, Cuibul de viespi, În fiecare zi mi-e dor de tine; Maria și marea, O vară cu Mara, Ar trebui să fie mereu duminică, Gobseck, Sonata Kreutzer, Cuibul salamandrelor, De la literatură la film, Caz cu caz nu se potrivește, Comisarul, Șatra, Detașamentul 33, Agentul de legătură nr. 8.

Filarmonica George Enescu are în program la Sala Studio Treptele afirmării artistice. Monica Chevereșan (vioară). La pian Robert Stupak. Carmen Rotaru (pian). Recital de vioară Corina Belcea. La pian Robert Stupak. Pe scena Ateneului Român, Cvartetul Serioso. Radu Ungureanu, Daniela Isipciuc, Florin Matei, Maria Amarinei-Oțeleanu. Opera Română a programat în matinetu Albă ca zăpada și cei șapte pitici iar seara Traviata. Teatrul de Operetă are pe afiș Povestea soldățelului de plumb (matineu), Tinerețea unui vis (seara). Teatrul Lucia Sturdza Bulandra are în program Mizantropul. Teatrul Mic, Astă-seară stau acasă. La Teatrul Foarte Mic: Bătrâna și hoțul. Teatrul Evreiesc de Stat (pe scena Teatrului de Comedie) Cum se cuceresc femeile. Teatrul Țăndărică are în sala Victoria spectacol cu Șoricelul și păpușa și în sala din Piața Cosmonauților Tigrișorul Petre. Iar Studioul de teatru IATC a programat în această seară Regele Lear.