Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 5 februarie 1989


5 februarie 1989

Soarele răsare la 7.29, apune la 17.30. Vremea relativ închisă în sud. Temperaturi între minus două și 0,2 grade în sud, în centru, minima coboară la -5 grade. Ceață în toată țara. La Cluj ninsoare (sau cristale de gheață). La fel și în vestul țării: ploaie (sau burniță) urmată de ninsoare (sau cristale de gheață); în vest vântul e mai slab (7km/h) ca în restul țării. În București, ceață și ploaie sau burniță. Viteza vântului slabă până la moderat (între 14 și 25 de km/h)

Două familii plecate la drum, ne povestește Sergiu Andon în paginile Scânteii, au probleme cu frâna mașinii. Veneau acasă din vacanță, dar au fost nevoiți să meargă la service, să-și repare hârbul. Acolo au dat de „o feudă a abuzului, șmecheriei și lipsei de bun simț.” Pentru că, deși mecanicii „ar fi trebuit să se pună în serviciul clienților,” spune Sergiu Andon, aceștia au fost nevoiți să stea și să aștepte șase ore până au fost băgați în seamă și, în cele din urmă, li s-a cerut mită pe față. Mai mult chiar: salariatul de acolo a crescut miza și „pe cât de vagă i-a fost reacția în legătură cu defecțiunea mașinii, pe atât de precise i-au fost pretențiile de peșcheș, în bani și în natură, defalcat cu minuțiozitate pe categorii: pentru șefi și pentru noi.” Oamenii se lasă extorcați pentru că aveau cu ei și copii mici pe care se grăbeau să-i ducă acasă, dar se pare că întregul scenariu al așteptării și al mitei tot mai mari cerute „nu erau accidentale, ci se înscriau în tactica și stategia extorcării.” În final, după ce au plătit mita, au aflat că service-ul nici măcar nu are o parte din piese. „Cu alte cuvinte, bacșișul s-a soldat doar cu amabilitatea de a fi lăsați să aștepte.” Ajunși în cele din urmă acasă, au încercat să reclame comportamentul șefului de service (un om cu relații peste tot) însă nimeni nu i-a băgat în seamă pentru că nu aveau „martori, dovezi”. Textul lui Andon este o radiografie involuntară a corupției generalizate din statul comunist care funcționa pe verticală, dar și pe orizontala fiecărui palier social. Chiar dacă cel care-l scrie nu știe, este de fapt un text despre sălbăticie, bun plac, mitocănie, abuz, corupție, dezumanizare, complicitate. „Dacă dânșii, funcționarii forului de resort, ar fi avut cea mai mică dorință ori intenție de a lămuri lucrurile, de a reinstaura ordinea, corectitudinea, aveau destule metode și posibilități să afle adevărul, de la controale inopinate la sondaje în rândul publicului solicitant (...)”

seara, toţi ascultăm Europa Liberă, ne interesează, suntem efectiv într-o altă realitate decât cea diurnă...

Doina Jela constată în jurnalul ei (Telejurnalul de noapte, Editura Vremea) că, în ciuda faptului că s-au petrecut multe lucruri grave (plecarea lui Petru Romoşan, „poate şi Mircea Dinescu, o profesoară de la Cluj, Doina Cornea, suferă pentru toată intelectualitatea din România, regele Mihai cere ONU-lui să ne salveze el, că de la noi degeaba aşteaptă să ne salvăm, toată Europa ne plânge de milă) „vizitele patriarhului continuă să se desfăşoare în aceeaşi atmosferă cordială, prietenească, EL e mai sănătos ca oricînd, vara asta va trebui să fie congres şi am să aflu că l-am ales din nou, fiindcă il y a peu de chances qu’ on / détronne le roi des cons (nu prea sunt șanse/să-l detronăm pe regele idioților)” Va fi reales cu certitudine la Congresul din toamnă, își spune Doina Jela, în primul rând, pentru că duplicitatea generală a ajuns o stare naturală: „Vorbim, în ciuda faptului că suntem foarte apropiaţi şi cu adevărat oameni cumsecade, incapabili adică de turnătorii şi ticăloşii, numai despre ce vorbesc radioul şi ziarele româneşti. Iar seara, toţi ascultăm Europa Liberă, ne interesează, suntem efectiv într-o altă realitate decât cea diurnă. (...) Mai greu de ştiut este în care dintre cele două realităţi trăim, căci de trăit nu se poate trăi decât într-una singură. Probabil că e aceasta, una şi aceeaşi, pe care într-un fel o simţim când vorbim între noi şi altfel când îi ascultăm pe ăia. Ne manipulează propriile cuvinte. Atunci când nu spui ce gândeşti, sfârşeşti prin a gândi ce spui. (...) îmi e din ce în ce mai clar că nu toţi simţim la fel sufocarea şi că oamenii în numele cărora vorbeşte Doina Cornea, de acolo, de la Cluj, sunt puţini, foarte puţini. Problema celor mai mulţi este foamea, nu minciuna.”

În Contemporanul, revista Consiliului culturii și educației socialiste, Anca Andriescu scrie omagial despre concertele omagiale: „Cântecul patriotic apare ca o pregnantă reverberație a evenimentelor, a atmosferei specifice unei perioade, a elanurilor spirituale cele mai înălțătoare”, din aceste sentimente profunde născându-se creația muzicală românească contemporană, lucrările corale de substanță patriotică „ și în bogăția și complexitatea căreia ele ocupă un loc deosebit” pentru că afirmă „prin valențele cântului împlinirile și aspirațiile unei epoci de adânci transformări, de mărețe realizări.” Despre ce e vorba concret? Despre un mănunchi de piese corale care înfățișează „tabloul României socialiste de astăzi, al cuceririlor sale pe drumul progresului”, aducând deopotrivă „un cald omagiu celui ce se află de mai bine de două decenii la cârma partidului și a țării”, piese corale prezentate în primă audiție la Studioul de concerte al Radioteleviziunii, un concert Omagiu organizat de Consiliul Culturii, Uniunea Compozitorilor și Radioteleviziunea Română sub genericul „ Slăvim în cântec eroul națiunii.” Orchestra s-a aflat sub bagheta maeștrilor Cristian Brâncuși și Sergiu Eremia iar corurile care au venit pe scenă au interpretat „cântece avântate, mobilizatoare, păstrând pulsația energică, fermă, a marșurilor patriotice, revoluționare, cântece dinamice, luminoase, degajând un suflu mai tineresc, pagini străbătute de un lirism mai pronunțat de cantabilitate melodică” și semnate de Vasile V. Vasilache, Radu Paladi, Teodor Bratu, Sergiu Eremia, Adalbert Winkler, Sergiu Sarchizov etc.etc., pe scurt „pagini de largă respirație, pagini de maiestuoasă arcuire, ce și-au împletit mesajul sărbătoresc în rezonanțe imnice, rostind o monumentală odă acestor ani.”

Într-o însemnare din Jurnalul său, I.D. Sîrbu face, în acele zile de iarnă, o analiză a stereotipiilor teatrului de televiziune, de la eroi până la conflicte. Pe scurt, toate piesele își propun să demonstreze că educația superioară este inutilă fără contactul direct și total cu producția, cu munca în condiții grele. Tinerii trebuie să treacă la muncă, educația e facultativă. Intelectualitatea să se ducă la țară că acolo e puritatea originilor. Trebuie să întemeieze cât mai repede o familie, eventual să adopte și să stea în apartamentele acelea din prefabricate pregătite de comunism pentru ei, în satele sistematizate, ridicate pe verticală. Eroul principal muncește pe brânci și-și face eventual studiile la seral „amorurile, carierele inginerești și inovațiile nu mai sunt protejate de universitari sau cercetători, ci de nelipsitul maistru bătrîn, devenit atotștiutor prin practică și lungă prezență în partid.” . „Dacă aș fi oțelar - de pildă - și aș vedea la TV o piesă scrisă de un tov. lucrător în miliție (la moravuri, probabil) aș scrie o scrisoare către conducerea supremă a Televiziunii. Nu m-aș lega de faptul că aceste piese sunt total cretine, agramate, false, că pun bieții actori în situații (și replici) penibile și rușinoase. Partea asta ar trebui să fie observată de Uniunea Scriitorilor, secția de dramaturgie, condusă de E și V.S. Dar aș sublinia în scrisoarea mea de oțelar cinstit că modul băbesc și primitiv în care își imaginează autorii dramatici că se fac oțelurile speciale este o jignire și o denigrare a celor cinci uriașe combinate siderurgice, ale tuturor specialiștilor cinstiți care își fac acolo datoria, cât mai bine posibil, în condițiile vitrege date. Aceste piese despre genialitatea ingenuă și fără școală nu sunt decât indirecte omagii și justificări ale geniilor fără școală, dar de renume mondial.”

La Opera Română, balet: Spărgătorul de nuci (matineu); Madame Buterfly. La Teatrul de Operetă: Povestea soldățelului de plumb (matineu); Tinerețea unui vis.

La Teatrul Național se joacă Titanic Vals (Sala Mare), Caligula, Drumul singurătății (Amfiteatru), Cineva te iubește (Atelier); Teatrul Mic: O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre Nord; Astă-seară stau acasă. Pe scena Teatrului Foarte Mic, reprezentație cu Goethe mi-a spus și Lewis și Alice. La Teatrul de comedie: Slugă la doi stăpâni (matineu), Când comedia era rege. La Teatrul Nottara, sala Magheru: Floarea de cactus (matineu), Taifun; la sala Studio: Complotul miliardarilor (matineu), Pensiunea doamnei Olimpia.

Emisiunea de duminică începea la 11.30 cu Lumea copiilor. Urma, la 12.25 Sub tricolor la datorie. La 12.40 Viața satului, redactor Gheorghe Verman și apoi Telex. Albumul duminical dura de la 13.05 până la 15. Din sumar: Concert de prânz cu George Toader, poezii interpretate de Marioara Sterian şi Nicolae Călugăriţa, muzică uşoară cu Alexandru Jula, grupul "Studio B", Cornel Meraru şi Nelu Marinescu. Apoi muzică populară. Realizatorul rubricii e Virgil Comşa. Apoi Cu aparatul de filmat prin ţară, reportaj de Marilena Rotaru. Mari comici ai ecranului. Caleidoscop muzical, telesport, Secvenţa telespectatorului. Cea care asigură regia artistică este Luminiţa Dumitrescu. La 15.00 se închide programul pentru a se relua la ora 19.00 cu Telejurnalul. Urmează la 19.30 Cântarea României (color). Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Harghita. Redactori: Florin Brătescu, Elisabeta Mondanos, Ivona Cristescu, Eugen Todoran. La 20.25 film artistic: Umbre ale trecutului. Producție a studiourilor albaneze. Premieră TV. La 21.35 Telejurnalul de noapte și apoi la 22.00 Închiderea programului.

Multimedia

Florin Iordache laudă decizia excluderii Anei Birchall din PSD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG