Linkuri accesibilitate

Spionaj la producătorul de arme Arsenal | Un rus și doi lituanieni, arestați


Ministerul bulgar de Interne spune că informațiile sustrase de cei trei sunt „extrem de sensibile pentru companie și de interes pentru companiile bulgare sau străine concurente” (imagine generică)
Ministerul bulgar de Interne spune că informațiile sustrase de cei trei sunt „extrem de sensibile pentru companie și de interes pentru companiile bulgare sau străine concurente” (imagine generică)

Trei angajați străini ai celui mai mare producător de arme din Bulgaria, Arsenal, au fost reținuți sub suspiciunea că exportă „informații sensibile” din interiorul companiei.

Ministerul bulgar de interne a anunțat vineri, că au fost reținuți doi lituanieni, un bărbat și o femeie, și un bărbat rus care ocupau funcții de conducere în companie și care se ocupau de tehnologii inovatoare. Arsenal produce arme de calibru mic, sisteme de artilerie, praf de pușcă și muniție.

Compania a anunțat ministerul de Interne pe 3 octombrie că „produse specifice” și documente ale acestora au dispărut și că cei trei suspecți nu s-au mai întors la serviciu de pe 17 septembrie, după ce și-au luat concediu fără plată.

Ministerul a descris informațiile lipsă din sistem drept „extrem de sensibile pentru companie și de interes pentru companiile bulgare sau străine concurente”.

Suspecții au reintrat în Bulgaria pe 2 octombrie și au călătorit în orașul Kazanlak, unde se află fabrica principală a companiei și au fost reținuți la un punct de control la granița sudică cu Grecia, pe 5 octombrie, a declarat Ministerul de Interne.

Se așteaptă ca toți trei să fie transferați în custodia poliției regionale din Kazanlak pentru a răspunde acuzațiilor care le sunt aduse.

Acuzațiile de spionaj industrial vin la cinci luni după ce procurorii bulgari au început să investigheze posibilele legături între otrăvirea traficantului de arme Emilian Gebrev, în 2015, și exploziile de la depozitele de arme între 2011 și 2020.

Într-una dintre aceste explozii, în 2014, la unul din complexele de arme ale Arsenal o persoană a fost ucisă.

În aprilie, oficialii cehi au dezvăluit legături suspectate între agenții ruși de informații militare (GRU) și o explozie soldată cu victime la un depozit de muniții ceh în 2014. Cazul s-a soldat cu un scandal diplomatic și cu expulzări reciproce între Praga și Moscova dar și între țări estice, membre ale blocului comunitar, și Rusia, din solidaritate cu Cehia.

Ulterior, dovezile din acest caz i-au plasat pe agenții GRU și la depozitele de arme din Bulgaria.

Republica Cehă a expulzat pe 17 aprilie 18 diplomați ruși pe care îi consideră spioni după ce agențiile de informații au ajuns la concluzia că agenții militari ruși au fost implicați într-o explozie masivă a unui depozit de muniție pe teritoriul ceh, în 2014. Poliția cehă a prezentat, în aceeași zi, fotografiile a doi suspecți implicați și în otrăvirea agentului Serghei Skripal.

Premierul Andrej Babis a declarat atunci, într-o conferință de presă, că decizia de expulzare a diplomaților a fost luată pe baza „dovezilor neechivoce” furnizate de anchetatorii din serviciile de informații și securitate cehe și că există „suspiciuni rezonabile cu privire la rolul membrilor unității de informații militare ruse GRU 29155 în explozia depozitului de muniție din Vrbetice în 2014.”

El a spus că explozia din regiunea estică Zlin „a provocat pagube materiale imense, a pus serios în pericol și a perturbat viața localnicilor și, cel mai grav, a ucis doi dintre cetățenii noștri, părinți nevinovați ai familiilor lor”.

Ca stat suveran, a spus Babis, Republica Cehă „trebuie să reacționeze la aceste dezvăluiri fără precedent într-un mod corespunzător”.

Tragedia din 16 octombrie 2014 a avut loc la Vrbetice, când au explodat 50 de tone de muniție stocată. Două luni mai târziu, o altă explozie de 13 tone de muniție a avut loc în același loc.

Republica Cehă a cerut atunci statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și Alianței Nord Atlantice (NATO) acțiuni de solidaritate în conflictul cu Moscova soldat cu expulzarea a 18 angajați ai Ambasadei Rusiei la Praga, urmată de o decizie similară a Moscovei, care a vizat 20 de diplomați cehi din Moscova.

La scurt timp, autoritățile române l-au declarat persona non grata pe Alexei Grișaev, adjunct al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la București.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG