Joi 16 martie 1989

Soarele răsare la ora 6.27 și apune la ora 18.22. Vremea va fi caldă, spun meteorologii, cu cerul mai mult acoperit în regiunile vestice, nordice și centrale și doar parțial noros în celelalte regiuni. Vor cădea ploi, mai degrabă averse, în nordul, vestul și centrul țării și, pe arii mai restrânse, în rest. La munte va ninge. Pe câmpia sudică, sunt dimineața condiții de ceață. Vântul va înregistra unele intensificări în estul țării ajungând la 50 km/h și la munte cu viteze de până la 100 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între șase și zece grade iar minimele nocturne între trei și cinci grade.

Nicolae Ceaușescu face o vizită de lucru prin fabrici și uzine. Vizitează la Întreprinderea de Mașini Grele și la Întreprinderea Vulcan cazane energetice, cazane de abur, circuite de conducte, unități de pompare „care se remarcă prin caracteristici tehnice și funcționale superioare”. Nu s-a întâlnit doar cu mașini și pompe, ci și cu membrii consiliilor oamenilor muncii din IMGB și Vulcan. „(...) cei care au luat cuvânt i-au adresat, în numele miilor de muncitori, maiștri, specialiști de pe marea platformă industrială din această parte a Capitalei, cele mai calde mulțumiri etc.etc.” iar Ceaușescu le-a spus că a vrut să facă această vizită pentru că ambele întreprinderi au un rol important „în realizarea programului energetic național, în producția de utilaje pentru centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă.” Nu e cu totul mulțumit de activitatea lor, se poate face mai mult și mai bine dacă se aplică „cele mai avansate tehnologii existente astăzi pe plan mondial.” La care promit cu toții că se vor achita de sarcini, că vor realiza planul pe acel an și pe întregul cincinal înainte de vreme etc.etc.

Pe șantierul naval din Mangalia e în stadiu avansat de fabricație un nou tip de navă maritimă comercială - vrachierul de 100 000tdw. A fost proiectată la ICEPRONAV Galați și are un grad mare de integrare cu echipamente și instalații produse în întreprinderi specializate. Este destinată transportului de minereu, fosfați, cărbune, apatită și alte mărfuri vrac. Are o lungime de 253 m, o lățime de 40m și o înălțime de 21m. Forța motorului este de 15 mii CP, fiind una dintre cele mai mari vapoare ale flotei matirime comerciale NAVROM. Nava va fi vândută câțiva ani mai târziu ca fier vechi pe un dolar firmei norvegiene Klaverness.

Dragomir Magdin de la Scânteia tineretului îi ia interviu lui Radu Ciobanu de la cea mai mare organizație UTC din Roșiori de Vede, Teleorman, cea de la Întreprinderea Mecanică de Material Rulant. Subiectul este prezența tinerilor în prim-planul activității productive. Întreprinderea se ocupă 75% cu repararea vagoanelor și de restul produce subansamble, echipamente și piese de schimb. Utecistul spune că repară cincizeci de vagoane zilnic și că întreaga întreprindere este „o veritabilă clinică feroviară”. Cu un an înainte au reparat aproape 19 mii de vagoane. Din cei trei mii de muncitori aproape o mie două sute sunt tineri. Organizația UTC și-a propus să formeze copiii în spirit revoluționar:„Gradul lor de implicare în îndeplinirea planurilor economice depinde de gradul lor de conștiință.” Ei sunt obișnuiți încă de pe băncile Liceului industrial 1 cu specificul fabricii și „au, prin urmare, locul de muncă în întreprindere asigurat.” Elevii se simt și se poartă încă din primul an de școală ca „niște veritabili oameni ai muncii”. Au reparat de capul lor, fără supraveghere specială din partea muncitorilor, în trei ani mai bine de o mie de vagoane. Organizația de UTC a întreprinderii stă cu ochii pe elevi pentru a-și recruta cadrele: „uteciștii vizați de noi participă la adunări și acțiuni de muncă ale noastre, în așa fel încât trecerea de la condiția de elev la cea de muncitor se face pe nesimțite.” Comitetul UTC este cel care-i distribuie la locurile de muncă. Oricum, nu există acțiune în care să nu-i implice și pe elevi, „iar excursiile, trebuie să vă spun, nu sunt nici sporadice, nici puține. De regulă, ne orientăm către locuri cu semnificație istorică, revoluționară, patriotică, fără să pierdem din vedere obiectivele economice, din a căror experiență am avea cu toții câte ceva de învățat.” Cine ar putea refuza o asemenea ofertă?

Coman Șova vorbește în România liberă despre concursurile școlare de limbă și literatură română și ne spune că școala e importantă pentru că are nobila misiune de a modela „personalitățile unei lumi noi, civilizate, morale, libere. (...) Descifrarea, înțelegerea și aprofundarea tainelor de frumusețe și adevăr sunt atribute ale muncii care înlesnesc accesul la gândirea și transfigurarea creatoare, rod al marilor spirite ale acestei țări, personalități istorice, culturale, științifice, inventatori și gânditori de excepție, a tuturor acelora care în decursul timpului prin pilda vieții lor au dovedit dragoste pentru istoria, cultura și limba poporului lor.” Iată de ce sunt importante concursurile de limbă și literatură care, integrate în Festivalul național Cântarea României, „stimulează forța competitivă, entuziasmul, energiile proaspete, creatoare și exigențele pentru calitate specifice tineretului nostru...” Constanța Bărboi, director adjunct în MEI, (mai veche cunoștință a noastră, a devenit reper al pedagogiei și metodicii predării românei în perioada postrevoluționară) îi spune ziaristului că „Școala contemporană și, fără îndoială, cea a secolului XXI este și va fi o școală a competiției, promovând inițiativa, îndrăzneala, interesul pentru a realiza în toate domeniile, valori materiale și spirituale remarcabile.” Ca să vedem ce înțeleg prin îndrăzneală profesorii și politrucii sistemului: în faza premergătoare a olimpiadei la română subiectele au fost Eminescu, Creangă, Alecsandri, Sadoveanu și „tânărul poet revoluționar Nicolae Labiș” „Elevii au fost chemați să releve modalitățile de oglindire a personalității lui Ștefan cel Mare în două opere diferite ca modalitate de creație - poemul eroic Dumbrava roșie de Alecsandri și drama istorică Apus de soare de Delavrancea.” Profesoara Margareta Labiș de la Liceul Mihai Viteazu (sora poetului) din București spune că e preocupată constant de munca de cercetare și de stimularea creativității elevilor: „Pentru că avem la îndemână orientări strălucite care vin din luminile ce se revarsă peste toată țara din documente de partid, din opera secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu și avem poate, cel mai generos instrumente de influențare a ființei oamenilor în devenire din întregul evantai de discipline al învățământului nostru: limba și literatura română care implică, într-un anumit fel, întregul orizont al existenței noastre decantat în esențele lui perene.” Margareta Labiș e sora „tânărului poet revoluționar.” Cam atât a păstrat sora din spiritul revoluționar al fratelui. Oricum, ea trădează o strategie care otrăvește și azi metodica disciplinelor umaniste anume că acestea (limba română, istoria...) puteau fi folosite pentru a condiționa și manipula politic și doctrinar conștiința tinerilor în formare pentru a deveni piese de uzură ale sistemului, niște „mașini și pompe”. Ceea ce s-a și întâmplat în multe cazuri.

Ion Munteanu ne dă detalii, în Scânteia tineretului, despre „un proces istoric legic, obiectiv- făurirea, în perspectivă a poporului unic muncitor.” Una dintre problemele la care s-a referit Nicolae Ceaușescu în Expunerea din noiembrie se referea la „schimbările profunde ce au loc în structura socială a țării, în ceea ce privește omogenizarea societății noastre socialiste și făurirea, în perspectivă, a poporului unic muncitor.” Politrucul spune că, dacă facem o secțiune în adâncimea societății, descoperim că e constituită din clase și pături participând „la munca productivă” și care acționează coordonat, unitar, fiind vital interesate în „creșterea și modernizarea continuă a forțelor de producție” pentru făurirea comunismului românesc. Momentul zero este cel al naționalizării din 1948 dimpreună cu „transformarea socialistă a agriculturii” punându-se astfel bazele „unei lumi noi, dispărând pentru totdeauna burghezia și moșierimea și, odată cu ele, exploatarea omului de către om.” De atunci toate clasele sociale participă „la făurirea și afirmarea unui democratism larg și atotcuprinzător” de aici și dezvoltarea unitară a societății, pentru edificarea „socialismului cu poporul și pentru popor.” Clasa muncitoare este cea care conduce societatea și, după cum spune Ceaușescu citat în articolul lui Ion Munteanu „în pespectiva anilor 2000 ea va continua să se dezvolte atât numericește, dar mai cu seamă din punct de vedere al pregătirii generale, ca urmare a generalizării învățământului de 12 ani, a ridicării nivelului său de cunoștințe generale, profesionale și tehnice apropiindu-se tot mai mult de cerințele pentru o clasă muncitoare intelectuală.” Țărănimea trece prin schimbări pubertale, scade numeric datorită modernizării agriculturii, dar crește ca pregătire „politică, agrotehnică și culturală” astfel că cele două clase fundamentale „își creează propria intelectualitate, o intelectualitate nouă, net superioară, care le reprezintă interesele în opere durabile, culturale, științifice și politice.” Unul dintre rezultatele revoluției științifico-tehnice este că rolul și ponderea acestei intelectualități crește „în întreaga activitate economico-socială. Astfel intelectualitatea a devenit o parte a clasei muncitoare aflându-se în strânsă alianță cu țărănimea și celelalte categorii sociale.”

D. Bujdoiu îi elogiază pe bunii gospodari brașoveni care ies primăvara să arate de ce sunt în stare. Natura renaște, spune ziaristul României libere, și, în același timp, spiritul gospodăresc cunoaște noi „cote de revigorare.” Peste tot au început acțiuni ample „și pe multiple planuri, destinate mai bunei gospodăriri și înfrumusețări a localităților.” Sunt acțiuni coordonate de consiliile locale ale Frontului Democrației și Unității Socialiste și Organizația Democrației și Unității Socialiste (organizații politice în care erau adunați cu anasâna nemembrii de partid care aveau peste 18 ani, n.S.Ș.). La Făgăraș a fost inițiat concursul „Municipiul nostru, mândria noastră” „pentru stimularea acțiunilor cetățenești și realizarea obiectivelor edilitare de mare interes obștesc.” Aceste activități, în fapt forme de sclavie modernă, erau neremunerate și obligatorii. În Făgăraș s-a lucrat la modernizarea parcului 1 Mai care urma să fie dotat cu mobilier urban. Au fost amenajate porțile de intrare în oraș, de asemenea poarta feroviară prin lucrări de reparații la clădirea stației CFR, amenajarea peroanelor și a incintei, se construiesc două fântâni arteziene „iar în zona cetății Făgărașului se va realiza un loc de joacă pentru copii și alte lucrări la care participă cetățenii în frunte cu deputații și reprezentanții consiliului popular municipal.” Nicolae Feticu, vicepreședintele Comitetului executiv al Consiliului popular municipal Brașov, spune că încă din iarnă și-au instruit deputații și gospodarii, „s-au întocmit din timp programe detaliate de acțiune pentru lucrările de primăvară, la care sunt antrenate, spre folosul general al oștei, unitățile industriale și sociale, întreprinderile prestatoare de servicii, asociațiile de locatari, fiecare cetățean care are datoria patriotică și civică să participe efectivă, să-și aducă partea lui de contribuție pentru a ne face orașul tot mai frumos, mai bine gospodărit.”

În paginile de loisir din revista Sănătatea, ni se spune că locuința trebuie umplută cu flori și, evident, vaze. Sunt și câteva mostre de feng-shui involuntar: „Între flori și vaza în care le așezăm trebuie să existe o armonie pentru ca acestea să dea o notă aparte, să înfrumusețeze locuința, respectiv camera.” Urmează un fel de decalog de ikebana balcanică: „Florile se așază mai frumos în vaze cu partea de sus răsfrântă. Florile cu coadă lungă se așază în vase înalte. Dacă florile sunt prea înghesuite în vază efectul estetic scade, scurtând și rezistența lor. Vârful codițelor se taie pieziș, pentru a putea absorbi cât mai ușor apă. Florile supportă mai bine apa ușor călduță decât cea rece. Dacă florile dau semne de ofilire, se țin cu toată coada în apă, până la floare, o noapte întreagă.”

I.D. Sârbu vede pe fereastra dormitorului în stradă formându-se o coadă. „Tăcută. Din ce în ce mai lungă. Trece cu roaba bătrânul care golește cutiile de gunoi. Și strigă: Bravo! Urați-i lui Ceaușescu viață lungă și putere de muncă! Și râde. Nimeni nu-i răspunde. Aflu de la soția mea secretul acestei cozi. S-a aflat că la farmacia de sub noi (dar care are intrarea prin față, pe strada principală/.../) se dă vată. Oamenii (majoritatea femei) care s-au așezat la coadă în față, au fost repede trimiși în spate, unde exisită un geam al magaziei farmaciei în cauză. Grija enormă pentru aparențe. La nivel de județ, toate planurile edilitare se fac în așa fel încât nicio prăvălie la care ar putea să se formeze coadă cândva, să nu fie plasată în centru, la vedere, ci undeva, în spate, ferită perfect atât de ochii străinilor (eventuali) cât mai ales de ochii șefilor.” Și glosează că, prin ceea ce se construia în acele zile, părea să se ia în calcul posibilitatea formării cozii și peste o sută de ani, verificând teoria lui despre statul la coadă ca metodă de „supunere, disciplinare și tâmpire în etape a întregului popor. (...) Coada de sub geamul meu numai de când scriu a crescut cât un balaur: peste o sută de oameni, majoritatea femei tinere, așteaptă, în rând câte trei, disciplinate, în totală tăcere.”

Arhitectul Gheorghe Leahu scrie în Jurnalul său: „N-am auzit personal, dar s-a comentat la posturile de radio străine că șase militanți de marcă ai partidului comunist român (...) au scris o scrisoare în care-și arată dezaprobarea pentru abuzurile și dictatura instaurată de el, încălcând Constituția țării pe multiple planuri și folosind securitatea ca instrument peronal de apărare a abuzurilor sale. Mi s-a spus că și-au arătat, de asemenea, dezaprobarea pentru investițiile faraonice pentru noul centru, precum și pentru distrugerea satului românesc. Oare se apropie sfârșitul? (Am aparatul de radio stricat, de peste două luni nu gîsesc cu toate investigațiile, un buton volant care costă 34 de lei, dar asta e altă poveste).” Remarcă și el coincidența dintre Scrisoarea celor șase și arestarea diplomatului Mircea Răceanu, fiul vitreg al lui Grigore, unul dintre semnatari. „Iată că lucrurile se leagă între ele, mafioții își lichidează reciproc rivalii, bandele își plătesc polițele pe stradă, criminalii se răzbună aprig pe cei ce-i calcă pe bătături. Iată că și la noi nu se spune nimic din 1974 până azi, timp de 15 ani, despre acest spion pus în slujba altor puteri și acum, deodată, tatăl probabil e șantajat prin arestarea și amenințarea cu moartea a fiului. Metoda nu e nouă, au aplicat-o și Hitler și Stalin, și Duvalier și atâția alți dictatori de tristă amintire.”

Se lansează şi în Elveţia „Opération Villages Roumains”, o operațiune multinațională de salvare de demolări și sistematizări a satelor românești, considerate parte a patrimoniului european. Asociația a fost înființată pentru început la Bruxelles, în decembrie 1988. Oficial s-a remarcat în februarie 1989. După Revoluția din 1989 s-a transformat într-o asociație de ajutorare a satelor românești. Modul de acțiune a fost înfrățirea între comunități rurale din Europa Occidentală cu comune din România.

La televizor programul începe la 19 cu Telejurnalul. La 19.25, emisiunea Pe drumul înfăptuirii noii revoluții agrare. La 19.45 File de glorioasă istorie (color) Valori multimilenare. La 20.05, Laureați ai Festivalului național „Cântarea României” (color). La 20.35 emisiunea Tinerețe-educație-spirit revoluționar (color). A fi tânăr revoluționar - a învăța, a munci, a cuteza spre cele mai de seamă realizări. La 20.55 film artistic (color) : Racolarea. Producție a Casei de filme unu. Scenariul de Constantin Voivozeanu. Regia: George Cornea. Cu Florin Piersic, Tora Vasilescu, Ion Dichiseanu. Este un fel de Operațiunea Geologul, de racolare a unui tânăr inginer, însă cu final optimist, revoluționar: inginerul se lasă racolat doar pentru a distruge instalațiile dușmanului. La 21.50, Telejurnalul. La 22 se închide programul.

La Opera Română e reprezentație cu Bal mascat. La Teatrul de Operetă, cu Logodnicul din Lună.

Teatrul Național are în program Drumul singurătății, în sala Amfiteatru. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, continuă reprezentațiile Teatrului din Sf. Gheorghe cu Din lumea lui Cehov. La Teatrul de Comedie, Acești nebuni fățarnici. În sala din Bulevardul Magheru a Teatrului Nottara se joacă Floarea de cactus și în sala Studio, Cuibul. La Teatrul Giulești, sala Majestic, e pe afiș Medalionul de argint. Teatrul Mic a programat Amurgul burghez iar Teatrul Foarte mic, Noapte bună, mamă.

Steaua a câștigat cu 5 la 1 meciul cu I.F.K. Goteborg și s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Comentatorii alternează extazul cu sarcasmul față de reacția oaspeților care se considerau învingători, dar abia au reușit să dea un gol. „Carnetul de cronicar a consemnat nu mai puțin de 20 de ocazii de gol steliste...” scria G. Mitroi în Scânteia. Chiar dacă au câștigat atât de categoric „cronicarul” le trage o praftură pentru jocul din a doua repriză când „fotbaliștii oaspeți au ieșit cu hotărîre la atac, profitând și de relaxarea steliștilor care - în mod surprinzător, au avut unele perioade de joc încâlcit, amorf și ineficient.”

Dinamo, Nemesisul etern al Stelei, „a părăsit Cupa Cupelor cu fruntea sus”. A luptat bine cu Sampdoria (ai cărei jucători au apelat la trucuri murdare, trăgîndu-i de tricou pe dinamoviști, îi pârăște Valeriu Mironescu de la Scânteia) „ dar plătește tribut pentru faptul că, pe teren propriu, s-a crezut prea sigură pe ea în repriza a doua, când, pe acest fond, a survenit și o greșeală individuală ce avea să faciliteze golul calificării. Este și acesta un prilej de învățăminte!” Totul era.