Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 26 martie 1989


Replică a buzduganului prezidențial realizată omagial de o organizația județeană de partid prin 1980 și scoasă la licitație în 2018.

Duminică 26 martie 1989

Vreme relativ caldă, cu temperaturi, în zona sud-vestică, de cinci până la 15 grade, iar în cea sudică de trei până la 17 grade. În centru (zona Brașovului) între zero și zece grade. În nord-est, temperaturi între patru și 12 grade. Ploaie sau burniță. În nord-est vânt moderat, de 45 km/h cu rafale care pot ajunge la 65 km/h.

Românii se pregăteau de noi sărbători. De astă dată, aniversarea a cincisprezece ani de când Nicolae Ceaușescu s-a înscăunat președinte al țării. Aniversarea are loc pe 28 martie, însă nu strică să fii primul care-l ridică în slăvi pe Marele conducător, așa că unii fură startul. Pe un ton delirant, Virgil Brădățeanu le spune cititorilor României libere cum a ajuns Nicolae Ceaușescu președinte, „împlinire de apogeu în existența istorică a poporului român, expresie a voinței întregii noastre națiuni socialiste, act de înaltă maturitate civică-revoluționară”. Nu a fost greu, e de părere teatrologul politruc, să fie ales. Și a meritat. „Clarviziunii sale politice, capacității analitice științifice profunde, cutezanței revoluționare și energiei dinamizatoare se datorează măreția înfăptuirilor sub conducerea sa, în fruntea partidului și a statului (...) În epoca pe care o ctitorește ilustra sa personalitate, excepțională prin năzuințele de a ridica patria română pe culmi de progres și civilizație și prin pilduitoare capacitate de înfăptuire, eroică prin angajare și patetică prin dăruire, prodigioasa activitate a președintelui RSR (...) ridică personalitatea tovarășului Nicolae Ceaușescu la valoare de simbol reprezentând forța excepțională, multilaterală și tot mai pregnantă în a concepe și ctitori înfăptuiri mărețe, capacitate de dinamizare tot mai activă, neobosită, destinată să îmbogățească viața cu valențe înnoitoare, să clarifice obiective, să prospecteze îndrăzneț și sigur viitorul, să găsească temeiuri în existența multimilenară a poporului nostru și să însuflețească virtuțile sale eterne, potențate prin înalta conștiință socialistă în înfăptuirile de azi și de mâine, să insufle neamului uriașă energie, să mobilizeze resursele de eroism și noblețe, să înscrie pagini de aur în cartea veșniciei românești.” Căci abia după Congresul IX, România a început o nouă viață și a ajuns să făurească societatea socialistă multilateral dezvoltată. „Desăvârșirea ei se realizează sub ochii noștri, de către întregul poporul condus de partid, centru vital al întregii națiuni, în procesul caracteristic, în impetuoasa desfășuarea a trecerii României la stadiul de țară mediu dezvoltată și înaintării spre comunism.” Firește, toate acestea nu s-ar fi întâmplat și România nu ar mai fi avut o zi de mâine fără Programul partidului, „elaborat sub conducerea și aportul esențial al tovarășului Nicolae Ceaușescu, precum și celelalte magistrale contribuții printre care magistrala Expunere în marele forum din 1988 a democrației noastre muncitorești, revoluționare, ferm program de luptă de viață și construcție revoluționară” etc.etc.etc. umplând sârguincios alte patru coloane de ziar pe același ton omiletic. Cine spunea că socialismul și comunismul erau ateiste? Dar ce nevoie ar mai fi avut de religie?

Pentru a întâmpina cum se cuvine Congresul al XIV-lea și a 45-a aniversare a Revoluției de eliberare socială etc.etc. din august 1944, revista Cântarea României organizează mai multe concursuri literar-artistice permanente: Concursul de dramaturgie, deschis celei mai largi participări, cu piese într-un act, adecvate teatrelor populare și muncitorești, formațiilor de amatori etc, abordând prioritar teme precum: viața colectivelor muncitorești, viața satului contemporan, problematica tinerei generații. Apoi, concursul de muzică și poezie „Glasurile patriei” - versuri și partitură muzicală pentru recitatori, soliști, grupuri vocale sau formații vocal-instrumentale... Lucrările meritorii vor fi publicate în Caietul de repertoriu al revistei. De asemenea, cu prilejul ediției a cincea a Zilelor creației literare pentru tineret și copii, care va avea loc între 30 mai și 1 iunie 1989 la Bușteni, „se organizează un concurs literar cu subiecte din viața tinerei generații din patria noastră.”. La concurs, organizat în întâmpinarea celei dea 45-a aniversări a Revoluției din 23 august, pot participa poeți și prozatori, nemembri ai Uniunii Scriitorilor, fiecare cu un singur grup de lucrări.

În România Literară, inspirat de Expunerea la Plenara CC al PCR, Teofil Bălaj scrie despre iubirea de țară care și-a găsit maturizarea după „marele 23 august 1944 al demnității noastre”. Trebuie să-ți iubești țara ca propria ființă. „Caligrafiată, ca în cărțile vechi, cu migală și măiestrie, ea se poate citi în unda albastră a canalului DUnăre-Marea Neagră cu arabescurile podurilor sale suprapuse savant, în noua tinerețe a bătrânilor munți ai Măcinului dobrogean, în granitul Transfăgărășanului, în marmura metroului bucureștean etc.” Însă toate aceste alcătuiri poetice despre România, caligrame ale liricii propagandistice, sunt doar un preambul. Altceva vrea să spună Teofil Bălaj:„Este o înaltă îndatorire a noastră a tuturor nu numai de a pune în lumină marile realizări din acești ani de edificare a unei vieți noi, de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate în cuprinsul patriei române, de a ne scrie operele literare izvorând din istoria și munca eroică de azi a poporului, ci și de a milita cu simț cetățenesc pentru apărarea principiilor comuniste înscrise în Programul PCR, a legilor RSR. Mai sunt neajunsuri, urcușul spre creste nu este nicidecum ușor. Dar greutățile vor fi depășite numai și numai prin eforturi proprii, printr-o participare tot mai activă și tot mai responsabilă a tuturor cetățenilor la neabătuta înaintare pe drumul socialismului și comunismului.” Scriitorii, artiștii, creatorii trebuie să pună umărul să educe și să formeze omul nou, „constructor al noii societăți.” Cu alte cuvinte, cei care nu fac asta și au apucături mic-burgheze (Dinescu, Deșliu, cei șase politruci staliniști) să spun în public că sistemul e corupt și Cârmaciul incompetent nu merită nimic de la țară, „nu militează cu simț cetățenesc pentru apărarea principiilor” și idolilor. Nu sunt patrioți pentru că nu contribuie din plin, prin muncă, „prin investiții de gândire creatoare, la valorificarea importantelor acumulări pe care le-a făcut societatea socialistă românească.”

Directorul Întreprinderii de utilaj minier, Iosif Kelemen, spune cui vrea să asculte că ei sunt cei care au turnat, de fapt, Coloana infinitului „(...) și pentru fiecare segment al ei s-a dus o luptă mare, o luptă grea fiindcă (...) fiecare este un unicat, fiecare segment este făcut altfel, după un model anume cioplit în lemn de artist...” Fiecare a fost dus cu carul cu boi la Târgu Jiu. Azi, în schimb, s-au schimbat multe în tehnologia turnării metalelor și în transporturi însă ideea de unicat „a rămas și dăinuie aici, la noi, fiindcă ducem și acum o luptă permanentă, o luptă grea ca fiecare produs să aibă o calitate mai înaltă față de cel anterior.” Cum să nu se mândrească? În întreprindere se confecționau cu 80 de ani înainte potcoave pentru caii de tracțiune din subterane și roabe pentru transportul manual al cărbunelui. După 1948 întreprinderea a devenit „mecanicul-șef al Văii Jiului”. Aici se fac funiculare miniere, instalații de transport al cărbunelui pe verticală, prin puțuri de mină.” Din 1977 (reper cronologic semnificativ, 1977 a fost anul revoltei minerilor din Vale reprimată cu duritate de Ceaușescu) producția a crescut de 5,7 ori iar productivitatea muncii, de patru ori. Sunt „rezultatele concrete, concludente ale aplicării concepției moderne care stă la baza tuturor marilor transformă din anii construcției socialiste, vizibile - așa cum arăta secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvântarea rostită la marea adunare populară din muncipiul Petroșani - și în activitatea oamenilor muncii din Valea Jiului pentru sporirea producției de cărbune și modernizarea acestei importante ramuri economice.” Subtilă metaforă... Brâncuși, funicularele miniere... Acum nu se mai toarnă segmentele Coloanei infinitului, ci echipament hidraulic pentru utilaj minier.

Nicicând nu se simte mai acut urgența unor măsuri decât în cazul sesizărilor către Întreprinderea canal-apă București (ICAB). Este genul de intervenție în care ambele părți au de câștigat, crede Ion Marin de la Scânteia. Căci „interesul este reciproc.” ICAB ar trebui să fie receptiv la sesizări și semnalări ca să stăvilească prompt risipa de apă, „pentru înltăurarea avariilor mai mari sau mai mici care se ivesc.” Realitatea stă cu totul altfel: ICAB-ul a ignorat memoriul înaintat de șase asociații de locatari bucureștene, a tergiversat lucrările și a acționat nu odată birocratic. Pe strada Stoian Militaru din sectorul 4, de pildă, la apartamentele situate la ultimele etaje ale blocurilor (adică etajele trei și patru) apa rece ajunge (dacă ajunge) doar câteva ore pe zi. Cei care locuiesc acolo au trimis o grămadă de scrisori, reclamații și memorii, s-au dus în audiențe însă „toate fără rezultat, în ciuda asigurărilor, avizărilor, promisiunilor repetate, ca și a unor măsuri paliative menite doar să tempereze momentan insistențele celor în cauză.” De pildă, prin pomparea apei reci pe țevile de apă caldă. „Ce te faci însă când curge, sau ar trebui să curgă, cea caldă?” se întreabă candid ziaristul, parcă neștiind când curgea apa caldă: mai niciodată. Însă după ce sesizările au depășit masa critică, ICAB-ul a fost nevoit să ia măsuri „nu, nu în sensul că ar fi procedat cum i s-a dat dispoziție, ci în acela al utilizării la maximum a manierei de până atunci: rezolvarea pe hârtie, formală a problemei.” S-a făcut mai întâi o constatare la fața locului, unde s-a deplasat o comisie pentru a constata ceea ce deja se știa „de ani de zile”. Comisia a întocmit un referat urmat de un referat către o altă comisie „care să meargă iar la fața locului și să propună... măsuri.” Comisia cu pricina nu a luat nicio măsură, ci a întocmit un alt referat „pe baza căruia s-a redactat un răspuns către cetățeni, semnat de directorul D. Saru și șefa de serviciu E. Mamonu” în care petenților lui se spune că deficiența a fost înlăturată și că imobilele erau alimentate cu apă cu presiune normală. Sunt invocate semnăturile a două familii din care una nu recunoaște că a semnat iar în cazul celeilalte, semnatarul a fost un copil. S-au acoperit cu faptul că în momentul inspecției apa din întâmplare curgea cu presiunea normală. După vizita gazetarilor, directorul de la ICAB a devenit empatici cu oamenii care de ani de zile nu aveau nici măcar apă rece și a decis să monteze de urgență, chiar din săptămâna următare, o pompă „care să ridice apa și la etajele trei și patru, lucrare la care să participe și cetățenii.” Orașele fără deosebire sufereau de criză de apă (și caldă, și rece) iar acest caz era, probabil, unul din zecile de mii. Excepția era când lucrurile mergeau normal.

La televizor programul începe la 11.30 cu Lumea copiilor (color). Telefilmoteca de ghiozdan. Apoi, la 12.25, Sub tricolor, la datorie! (color) Apoi, la 12.40, Viața satului (color). La 13, Telex. La 13.05 Album duminical. Programul se închide la 15 și se redeschide la 19 cu Telejurnalul. 1 Mai - raport muncitoresc. La 19.20, Cântarea României (color). Mărturia unor mari izbânzi. Documentar. Omagiul țării conducătorului iubit. Spectacol literar-muzical-coregrafic. La 20.20 Film artistic (color). Asediul. La 21.40, Bijuterii muzicale. La 21.50 Telejurnalul. Programul se închide la 22.00.

Filmul Asediul (1970) este o ecranizare după romanul „Puterea” de Corneliu Leu publicat în 1964. Este regizat de Mircea Mureșan(Răscoala, Baltagul, Bariera, Porțile albastre ale orașului). Actori: Ilarion Ciobanu, Sandu Sticlaru și Sebastian Papaiani. Acțiunea este plasată în prima lună de legalitate a partidului comunist, în octombrie 1944. În Constanța se duce o luptă teribilă pentru instaurarea prefecților „democrați.” Cel care primește misiunea să ocupe postul pe întreg județul este un hamal, Gavrilă Drăgan (Ilarion Ciobanu, actorul preferat al regizorului, bazaltic, cu muchii tăioase, lipsit de nuanțe) dar, pentru că războiul continua, avea de furcă cu forțele burghezo-moșierești, traficanții pe mare, tot soiul de speculanți și politicieni veroși. Hamalul este boicotat de partidele tradiționale care încă mai speră ajutor din străinătate sau să se folosească în scop personal de circumstanțele internaționale. Însă nici PCR nu se cedează: organizează tot soiul de mitinguri și manifestații și nu se lasă până nu instalează în funcție noul prefect. Filmul este încă o expresie a propagandei maniheiste în care clasa muncitoare este reprezentata paradisului egalitar în vreme ce burghezo-moșierimea repreintă răul în forme complexe și caricaturale.

La Opera Națională, Motanul încălțat (matineu), Trubadurul. La Teatrul de Operetă, Oklahoma (matineu); Victoria și al ei husar. La Teatrul Național, compania engleză Cheek by Jowl pune în scenă spectacolul Filoctet. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra în sala Schitu Măgureanu la matineu Trenurile mele, apoi spectacol de seară Noțiunea de fericire iar la Sala Grădina Icoanei Câinele grădinarului. La Teatrul Mic, Ivona, principesa Burgundiei (matineu), Mitică Popescu. La Teatrul Foarte Mic, Bătrâna și hoțul (matineu), Bărbatul și femeile (seara). La Teatrul de Comedie două reprezentații succesive dimineața cu Slugă la doi stăpâni și seara Când comedia era rege. La Nottara (sala Magheru) Într-o dimineață (matineu), Micul infern (seara), O noapte furtunoasă. Ansamblul artistic Rapsodia Română, Micuța Dorothy (matineu); Să râdem cu Puiu Călinescu, să cântăm cu Nicolae Nițescu și formația „Retro”.

XS
SM
MD
LG