Joi 16 februarie 1989
Soarele răsare la ora 7.13 și apune la ora 17.45. Vremea va fi în general închisă mai peste tot în țară, mai puțin în sud-est unde va fi, în mare parte, frumoasă. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în vest și centru. Izolat polei în nord-vestul și centrul țării. Pe alocuri ceață, mai ales în centrul și sudul țării. Maximele termice sunt cuprinse între minus un grad și plus opt iar minimele între minus șase și zero grade.
Profesorul dr. Ion Văcaru Opriș scrie în Scânteia că un bun profesor nu poate fi decât un comunist la catedră, „angajat plenar în îmbunătățirea învățământului.” Practic, în România actuală, susține profesorul, e de neconceput ca elementul politic să lipsească din sistemul educativ. „De la reuniunile senatelor și consiliilor profesorale la ședințele asociațiilor studențești și adunările generale ale oamenilor muncii, toți factorii constitutivi ai democrației noastre universitare, sub îndrumarea organizațiilor de partid, se angajează să-i confere învățământului superior românesc noi atribute care să-i amplifice raporturile de conlucrare cu unitățile de cercetare (...)” „Trebuie depuse eforturi, spune dr. Văcaru (era profesor la Institutul de Agronomie) pentru traducerea neabătută în viață a hotărârilor adoptate la Congresul XIII și la Conferința Națională ale partidului, a indicațiilor formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu etc.etc. cu privire la înfăptuirea noii revoluții agrare în țara noastră.” Concluzia e, firește, că singurii care pot gestiona educația pentru a face față noilor provocări sunt profesorii cu solidă conștiință comunistă, care înțeleg obiectivele și mecanismele noii revoluții agrare. Profesorul Văcaru-Opriș a fost secretar științific al Facultății de Zootehnie și Medicină Veterinară din Iași (1975-1984), șef de catedră la Zootehnie între 1984 și 1990 când a devenit Decan al Facultății de Zootehnie până în 2000. În 2012 devine vicepreședinte al Comisiei de etică și deontologie universitară din Universitatea de știința agricole Iași, semn că nimeni nu se poate dispensa de comunistul de la catedră.
Dr. ing. Corneliu Russu, directorul Institutului de Economie Industrială este provocat, în cadrul unui interviu lemnos despre cultură și personalitate umană, să spună care ar trebui să fie cunoștințele de economie minimale ale unui cetățean model. Interviul, abisal și suprarealist, vrea să demonstreze că un adevărat om „al vremurilor noastre” trebuie să îmbine o cultură generală solidă cu știința economiei politice și a socialismului științific. Doctorul Russu spune că un cetățean adevărat trebuie să aibă cunoștințe „referitoare la noțiunile fundamentale ale economiei politice - mod de producție, valoarea de întrebuințare, valoare, marfă, bani, preț etc. la legitățile economice, principiile funcționării unui mecanism economic, elementele specifice de fundamentare a principalelor tipuri de decizii economice.” Apoi se întreabă retoric, la ce ar folosi acumularea unui nivel minim de cunoștințe economice? „Fără îndoială, la foarte multe! Asigură înțelegerea profundă a rațiunilor teoretice și mobilurilor practice ale decizilor de politică economică, curente și de perspectivă luate de conducerea partidului și statului, a modului în care aceste decizii determină sarcini specifice departamentale, teritoriale, colective și individuale, adoptarea unei atitudini tot mai responsabile față de rezultatele propriei activități” etc.etc.etc. cu alte cuvinte e bine să știi economie politică pentru a te supune mai bine înaltelor comandamente. Pus să conceapă inventarul unei biblioteci ideale, doctor inginerul spune că din aceasta nu pot lipsi „un dicționar al limbii române, unul enciclopedic, câteva specializate - filosofic, politic, economic, diplomatic ” și multe altele, după plac. „Trebuie să fie prezente operele secretarului general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, un curs de materialism dialectic și istoric, unul de socialism științific, unul de economie politică.” Restul vine de la sine: cărți de istorie, critică, curente și idei filosofice, clasicii literaturii române și ai literaturii universale. Și neapărat cărțile din colecția „Idei contemporane” de la Editura Politică.
Tot de cultură e interesat și Teodor Abagiu, corespondent voluntar al Scânteii, care trimite un reportaj entuziast despre inaugurarea Centrului de cultură și creație Cântarea României al sindicatelor din Rovinari. Clădirea are o sală de spectacole cu peste 500 de locuri, o sală polivalentă, un spațiu pentru manifestările sportive, o bibliotecă cu peste 14 de volume, nouă săli pentru cercurile tehno-aplicative. Inaugurarea s-a făcut cu un program festiv susținut de corul minerilor din Motru, de corup de copii și corul sindicatelor din Rovinari și de soliști vocali și instrumentali ai ansamblului artistic Rapsodia Română al UGSR.
De la Paroșeni și Vulcan sosește o scrisoare scrisă de Pompiliu Comșa, miner care vorbește din subterane și abataje despre înfăptuirea planului și despre „rezultatele pe calea dezvoltării intensiv-calitative: progres tehnic, eficiență etc.” și dă câteva exemple: la Paroșeni s-a deschis un front nou de lucru și au crescut producția cu 400 de tone pe zi iar colectivul întreprinderii de confecții din Vulcan, a obținut prin măsurile de modernizare luate, creșterea cu 20% a producției-marfă și cu aproape cinci la sută a sarcinilor la producția pentru export. La Uzina de preparare a cărbunelui Cornești, își încheie corespondentul voluntar al Scânteii raportul, „întregul colectiv este (...) profund implicat în valorificarea superioară a masei miniere putând raporta creșterea randamentelor de preparare atât la global, cât și la cărbunele pentru cocs.”
Locatarii din blocul P3 de pe bul. Mihai Bravu se plâng că, după niște lucrări pe un șantier învecinat, cablul care branșa blocul la rețeaua telefonică a fost rupt. Oamenii au apelat la Direcția de telecomunicații a Capitalei de unde li s-a spus că nu e nicio problemă, situația se va reglementa de urgență în opt-zece zile. „De la promisiuni la fapte se pare că e cale lungă,” se jelesc locatarii în paginile Scânteii. De curând s-a împlinit o lună și cetățenii au plătit abonamentul ca și cum Telefoanele s-au achitat conștiincios de obligații, deși nu s-a luat în acest timp nicio măsură pentru înlăturarea defecțiunii.”
Bucureșteanul N. Andrei le trimite redactorilor Scânteii o scrisoare și „un mic pachețel. Reacția firească a fost să deschidem întâi pachețelul. Aici se afla... un ciob de sticlă, e drept, nu prea mare, cam de 1,5 cm pe 0.6 cm și gros de 2 mm. Citim de îndată și scrisoare pentru a ne lămuri despre ce este vorba.” Era vorba despre un ciob (al treilea în ultima lună) descoperit într-un iaurt cumpărat de la Alimentara din bulevardul Republicii, colț cu Moșilor.
În Cluj s-a luat decizia să se înființeze pe lângă consiliile populare comunale și orășenești microferme de porci, tauri și oi. „Din microferma de porcine a consiliului popular comunal Apahida, de pildă, s-au vândut la prețuri avantajoase, zeci de purcei gospodăriilor populației, care și-au exprimat dorința de a încheia contracte cu statul ” scrie corespondentul României libere, Virgil Lazăr. Mai mult, „microfermele de ovine din Gherla, Săndulești, Ceanul Mare, Bobâlna au efective de o sută de capete fiecare iar 10 consilii populare au organizat microferme de taurine pentru îngrășat. O inițiativă care aduce consiliilor populare venituri suplimentare la buget.”
Scânteia tineretului îi celebrează pe tineri și noua revoluție agrară. Este vorba despre tinerii care au participat la concursul „Cel mai bun zootehnist”, găzduit „cu ospitalitate și cu atenție sporită pentru fiecare amănunt organizatoric de către tinerii din muncipiul Timișoara”. Concursul a avut trei probe: scrisă, practică și orală iar juriul „exigent și preocupat de obținerea unei imagini cât mai fidele a calităților profesionale ale fiecărui concurent, a constatat o bună cunoaștere a tuturor elementelor ce definesc deprinderea exactă a meseriei, selectând pentru ultima probă orală, cu public câte opt concurenți din cele patru profile, cei mai buni dintre cei buni.” Mai sunt multe de făcut, scrie ziaristul Gheorghe Crișan, chiar dacă, în ansamblu concursul a mers ca pe roate. Ar trebui însă ca fazele locale și județene „fazele de masă, așadar” să capete „acel caracter larg, dinamizator, care să permită afirmarea tinerilor valoroși.” Ziaristul crede chiar că concursul ar trebui să fie, în faza lui de masă, un examen în toată regula, adică „autentice teste de verificare a pregătirii profesionale a tuturor lucrătorilor din aceste domenii de muncă.” Oricum aflăm că Cristinel Munteanu „a câștigat concursul la specia taurine urmat fiind de cea mai tânără participantă, gorjanca Daniela Mateuță, de numai 19 ani!” La categoria porcine au existat două categorii de premii: pentru concurenți până în 30 de ani și peste 30 de ani.
O competiție e și în cadrul Cooperativei Metalul din Măcin. O competiție a tinereții, ne spune Alina Ungureanu care încearcă să afle în reportajul ei, ce se ascunde în spatele „micilor podoabe care ne luminează, clipind strălucitor sărbătorile.” Acolo, la Metalul, l-a descoperit pe Radu Stănescu, om între două vârste dar care, „indiferent de numărul anilor biologici pe care i-a parcurs, în sufletul său nu s-au adunat mai mult de douăzeci și ceva. Prin urmare, după inima pe care o are, maistrul Radu Stănescu ar putea fi încă utecist. De altfel, la întrebarea mea: Și cine a făcut toate acestea? el răspune invariabil, cu seriozitate, noi, uteciștii.”Adevăratele uteciste, chemate în biroul tânărului semicentenar să vorbească cu ziarista, sunt intimidate de utecistul vârstnic care este șeful lor. Apoi când se mai dezgheață atmosfera , încep să se plângă că nu au autobuze care să vină la timp, pentru că sunt navetiste, stau departe și întârzie la adunările generale. De asemenea le e greu cu organizarea Joii pentru tineret, că nu au o sală potrivită. Au avut una dar a fost dată unei alte întreprinderi. Stârnesc nemulțumirea utecistului Radu Stănescu pentru că acesta ar fi vrut ca ele să nu se mai plângă atât, că nu au motiv. Au un loc de muncă, au depășit planul la beculețe de pom, deci viața e frumoasă.
În revista Cutezătorii la rubrica Dicționar, copiii erau învățați că noua revoluție agrară „ presupune transformarea generală a felului de muncă, de viață și de gândire al țărănimii noastre cooperatiste, realizarea unei producții agricole care să satisfacă din plin necesitățile de consum ale întregului popor, precum și alte cerințe ale dezvoltării economiei naționale.”
La Opera Română reprezentație cu Traviata. La Teatrul de Operetă, Contesa Maritza.
La Teatrul Național se joacă Nu se știe niciodată și Contrabasul (Sala Mare). La Bulandra (Schitu Măgureanu) s-a pus în scenă Secretul familiei Posket iar la Sala Studio Cântec despre mine însumi. La Teatrul de comedie: Sfântul Mitică Blajinu. La Nottara (Magheru), Floarea de cactus și La un pas de fericire (Sala Studio). La Teatrul Mic se joacă Niște țărani iar la Teatrul Foarte Mic Anonimul venețian.
La televizor după Telejurnalul de la 19.00 urma la 19.20 Pe drumul înfăptuirii noii revoluții agrare. Creșterea vacilor de lapte în sistem intensiv. Douăzeci de minute mai târziu, File de glorioasă istorie. Frontul unui al muncii, frontul unit al luptei împotriva fascismului, pentru dreptate socială și independența patriei. La 20.00, Laureați ai Festivalului național „Cântarea României” (color). La 20.30, Secvențe coreene. Documentar (color) urmat la 20.35 de Învățământ-cercetare-producție (color). Pregătirea viitorilor constructori de mașini. La 20.55 Film serial (color) Nemuritorii. Ultimul episod. La 21.35 Chimia și petrochimia românească. Documentar (color), producție a Studioului Al Sahia. La 21.50 Telejurnalul și apoi închiderea programului.
Nemuritorii este un elucubrant film istoric, regizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu de Sergiu Nicolaescu (împreună cu Titus Popovici, după o carte a acestuia). În rol principal, Sergiu Nicolaescu. Acțiunea se petrece zece ani după asasinarea lui Mihai Viteazul. Treisprezece oșteni ai acestuia (printre ei Sergiu Nicolaescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Geo Costiniu, Gheorghe Dinică și Jean Constantin), risipiți prin birturile și budoarele Europei, pornesc către țară cărând o ladă în care s-ar fi aflat un tezaur și steagul celor trei provincii. Aflăm pe parcurs că doar steagurile erau autentice. În ladă nu se aflau bani, ci doar niște pietroaie însă pentru că nu e deschisă decât târziu, aparenta ei valoare i-a însuflețit pe luptători să o apere pentru că urmau să tocmească cu banii din ea o oaste pentru a întregi din nou România. Ultima parte a filmului este momentul în care muritorii soldați sunt nemuriți rând pe rând de săbiile dușmanilor care, firește, se împotrivesc Marii Uniri. E un măcel final și eroic la capătul căruia dacă nu am vedea troienite cadavrele eroilor, am zice că ei au învins deja. De fapt, cred că asta și era ideea. Este un film de lung metraj, nu un serial, dar producătorii televiziunii au decis probabil că dădea bine transmisiunilor propagandistice cu care au însoțit și celebrat 130 de la Mica Unire decuparea filmului în mai multe episoade. De altfel, Nicolaescu a spus cândva că și-a dorii la început ca Nemuritorii să fie prima parte dintr-o serie care să-i prezinte pe cei treisprezece călătorind în timp și apărând în momentele de cumpănă ale istoriei s-o repare cu sabia și buzduganul. Probabil că în timpul Revoluției române Sergiu Nicolaescu chiar se credea la filmările unui episod al acestui serial. Oricum filmul Nemuritorii este o nouă gimnastică patriotică a lui Sergiu Nicolaescu. El s-a străduit de-a lungul întregii vieții să dea haină artistică tezelor Institutului de Istorie Militară condus de Ilie Ceaușescu care îi era amic și-i asigura miile de figuranți din filme. Se spune că filmul a avut peste șapte milioane de spectactori și este pe locul unsprezece în topul celor mai văzute filme românești. Este frecvent programat de posturile de televiziune și au apărut mai multe ediții pe DVD.
