Duminică 28 mai 1989

Vremea se încălzește și este caldă pentru sfârșitul lunii mai. Cer temporar noros în vestul și nordul țării. În restul regiunilor va fi variabil, mai mult senin. Plouă, uneori cu caracter de avere însoțite de descărcări electrice, în nord- vestul țării, izolat, după-amiază în restul teritoriului. Temperaturile minime se situează între opt și 15 grade iar cele maxime între 2 și 30 de grade.

Gazetarii de la Scânteia sunt preocupați de educația spiritului economic al cetățeanului. Și cum puteau face asta altfel decât analizând impactul învățământului politico-ideologic asupra oamenilor muncii. E important să știi economie-politică pentru că abia așa, prin ridicarea nivelului de cunoștințe – politice, tehnice, economice, generale, înțeleg românii marile sarcini care stau astăzi în fața economiei naționale. „Învățarea este un proces continuu, în care nu există pauze iar stagnarea înseamnă a da înapoi,” stabilesc de la început gazetarii, citându-l pe Ceaușescu și stau de vorbă cu mai mulți politruci de întreprindere, lectori la învățământul politico-ideologic, pentru a afla cum se desfășoară n viața de zi cu zi această activitate, ce împliniri și ce deficiențe există? Care sunt mijloacele cele mai eficiente ale muncii politico-educative? Lector universitar dr. Ion Dunăreanu spune că nu se poate realiza progresul economic decât în măsura „în care factorul uman acționează în deplină cunoștință de cauză, cu competență” și acesta este motivul pentru care „sistemul democrației muncitorești-revoluționare are drept componentă definitorie democrația economică” adică faptul că ierarhiile, sistemul de conducere colectivă, consiliile oamenilor muncii, adunările generale au atribuții extinse. Este și motivul pentru care educarea gândirii economice a celor care iau decizii economice este atât de importantă. La urma urmei, omul muncii, zice partidul, are tripla calitate de proprietar, producător și beneficiar, iar aceasta nu se poate exercita „pe deplin de către fiecare om al muncii” decât dacă știe de-a fir a păr documentele programatice ale partidului, mecanismele economico-financiare, legislația economică, situația economică și financiară în întreprinderea în care muncește. Elena Vultur, care era secretar al Comitetului muncipal PCR în Târgu Mureș, îl completează pe universitar, spunând că acestea au fost argumentele pentru care comitetul municipal a dat o mare importanță „găsirii unor noi pârghii, forme, metode, acțiuni menite să contribuie la perfecționarea muncii politico-educative, la formarea și dezvoltarea gândirii economice a oamenilor muncii.” Care ar fi acele căi și mijloace? Iată doar câteva. Politruca spune că, în primul rând, este necesară perfecționarea învățământului politico-ideologic „ca important mijloc de formare a gândirii politice, economice, de ridicare a conștiinței revoluționare a comuniștilor, a tuturor oamenilor muncii.” Astfel că, o dată pe lună, când se întâlnesc propagandiștii, a devenit o regulă practica „de a prezenta stadiul realizării sarcinilor economice” și care sunt problemele cele mai importante cu care se confruntă comitetul muncipal de partid. Adică propagandiștii sunt informați care este the Big Picture, pentru a avea un orizont mai larg al activității lor. Profită de faptul că la aceste discuții participă multe cadre de conducere astfel că „dezbaterile se desfășoară în perfectă cunoștință de cauză, activitatea educativă fiind direcționată foarte exact către fiecare om.” Totul pornește din convingerea că „propaganda nu poate fi eficientă decât în măsura în care se integrează organic în întreaga activitate a organizației de partid, a unității socialiste.” O altă cale către un învățământ politico-ideologic mai eficient este aceea a adunărilor generale (de partid, ale oamenilor muncii) care sunt chemate „să fie și ele adevărate școli de educare a gândirii economice” căci fiecare adunare este un prilej de „analiză critică și autocritică a fenomenului economic în toate datele sale, de examinare exigentă a realităților concrete ale unității.” Pe de altă parte, propaganda vizuală, susține politruca de la Tg Mureș, nu este formală, de ochii lumii, nu este doar „o simplă popularizare a sarcinilor economice”, „o pavoazare frumoasă a secțiilor și atelierelor”. Nu, ea își propune în mod esențial să-i mobilizeze pe oamenii muncii „la realizarea exemplară a sarcinilor de plan, la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă colectivele” să întărească ordinea și disciplina la locul de muncă, să evidențieze și stimuleze responsabilitățile muncitorilor pentru economisirea resurselor prin utilizarea „judicioasă” a utilajelor și materiei prime. Propaganda vizuală nu trebuie să fie o abstracțiune. S-a constatat că este mult mai eficientă dacă are un caracter concret și spune fără ocoliș care sunt „aspectele pozitive și negative”. Pe aceste panouri de propagandă se află calcule economice, comparații, îndemnuri, chemări la întrecere „care dau o imagine concretă a sarcinilor, a realizărilor și nerealizărilor de la fiecare loc de muncă.”

Șerban Rădulescu se luptă în Scânteia cu impostorii. E vorba despre cei care se prefac că înțeleg fenomenul cultural și întreprind de ochii lumii cercetări sociologice pentru a afla cum poate fi mai eficientă cultura de masă. Gândirea creatoare are nevoie de stimulente pentru că ea trebuie să caute și să găsească soluții noi de progres tehnic, economic, social și cultural. De aceea se tot fac cercetări, investigații și sondaje în scopul evaluării impactului, a gradului de interes suscitat de formele muncii cultural-educative în rândul celor care le frecventează. Consiliul culturii și educației socialiste a comandat în vreme Centrului de cercetări sociologice și Institutului de filosofie ale Universității din București, Centrului de cercetări pentru problemele tineretului și altor instituții sondaje și investigații științifice în care sunt angrenați nu doar cercetătorii, ci și studenții ca practică sociologică. În urma rezultatelor obținute, de pildă, în Reghin, activiștii de partid și cei culturali au fost determinați să intensifice „eforturile pentru educația materialist-științifică a maselor”, ba chiar au organizat un Cabinet de educare materialist-științifică”. La Timișoara, pentru a se stabili programa Universității cultural-științifice, s-au făcut, de asemenea, ample cercetări în rândul populației. La fel și în alte localități unde s-au înființat chiar cercuri de sociologie în acest scop. Mulți politruci locali de la comitetul de partid sunt de profesie sociologi și înțeleg mai bine ca alții cum se fac cercetările științifice „în aria lor de preocupări”. Unele cercetări mai ample sunt prezentate la simpozioane sau în cadrul schimburilor de experiență. De pildă, raportul „Cultură, tineret, mass-media, educație” a fost multiplicat de Centrul pentru cercetarea problemelor tineretului și sintetizează concluziile investigației „Sporirea contribuției instituțiilor culturale la educația revoluționară a maselor, cu deosebire a tineretului”. Tot așa a fost multiplicat și raportul „Cultura, instituțiile culturale și socializarea tinerilor” care a și fost tipărit, într-o formă prescurtată, în Îndrumarul metodic 3 editat de CC al UTC. Se fac multe în domeniu, dar e și multă superficialitate. „Concluziile cuprinse în unele rapoarte finale de cercetare nu servesc procesului decizional, actului conducerii în ce privește manifestările destinate educației maselor, în stabilirea priorităților, structurarea activității imediate și de perspectivă a instituțiilor de cultură.” Unii cercetători, spune politrucul, se feresc în mod nejustificat de studii, prelungindu-le de-a lungul anilor, fără să vină cu concluzii. E cazul studiului care „urmărea educarea tinerei generații în spiritul respectului față de tradițiile și valorile culturii noastre populare”. Cercetarea a fost prelungită vreme doi ani și a produs două lucrări cumva similare, cu concluzii asemănătoare. Dacă prima cercetare era doar rezultatul colportării altor studii similare făcute în anii anteriori, a doua cercetare pornea de la chestionarea a 262 de subiecți însă aceștia erau activiști culturali cu funcții de răspundere, nu beneficiari. Și tot doar acești 262 de subiecți au fost chestionați într-o cercetare „care urmărea depistarea unor forme și metode de intensificare a activității așezămintelor culturale pentru ridicarea conștiinței revoluționare a oamenilor muncii, de combatere a manifestărilor înapoiate” deși se specifica în contract că experții ar fi trebuit să investigheze evaluarea influenței exercitate de „diversele tipuri de activități culturale asupra formării și dezvoltării conștiinței socialiste.” La Timișoara, un alt cercetător, pentru că nu știa cum să încadreze răspunsurile atipice, a plagiat din lucrările pomenite mai sus concluziile. Alte cercetări au concluzii școlărești, pentru care nu ar mai fi fost nevoie de o „cercetare sociologică.” Gazetarul spune că este evident că multe cercetări sunt pur și simplu inutile pentru că se fac din alte cărți, fără mersul pe teren și contactul cu realitatea, se mimează cercetarea, se împrumută concluzii din alte investigații, „corespunzătoare altor momente sau etape din activitatea culturală de masă.” Altele nu au decât un interes documentar întrucât nu propun concluzii și metode prin care să fie modificat comportamentul, tendințele, opțiunile și gusturile beneficiarilor. Ce e de făcut? Trebuie o metodologie clară a cercetărilor sociologice, întocmirea unor caiete documentare pentru activiștii culturali și trimiterea de informări la organele culturale județene. Trebuie evitate formalismul, superficialitate, „șablonismul”. „Numai așa se pot transpune în toate împrejurările în practică indicațiile secretarului general etc.etc. care, în magistrala Expunere din noiembrie 1988 sublinia că cercetarea științifică trebuie să se angajeze (...) în soluționarea problemelor complexe de organizare, modernizare de perfecționare a întregii activități economico-sociale” că trebuie împletită mai ferm cu învățământul și producția, „să fie tot mai strâns legată de cerințele practice ale vieții, să devină un puternic factor al întregii dezvoltări a forțelor de producție și a întregii societăți socialiste.”

Delegații prezenți la Plenara Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România îi scriu lui Ceaușescu („eminent gânditor și strateg al destinelor noastre naționale” etc.etc.) să-l încredințeze că „studențimea comunistă a patriei se află și va fi mereu în primele rânduri ale procesului revoluționar de edificare a socialismului și comunismului cu poporul și pentru pentru popor în patria noastră.” Ei spun că Plenara a pus în evidență faptul că studenții, coordonați de PCR, trebuie să acorde și mai mare atenție integrării muncii de cercetare științifică și tehnologică, unei viziuni cuprinzătoare asupra rolului specialistului, asocierii ei cu obiectivele unei gândiri economice moderne, unei concepții consecvente cu spiritul eficienței social-economice maxime, valorificării superioare a resurselor de inteligență și creativitate ale tinerei generații universitare.” Astfel că, pentru a demonstra că au înțeles supremul model care era pentru toată lumea Nicolae Ceaușescu (de fapt, și soția lui, eminent savant etc.etc.), se angajează „să facă totul” pentru a fi în toate împrejurările, în primele rânduri ale muncii pentru țară, să probeze „spiritul revoluționar și înalta competență profesională în focul viu al activității eroice a poporului nostru pe șantiere, în întreprinderi și pe ogoare, în școli și facultăți” acolo unde era nevoie de ei, unde pulsa voința nestăvilită a poporului de a face istorie pașnică etc.etc.

Mircea Zaciu scrie în Jurnalul său: „Refuz să merg la festivitatea întâlnirii de zece ani a promoției 1978 („ars amatoria”. Groșan, Țeposu și ceilalți care-mi erau totuși dragi. ) Nu suport lume, discuții inepte, simulare a interesului și a bucuriei de a ne revederea etc.etc. tot tacâmul. Cu atât mai puțin compasiunea ce mi se arată tot mai des și tot mai fără jenă. (...) Vizită la Uca, pe care o găsesc acum schimbată, bolnavă, deși se străduiește să fie veselă și să mă primească drăguț. Și ea, predispusă la confesiuni. Suferim cu toți de aceeași nevroză.”

Sergiu Andon s-a dus să facă un reportaj noaptea, pe urmele unor tineri petrecăreți care au stricat somnul unui întreg cartier și au periclitat sănătatea unei cățelușe aflate în proprietatea mamei celui care organizase zgomotoasa agapă. Astfel că gazetarul a purces sâmbătă noaptea să vadă „cum se respectă îndreptățita liniște nocturnă.” A început documentarea la ora unu noaptea, dintr-un colț al parcului Drumul Taberei. Nu a trebuit să aștepte mult cu urechea ciulită să audă peste liniștea parcului niște decibeli ritmați de muzică modernă. A auzit-o, spune gazetarul, de la peste o sută de metri. Sunt două blocuri cu sute de apartamente care ascultă cu luminile aprinse sau pe întuneric „îndrăcitele ritmuri fără voia lor” care vin dintr-un singur apartament din strada Drumul Taberei 107, ap. 35. Gazetarul se duce mai departe, întrucât nu voia să facă dreptate ci doar o investigație aleatorie. Din bula muzicală a familiei Bucur, intră în cea a familiei Zidărescu, la distanță de patru blocuri, pe strada Târgu Neamț. Blocul în sine este un eseu despre o societate ostilă și tensionată: mizerie, beznă și ușițele de la cutiile poștale smulse din țâțâni sau strâmbe.„Sunt în ton cu alte aspecte ce denotă că nici pe departe conlucrarea gospodărească a locatarilor nu se ridică la înălțimea vieții muzicale nocturne,” încearcă gazetarul un ton de glumă. Apoi, nu iese bine din raza familiei Zidărescu că este prins de ritmurile unui tango tot în acel bloc. Apoi repertoriul se schimbă: după tango urmează „o sârbă focoasă, iar sunetul muzicii este dublat de tropăituri voinicești.” Petrece familia Vlad de cutremură blocul din toate plăcile sale prefabricate. Pe strada Cetatea Histria alt tsunami muzical emanat de boxele performante ale familiei Posobescu care, motiv de mândrie, a organizat cea mai răsunătoare petrecere „și prima dotată cu orgă de lumini.” Și de astă dată se aud tangouri, dar și ceea ce gazetarul numește hâtru muzică „de serai”. Bate așadar cartierul și nu găsește un metru pătrat de tăcere. Mai mult, distracția se mută în stradă unde tinerii motocicliști discută în zgomote de sticle sparte despre motoare și mărci de mașini. Chiotele cu care sfâșie liniștea nopții sunt întrecute doar de „adevăratul iad sonor” din blocul D1 de pe strada Cetatea Histria. Este apartamentul 9 al familiei Cândea. Un bătrânel moțăie lângă centrul de lapte spunând că nu poate dormi și mai bine stă acolo, să ajute la descărcarea navetelor și să ia niște iaurturi. La patru dimineața gazetarul a ajuns înapoi de unde a plecat, tocmai când prima petrecere se spărgea și de la familia Bucur plecau cârduri de tineri. Rămăseseră gazdele care păreau să se certe. Tânăra progenitură a familiei era mustrată de părinți că și-a adus acasă amicii de la bar. Deci, pe undeva exista și o brumă de bun simț, pare să spună gazetarul. Dacă părinții dau jos milităria din pod, poate că și copiii vor deveni mai responsabili. Până una alta, spune gazetarul, este dispus să repete isprava și în alte cartiere din București pentru că știa că nu a dat din întâmplare peste o zonă excesiv de petrecăreață. Era pregătit să muștruluiască în paginile gazetei pe toți cei care-și permiteau să petreacă în noaptea zilei de sâmbătă când oamenii cinstiți se odihnesc după o săptămână de spart norme la serviciu.

La televizor programul începe la ora 11,30 cu Lumea copiilor (color). Telefilmoteca de ghiozdan. Cei șase urși și clovnul Cybulka. Ultimul episod. La 12.25, Sub tricolor, la datorie! (color) La 12.40, Viața satului (color), La ora 13.00, Telex. Urmează Album duminical la ora 13.05. Programul se închide la 15.00 și se reia la 19.00 cu Telejurnal. Apoi, la 19.20, Cântarea României (color). Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborarea cu Consiliului culturii și educației socialiste și cu Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Argeș. La 20.25, Film artistic (color). Logodnica mecanicului Gavrilov. Producție a studiourilor sovietice. Premieră TV. La 21.40, Moment coregrafic (color). La 21.50, Telejurnal. Emisiunea se încheie la ora 22.00.

În sala Studio a Filarmonicii George Enescu se desfășoară recitatul Treptele afirmării artistice. Cristian Balea (percuție) La pian: Ghizela Tulvan. Mihalea Vâlcea (pian). Seara, tot în sala Studio, Recital Adrian Mantu (violoncel). La pian Magda Buciu. În sala mare a Ateneului Român, la matineu, Orchestra de cameră Ars Mundi, a Filarmonicii Oltenia, Craiova. Dirijor: Modest Ciochirdan. Solistă: Kim Walker (SUA). Seara Panoramic XX. Atelierul de muzică contemporană Archaeus. La Opera Română, Motanul încălțat (matineu), Femeia îndărătnică (seara). La Teatrul de Operetă, My Fair Lady (matineu), O noapte la Veneția (seara). Teatrul Lucia Sturdza Bulandra are pe afiș la matineu în sala din Schitu Măgureanu, Trenurile mele și Mizantropul (seara) și Câinele grădinarului în sala de la Grădina Icoanei. Teatrul Mic are la matineu O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord și seara Amurg burghez. Teatrul Nottara, matineu, sala din Magheru, Cuibul. Seara, Scapino; în sala Studio se joacă seara Idioata. Studioul de teatru IATC are în program Steaua fără nume.