Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 15 mai 1989


Căminele culturale erau sufletul petrecerilor sătești. Corul Căminului Cultural Hangu – fotografie din colecția Fundației Culturale „Gavriil Galinescu”, Neamț, sursa: comunismulinromania.ro

Luni 15 mai 1989

Vremea este caldă, în general instabilă. Cerul este variabil, mai mult noros. Cad ploi, mai ales sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice în nordul, vestul și centrul țării. Pe arii mai restrânse ân restul țării. Izolat cade grindină. În nord-vestul țării cantitățile de apă depășesc 15 l pe metrul pătrat. Vântul bate cu intensificări de scurtă durată cu viteze până la 55 km/h, mai ales în vest și nord-est. Noaptea și dimineața pe alocuri în vestul și centrul țării și în zona de munte se va produce ceață. Maximele termice se situează ntre 18 și 25 de grade în vest, nord și centrul țării și între 24 și 32 de grade în rest. Minimele nocturne se vor situa în general între opt și 18 grade.

Gazetarii dau târcoale locurilor natale eminesciene, acum, în apropierea comemorării a o sută de ani de la moartea poetului. Când îl pomenesc, doar imaginea lui Ceaușescu îi este egală iar celebrarea lui Eminescu pare de multe ori o repetiție generală pentru slăvirea lui Ceaușescu. Vasile Iancu a ajuns la Botoșani pe bulevardul Eminescu, prin parcul Eminescu, pe podul Eminescu, cum ar venit, într-o atmosferă poetică unde are drept călăuză pe Dumitru Țiganiuc, tot un poet („remarcabil”, e de părere gazetarul). „E natural ca oamenii să iubească arborii, lacul, florile, iarba verde” spune gazetarul iar poetul Țiganiuc îl completează: „Oricât de impresionante sunt noile ansambluri de locuințe, noile edificii social-culturale, dacă nu-s împodobite cu verdeață, cu flori și copaci ele par reci și inerte”. Nu e o opinie singulară, „este în fapt opinia oricărui botoșănean cu dragoste pentru frumosul autentic. Edilii, înțelegând aceste firești înclinații ale omului către natură, fac lăudabile eforturi” mai mult cu mâna concitadinilor puși la treabă, firește, ca să dea orașului o personalitate „distinctă”, îngemănând betoanele cu natura. Ilie Bordeianu, prim vicepreședinte al Consiliului popular îi spune chiar că, de-ar fi nevoie să taie un copac pentru cine știe ce betoane, ar planta cinci în loc. Adevărul că din cele circa 900 de hectare ale orașului cam 230 sunt vegetale. Iar acum, că se apropie centenarul Eminescu, locuitorii au fost puși la treabă „pentru reorganizarea și modernizarea parcului Eminescu. Mii de brațe, zeci de mii de ore de muncă făcute cu inima și gândul cel isteț, conjugate, desigur, contribuției aduse de arhitecți și ingineri.” În primul rând, i-au ridicat jur-împrejur gard metalic. S-au pus borduri mozaicate, o mie de metri liniari, s-au sistematizat aleile și căile de acces, au mai pus vreo șase sute de bănci (ajungând la o mie), s-au reparat chioșcurile, cofetăria, lacul este ceva mai întins și izvorul lui Eminescu a fost decolmatat și curge din nou spre bucuria pionierilor care vin să spună poezii aici. Au mai plantat mii de arbuști, arbori și fire de gard viu, în fine, au făcut din parc un imens monument vegetal dedicat poetului.„Se vrea ca parcul ce poartă numele Poetului să fie o oază de liniște relaxantă de meditație, dar și spațiul unde să se desfășoare elevate manifestări spirituale, sub semnul Luceafărului poeziei românești.” Dar consiliul popular nu s-a oprit la gardul parcului și i-a pus pe oameni să planteze zeci de mii de puieți de tei, castani, mesteceni, pini de-a lungul străzile, prin părculețe, scuare și în curțile unităților socialiste și în gospodăriile populației. Consiliul popular se laudă că oamenii au fost muncitori și nu au strâmbat din nas, chiar dacă au fost nevoiți să-și sacrifice timpul liber. „La realizarea săpăturilor, așternerea stratului vegetal, nivelărilor, plantărilor și însămânțărilor cu ierburi și flori – cumultate, aceste lucrări au cuprins vreo 80 de hectare de teren – cetățenii au contribuit cu peste 41 000 de zile muncă.” Oamenii au fost puși în special la salubrizarea străzilor, la toaletarea arborilor, demolarea unor ziduri măcinate de vreme și transportul molozului de pe amplasamentul sălii polivalente a cărei fundație fusese turnată. Consiliul popular arte multe alte planuri mari: să sistematizeze intrarea în oraș, Strada Unirii, adică un drum de vreo jumătate de kilometru care face joncțiunea între între piața centrală și Parcul Eminescu. Va fi, se spune, o stradă pietonală, îmbrăcată cu dale mozaicate și ornată cu marmură. Apoi vor să finiseze ansamblurile de locuințe Mioriția, Bucovina II, Calea națională, să refacă fațada unor blocuri, să igienizeze toate străzile din periferie, să facă din fostul teatru unde a lucrat Eminescu un cinematograf... „Bizuindu-se în continuare pe contribuția cetățenilor și a colectivelor din unitățile economice, primăria va da concretețe proiectelor menite să contribuie la aspectul civilizat al orașului.”

Vlad Andrei povestește în paginile României libere cum a fost la Brașov, unde s-a desfășurat etapa județeană a Festivalului Cântarea României și a participat la spectacolele date de trupepe de teatru de amatori. „O competiție de ținută” spune el care i-a premiat pe cei mai buni dintre cei buni, pe cei mai talentați și creativi, cei care vor reprezenta județul la nivel național. „Paleta repertorială a cuprins deopotrivă valori etice și valori politice. Au fost abordate piese din dramaturgia romnească actuală, de amplă rezonață umanistă. S-a vorbit înflăcărat despre noi cei de ieri, de astăzi, de mâine, despre România, despre istoria ei, despre prezentul ei incandescent, despre viitorul ei luminos.” Personajul principal, spune gazetarul, a fost tinerețe „ca personaj teatral și ca stare relațională interumană” amatorii brașoveni cultivând „arta de a privi mândru înainte, arta de-a trăi dogorâtor în acest ev socialist fără seamăn.” Au fost prezentate piese mai vechi și mai noi, ba chiar și premiere „meritorii” cu piese semnate de dramaturgi brașoveni. De pildă Stadionul municipal, scrisă de Ermil Rădulescu, avea ca subiect zbuciumul sufletesc al unui inginer constructor care ajunge cu greu dar cu happy end la liman împăcându-se cu toți și cu toate – piesă interpretată de artiștii amatori de la Casa Armatei, Brașov. Alte două piese în premieră au fost Cine este Angela? și Familistul, ambele de Sergiu Vâlcu, „pledoarii pentru liniștea și durabilitatea familiei, propuneri terapeutice pentru boala singurătății” au fost jucate de formațiile de la Hidromecanica și din Prejmer (satul Lunca Cilnicului). Au mai fost prezenți actori amatori de la Clubul Rulmentul cu Acești îngeri triști, de D.R.Popescu, cei de la Teatrul muncitoresc Brașov cu Mielul turbat, al lui Baranga sau Ana lui Paul Everac, o rescriere a legendei Meșterului Manole, în interpretarea Centrului municipal Făgăraș de creație și cultură Cântarea României. Au fost și spectacole la care entuziasmul improvizatului critic a ațipit sau s-a stins de-a dreptul, însă în general tonul este entuziast ca la spectacolele Comediei franceze. Teatrul muncitorilor și ceapiștilor își face loc în marea ligă a artei comuniste.

Folosind gândirea laterală, Scânteia tineretului dă sfaturi cum să-ți alegi un partener arătând, în primul rând, cum să nu alegi greșit un partener. Dar pentru aceasta trebuie mai întâi să demontezi un cuplu, să vezi care sunt rotițele care se învîrtesc greșit. Maria era în proces de divorț de Andrei care voia s-o dea afară din garsoniera unde stăteau și să o lase doar cu o bocceluță din toate cele agonisit. Asta pentru că nu i-a ascultat pe cei care, înainte de căsătorie, cleveteau pe seama lui și o sfătuiau să nu-l ia de bărbat. Cum de nu l-a crezut pe Dan, prietenul viitorului ei soț, care-i spunea că bnu trebuie să se mărite cu Andrei. „Maria, îți dau un sfar, nu te căsători cu el”. Cum de nu l-a crezut deși îl cunoștea mai bine ca ea. „Cu cât dispreț îl privise atunci pe Dan. I se părea firesc să-l trateze așa pe cel care-și spunea prieten al viitorului ei soț. Totuși ar fi trebuit să fie mai atentă.” Apoi a auzit cum s-a despărțit Andrei de ultima amantă căreia i-a luat totul din casă, nu i-a mai lăsat decât tocăria și ușile. Dar, de! iubirea e oarbă. Maria mai fusese căsătorită odată dar asta n-a făcut-o mai prudentă. S-a căsătorit cu Andrei punând totul pe masă: sufletul, cheile de la casă și o săptămână de miere pe la stațiuni. Apoi el i-a spus că pe 12 septembrie pleacă de-acasă. Ea a crezut că glumește că avea tot soiul de lucruri pe cap și nu se putea concentra. Dar pe 12 septembrie matematic a dispărut. Totul. Și soțul, și lucrurile din casă. Ea a anunțat miliția crezând că au dat hoții dar totul s-a lămurit. Andrei se ținuse de cuvânt. Dusese lucrurile (deși multe erau ale ei) la părinții lui. După vreo două luni, o căuta să se împace. Ea l-a iertat și l-a primit din nou, „terorizată de perspectiva unui nou divorț.” Au mai trecut doi ani și jumătate, dulapurile și șifonierele s-au umplut la loc cu lucruri. Glumea cu prietenele ei că, după ce soțul i-a făcut curat în casă, acum nu mai are decât lucruri noi. Era obișnuită acum cu tabieturile lui (fuma și asculta ore în șir muzică, ceea ce era, pare-se, un lucru rău) și spunea că fiecare are părțile lui bune și rele și „cât timp Andrei era un om liniștit și la locul lui, nu avea ce să-i reproșeze.” Însă imediat după revelion Andrei i-a spus: Pe 27 iulie plec. Ea simți că o ia cu leșin și-l întrebă dacă vorbește serios. El și-a luat o carte din bibliotecă și s-a pus pe citit. În următoarele luni ea a slăbit opt kilograme. Andrei nu mai vorbea cu ea: tăcea, fuma, asculta muzică. Apoi i-a adus o listă cu ceea ce i se cuvenea din casă și cu ceea ce îi va rămâne ei. Ea a făcut o criză de nervi, nu a vrut să semneze. Atunci Andrei a lovit-o. Până la urmă, de voie-de nevoie a semnat. A semnat hârtia și pe 27 iulie când a venit acasă a găsit-o iar golită de toate obiectele. Acum încerca să dea vina pe ea, sugerând că era infidelă și că-i cam plăcea să bea (vișinată). Are o groază de martori din familie. În vreme ce pe ea o bușea plânsul gândindu-se la faptul că-i luase și rujul din dulapul de la baie.

Dorel Târcomnicu de la Scânteia tineretului face o vizită incognito la Centrul de Creație și Cultură Socialistă din localitatea Strejeștii de Sus, județul Olt, ocazie cu care vedem cum arătau de fapt aceste centre numite pompos de „cultură și educație”. Cine s-ar fi putut aștepta acolo la un control de la un cotidian central? „Am ghicit atunci că voi avea prilejul să reîntâlnsc aici emoția serbărilor, a serilor culturale cu spectacole de muzică, de poezie, piese de teatru, manifestări folclorice.” Dar când se apropie descoperă că e de fapt o speluncă: pereții exteriori ai clădirii erau zgâriați cu „nume proprii, cu nume ale unor echipe de fotbal, ale unor cântăreți și actori, semn că o parte dintre cei care trec pe aici își lasă un autograf al propriei nesăbuințe.” Șocul cultural nu se oprește aici. În sala centrului, cinema. Operatorul și casierul este un Niclae Eparu care-i dă un bilet și gazetarul intră într-o sală încețoșată de fum de țigară. „(...) puștiul de lângă mine scoate o țigară și aprinde fără niciun fel de reținere. Se fumează în mai multe locuri, țigările în semiobscuritate fiind ușor de identificat. ” În fapt, mai toți cei prezenți își aprinseseră țigările. Când o rolă s-a terminat, operatorul pune alta din alt film. Spectatorii încep să chiuie și să-i atragă atenția rostind vorbe pe care gazetarul se sfiește să le evoce. Apoi filmul se termină și, după ce se aprinde lumina, reporterul sub acoperire poate face o evaluare a sălii de cultură. Se stătea pe bănci și din zeci care ar fi trebuit să fie, nu mai rămăseseră decât 13. „M-am întrebat firesc și i-am întrebat și pe cei în drept să ne răspundă, unde sunt sutele de scaunde de acum câțiva ani?” căci gazetarul se deconspiră și trece la atac frontal. După film, operatorul dă cu mătura. Urmează balul. Se tropăie câteva ore pe muzica unei viori și a unui acordeon. Directoarea centrului, care vinde și bilete la bal, îi spune că nu au fonduri să-l întrețină iar mobilierul s-a stricat de vechi ce era. Gazetarul e indignat: problema fondurilor s-ar fi putut rezolva „printr-o mai gospodărească activitate în cadrul centrului.”

Mircea Zaciu glosează în Jurnalul său pe marginea sistematizării rurale: „Despre Snagovul care dispare. Deocamdată, cei care s-au mutat la bloc sunt practic întreținuți de ceilalți, rămași cu gospodării (ouă, lapte, carne). Dar când și ultimii vor dispărea?”

Victor Felea scrie și el în Jurnal: „Îmi spun uneori că nu trebuie să mă plictisesc, făcând același lucru zi de zi. Viața e și ea o meserie care își are servituțile ei, dar care, dincolo de ele, îți poate oferi și sarisfacții când o onorezi cum se cuvine. A fi un bun meseriaș e întotdeauna un titlu de noblețe, e ceva care impune respect. O societate lipsită de meseriași onești și calificați, se degradează, își pierde consistența, adică aspectul civilizat. O civilizație se face simțită atunci când oameni de meserie își fac datoria cu prisosință și fără abatere, respectându-și propria conștiință. E destul să privim azi în jurul nostru pentru a ne da seama cât de înapoiați suntem la capitolul civilizație. O întreagă epocă a contribuit la dispariția responsabilității și conștiinței profesionale.

De vânzare: „Televizor Cromatic nou, picup Texonic cu multe discuri, autoturism Peugeot 404, mașină tricotat Singer Memo 2”; „Brac german, femelă, 6 luni”; „Bicicletă, benzi, polizor, casete, pompă zugrav, haină de piele. Cumpăr joc televizor”; Lansete două Tokoz 1.90 m, două Germina 2,10 m, două mulinete Delfin 8, ceas electronic Levis 16 melodii”; „Butelii aragaz 7 l, jachete nutrii 40, 50 noi, ceară albine, cântar sugar. Cumpăr storcător fructe”; „Congelator 120 l, sigilat, frigider 240 l, cablu coaxial televizor, set motor Dacia. Cumpăr mașină de tricotat Veritas 360”; „Minicalculator, televizoare Dacia, Orion, faianță. Cumpăr gresie”; „Sufragerie Luvru deosebită, televizor Temp 6”; „Șifonier, masă, aragaz, lampă pentru Dacia 1300, cojoc damă 44, ultraviolete, mochetă pardoseală, costum bărbătesc 48”; „Canapea stil, perne puf și două taburete mari”; „Casă singur curte, Dacia 1300, laborator foto color, Combo chitară, chitară, frigider, butelie, picup Technics, mobilier”; „Coș pentru sugar, costum haine bărbătesc, lămpi televizor.”

Se cumpără: „Volga, IMS pe benzină, ceară, faguri artificiali tip ACA, cutii stup orizontal”; „Dormitor alb Aura, bibliotecă. Vând picup Tesla stereo, butelie 5 litri, diverse”; „ Vas Galle mic, adidași 43, statuetă jad-rocă vulcanică”; „Îmbrăcăminte damă 50/I, încălțăminte 38, noi, de calitate”; „Mașină de tricotat cu cartelă 360 de ace, calorifer electric, derulator, videocasete sigilate, toate absolut noi”

La televizor programul începe cu Telejurnalul, la ora 19.00. În continuare la 19.25 Ctitorii ale Epocii de Aur (color). O nouă stea în salba de lumini. La 19.45, Știința pentru toți (color). La 20.10 Industria-programe prioritare. La 20.30, Tezaur folcloric. La 21.00 Programul de organizare și modernizare a localităților țării (color) Pe coordonatele urbanizării. La 21.20 Din lumea capitalului (color). Documentar. La 21.35 Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Versuri patriotice revoluționare (color). La 21.50, Telejurnalul de noapte iar la 22.00 programul se închide.

Facebook Forum

Multimedia

Florin Iordache laudă decizia excluderii Anei Birchall din PSD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG