Linkuri accesibilitate

Ce e în spatele candidaturii președintelui Klaus Iohannis la șefia NATO? Scenarii


Președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat pe 12 martie candidatura oficială la funcția de secretar general al NATO.
Președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat pe 12 martie candidatura oficială la funcția de secretar general al NATO.

De ce s-ar pune un președinte care aplică principiul „pas cu pas” și e de o prudență excesivă în poziția de candidat la o funcție care pare deja adjudecată de alt lider, premierul olandez Mark Rutte? Scenarii după un anunț plin de enigme.

Nu puțini sunt cei care se întreabă ce stă în spatele anunțului oficial făcut, pe 12 martie, la ora 17:00, de președintele României, Klaus Iohannis, privind candidatura la postul de secretar general al Alianței Nord-Atlantice (NATO). De unde vine mirarea?

  1. Este de notorietate faptul că altul este favoritul marilor puteri - Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania au anunțat deja că îl susțin pe actualul premier olandez, Mark Rutte.
  2. Candidatura sa vine târziu, la câteva luni distanță de la începerea negocierilor pentru acest portofoliu de o importanță crucială la nivel mondial. Pare că președintele Iohannis intră în cursă pe ultima sută de metri, când deja zarurile au fost aruncate și că riscul de eșec este iminent.
  3. Niciun stat, altul decât țările care au anunțat oficial că îl sprijină pe Mark Rutte, nu a anunțat că l-ar susține pe președintele Iohannis.

Și totuși...

Deși cele trei argumente de mai sus par imbatabile, nuanțele sunt cele care fac diferența și, analizându-le cu atenție, am putea ajunge la concluzia că președintele român are motive întemeiate să aspire la funcția de șef al NATO. Le luăm pe rând.

Secretarul general al NATO este ales prin negocieri între cancelarii și consens. Iar acest consens este un element cheie în ecuație.

Cum este numit secretarul general al NATO

  • Secretarul general al NATO este numit dintre șefii de stat și de guvern din Alianța Nord Atlantică.
  • Liderul NATO este ales în urma consultărilor diplomatice informale între țările membre, care propun candidați pentru post.
  • Nicio decizie nu este confirmată până când nu se ajunge la un consens asupra unui singur candidat.

Mark Rutte este favoritul oficial al marilor puteri. Ca să obțină postul, însă, are nevoie, cum spuneam, de consens. Și nu îl are. Statele din Europa de Est simt că acum este momentul lor să aibă o poziție decisivă în privința apărării.

O dată, pentru că nu au deținut niciodată șefia NATO de la extinderea de după 1989, iar în al doilea rând - pentru că ele suportă o parte din consecințele războiului declanșat de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei.

De asemenea, odată cu acest război, Marea Neagră capătă importanța strategică pe care țările de pe Flancul Estic o cer de ani de zile.

Care sunt statele din Est care ar putea răsturna negocierile care păreau deja încheiate și ar putea reseta complet jocul?

Ungaria este cea mai vocală. Premierul Viktor Orban și alți demnitari maghiari au anunțat deja că nu îl vor susține pe Mark Rutte. Chiar și cu acest singur vot împotrivă, prim-ministrul olandez nu poate ajunge șeful NATO.

Ungaria a anunțat că nu îl susține pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru funcția de secretar general al NATO și că-și va folosi dreptul de veto.
Ungaria a anunțat că nu îl susține pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru funcția de secretar general al NATO și că-și va folosi dreptul de veto.

Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a spus pe 5 martie, la o conferință de presă, că țara nu-l va sprijini pe premierul demisionar olandez, Mark Rutte, în încercarea de a deveni Secretar General NATO, pentru că a criticat regimul lui Viktor Orban, scrie Europa Liberă Moldova.

„Cu siguranță nu putem sprijini alegerea în funcția de secretar general NATO a unei persoane care a vrut să îngenuncheze Ungaria”, a declarat Szijjártó.

Premierul estonian, Kaja Kallas, ea însăși menționată în trecut pentru funcția de secretar general al NATO, a fost tranșantă, într-un podcast al Politico, pe 29 februarie 2024: „Dacă ne gândim la un echilibru geografic, va fi al patrulea secretar general (al NATO) din Olanda”, a declarat Kallas.

„Şi apoi se pune problema dacă există ţări de rangul întâi şi ţări de rangul doi în NATO. Suntem egali sau nu suntem egali? Deci aceste întrebări rămân în continuare”, a mai spus Kallas.

Și alte voci importante din Estonia au contestat legitimitatea lui Rutte de a ajunge la vârful NATO.

„Ce credibilitate morală are tipul ăsta?”, a declarat fostul preşedinte estonian Toomas Hendrik Ilves, arătând că Ţările de Jos nu şi-au respectat angajamentul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în timpul celor 13 ani în care Rutte a fost prim-ministru, a scris tot Politico.

Lituania și Letonia ar putea avea aceleași frustrări exprimate de Estonia. Țările de pe Flancul Estic nu au primit atenția cuvenită când s-au împărțit funcțiile din NATO și UE. Bulgaria și Turcia, de asemenea, ar putea să nu-l susțină pe Mark Rutte.

Se strânge, deci, o masă critică de state care ori au anunțat tranșant că se vor folosi de dreptul de veto, ori vor negocia la sânge votul lor pentru favoritul marilor puteri, cum ar fi Turcia, care ar putea pune condiții ca să-l susțină pe premierul olandez.

Premierul olandez, Mark Rutte, este susținut pentru șefia NATO de SUA, Marea Britanie, Franța și Germania.
Premierul olandez, Mark Rutte, este susținut pentru șefia NATO de SUA, Marea Britanie, Franța și Germania.

Cu aproape certitudinea lipsei unui consens pentru Rutte, Klaus Iohannis nu mai pare că a intrat într-o bătălie deja câștigată de contracandidat, ci că, dimpotrivă, are șanse să răstoarne toate calculele de până acum.

Polonia a mai avut funcții la nivel înalt în UE de-a lungul timpului. Dintre puterile din Est, România ar fi îndreptățită să spună că acum e rândul ei, dacă ne gândim că posturile importante din NATO și UE se negociază de obicei la pachet.

Ar putea fi deci Klaus Iohannis cel care va întruni consensul?

Cu sprijinul țărilor din Est, mai are nevoie doar să convingă marile cancelarii. Sau poate are deja susținerea lor, dar nu este publică.

Cine își imaginează că președintele Iohannis, caracterizat perfect de propria expresie - pas cu pas - și-ar fi asumat riscul de a pica în penibil intrând într-o cursă deja tranșată? El este președintele definit, excesiv chiar, de precauție și lentoare în decizii majore.

Cine își imaginează că președintele Klaus Iohannis ar fi făcut un pas atât de important, care ar putea fi considerat chiar sfidător de către marile puteri, fără acordul partenerului strategic - Statele Unite ale Americii?

Candidatura sa vine târziu, după ce părea că zarurile fuseseră aruncate, poate tocmai pentru că a devenit limpede între timp că Mark Rutte nu va întruni niciodată consensul, că frustrarea statelor din Est de a nu fi la masa principală când se împart funcțiile este prea mare, iar riscul unei demobilizări în susținerea Ucrainei împotriva Rusiei este de asemenea prea mare pentru ca Occidentul să și-l asume.

Nu este exagerat să ne imaginăm că, fără să anunțe public, de fapt marile puteri l-au încurajat pe Klaus Iohannis să intre în competiție.

Alte două scenarii la fel de posibile

Candidatura lui Iohannis ar putea fi doar elementul care să dea aparența că funcția de șef al NATO nu se decide în patru cancelarii puternice, ci prin luptă dreaptă și deschisă, prin competiție.

Ceea ce ar fi o premieră pentru NATO, pentru că niciodată nu a existat o confruntare între mai mulți candidați. Ar putea fi deci argumentul marilor puteri în fața statelor din Est că a fost o competiție transparentă, că au avut un candidat al lor, în persoana lui Iohannis, și că au pierdut.

Sau, o altă posibilitate, să apară pe turnantă un al treilea candidat care să obțină consensul. Orice e posibil, de aceea rămânem în zona scenariilor.

Negocieri deschise pentru altă funcție la nivelul UE

Dar candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO poate fi doar primul pas dintr-o serie de negocieri mai ample. Cum funcțiile la vârful UE și NATO se negociază în general la pachet, ne putem gândi că, de fapt, președintele vizează o funcție importantă la nivelul Uniunii Europene.

Prin candidatura la NATO pune deci presiune pe liderii marilor puteri. Dacă nu va obține postul de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, Klaus Iohannis va fi îndreptățit să ceară un loc important în arhitectura UE.

Iar aici ar fi mai multe posibilități, după cum a explicat europarlamentarul Dacian Cioloș pentru Europa Liberă.

„Președintele nu va fi candidat la Parlamentul European. Deci nu se pune problema să candideze la președinția Parlamentului. Câtă vreme Partidul Popular European, la care este afiliat și președintele Iohannis, va avea președinția Comisiei Europene, în persoana Ursulei von der Leyen, e foarte puțin probabil să obțină PPE și președinția Consiliului European, la care vor avea pretenții socialiștii.”

Ce poate obține șeful statului?

Dacian Cioloș crede că nu va viza o simplă funcție de comisar european, pentru că este sub funcția de președinte de țară. De obicei, pentru comisar european candidează miniștrii sau premierii. Ca șef de stat, Klaus Iohannis ar fi logic să aibă pretenții mai mari, spune europarlamentarul.

„În Comisia Europeană, dincolo de președinte, mai sunt, dacă vor fi menținute, posturile de vicepreședinte executiv și de Înalt Reprezentant.”

Atuurile lui Iohannis

Când și-a anunțat oficial candidatura, Klaus Iohannis a ales un moment simbolic: 25 de ani de la prima extindere a NATO către țările din estul Europei.

A arătat deci că a venit timpul ca aceste state să primească dreptul de a fi reprezentate la cel mai înalt nivel în structura Nord-Atlantică.

Președintele a pedalat și pe importanța României în contextul războiului din Ucraina.

Anunțul candidaturii președintelui Klaus Iohannis la conducerea Alianței Nord-Atlantice

„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.

Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.

Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.

Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.

Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.

Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.”

Președintele Klaus Iohannis își anunță candidatura la șefia NATO
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00

Decalogul președintelui Iohannis pentru viitorul NATO

După anunțul candidaturii sale pentru funcția de secretar general al NATO, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat viziunea sa în 10 puncte privind viitorul Alianței, într-un editorial publicat în Politico.

„Pentru a aborda acest spectru larg de amenințări și provocări, NATO trebuie să fie echipată corespunzător. Scopul cheie al Alianței este de a asigura apărarea colectivă a tuturor Aliaților prin îndeplinirea celor trei sarcini principale ale sale: descurajare și apărare, prevenirea și gestionarea crizelor și cooperarea pentru securitate. Ca atare, bazându-ne pe adaptarea politică și militară în curs, trebuie să facem NATO și mai puternică.

Pentru a realiza acest lucru, propun un decalog pentru NATO:

În primul rând, vom accelera îndeplinirea celor trei sarcini de bază ale Alianței.

Vom consolida descurajarea și apărarea în conformitate cu deciziile de la Madrid și Vilnius și ne vom adapta poziția multi-domeniu, inclusiv mobilitatea militară, la complexitatea mediului actual. Puterea și descurajarea merg mână în mână, iar întărirea celei dintâi o va hrăni pe cea din urmă. Astăzi, granițele noastre de est și de sud sunt cele mai expuse amenințărilor și trebuie consolidate în consecință și în întregime. În plus, nu trebuie să uităm Nordul Extrem și Balcanii de Vest, deoarece importanța lor pentru securitatea noastră este incontestabilă.

În continuare, vom spori cooperarea cu partenerii noștri, construind o agendă de parteneriat mai ambițioasă. Cei care sunt vulnerabili și expuși riscului au nevoie de rezultate concrete și în timp util. Cei din cartierul nostru sudic au nevoie de angajamentul nostru, de sprijin și dialog constant. Iar partenerii noștri cu opinie similară – în primul rând din Indo-Pacific – vor fi primii cu care vor lucra în susținerea dreptului internațional și a ordinii bazate pe reguli.

Apoi, vom dezvolta în continuare prevenirea și managementul crizelor ca instrumente de promovare a securității și stabilității în regiunile de interes strategic pentru Alianță.

În al doilea rând, nimic nu este mai important astăzi decât asigurarea prevalenței Ucrainei în lupta sa existențială și putem face acest lucru oferind tot sprijinul necesar, oricât de mult va dura. Avem, de asemenea, o obligație morală, politică și strategică de a ne asigura că Ucraina avansează în mod constant pe calea spre viitoarea aderare la NATO, precum și spre aderarea sa la UE.

În al treilea rând, trebuie să îmbunătățim interoperabilitatea și să dezvoltăm rapid o bază industrială de apărare puternică în întreaga Alianță. Acest lucru ar servi obiectivelor complementare de reaprovizionare a stocurilor, creșterea capacităților noastre de descurajare și apărare, precum și furnizarea de asistență Ucrainei. De asemenea, vom încuraja o industrie europeană de apărare mai puternică și mai capabilă, care să fie complementară și interoperabilă cu NATO.

În al patrulea rând, deși am rămas în urmă cu finanțarea apărării, beneficiind de ceea ce credeam a fi un dividend de pace veșnic de mulți ani, acest lucru nu mai este posibil. Cu toții trebuie să facem tot posibilul pentru a ajunge la minim 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare și să investim cel puțin 20% în echipamente majore, cât mai curând posibil. Finanțarea adecvată trebuie, de asemenea, să fie orientată spre rezultate și însoțită de creșteri ale eficienței.

În al cincilea rând, deoarece amenințările cu care ne confruntăm astăzi depășesc dimensiunea militară, trebuie să oferim o rezistență mai puternică Alianței și membrilor săi, contracarând amenințările hibride și cibernetice și protejând infrastructura critică.

În al șaselea rând, întrucât o Alianță mai puternică este una în care unitatea, solidaritatea și legăturile transatlantice funcționează în pas, întărindu-se reciproc, ne vom concentra mai mult pe consultările și coordonarea politică. Aceasta va include contribuții din partea tuturor organismelor relevante ale NATO, bazate pe un dialog consolidat între structurile politice și militare.

În al șaptelea rând, putem și trebuie să facem mult mai mult pentru a consolida parteneriatul strategic NATO-UE. Afinitatea naturală dintre aceste două organizații și multitudinea de interese pe care le împărtășim ne obligă să consolidăm dinamica relației noastre, bazându-ne pe combinația potrivită de angajament la nivel înalt, cooperare instituțională și dialog între personal.

În al optulea rând, confruntându-se cu realitatea tehnologiilor emergente și perturbatoare, a inteligenței artificiale și a calculului cuantic, NATO poate rămâne în frunte doar prin accelerarea transformării sale digitale și creșterea investițiilor în inovare. Cu toate acestea, trebuie să facă acest lucru în timp ce abordează simultan schimbările climatice și implicațiile sale de securitate. Trebuie să îmbunătățim semnificativ apărarea cibernetică, ceea ce va adăuga și mai multă putere posturii noastre. Iar ca Alianță bazată pe valori, trebuie să investim cu seriozitate în toate direcțiile agendei securității umane, păstrând demnitatea și incluziunea în centrul nostru.

În al nouălea rând, ca o completare importantă a poziției de descurajare și apărare a Alianței, trebuie, de asemenea, să consolidăm rolul cheie al NATO ca forum de consultare, coordonare și pregătire în domeniul controlului armelor, al dezarmării și al neproliferării.

Și al 10-lea, adaptarea continuă a Alianței noastre trebuie să fie însoțită de o privire introspectivă asupra propriilor noastre metode de lucru. În calitate de factori cheie care fac agenda NATO, Aliații sunt cei care vor decide asupra noilor modalități de desfășurare a deliberărilor și de pregătire a deciziilor, asigurând în același timp o reprezentare geografică echilibrată.

A sosit momentul să pregătim NATO pentru viitor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Alina Manolache

    Alina Manolache este, din februarie 2024, senior corespondent la Europa Liberă, după ce timp de un an a fost senior editor. 

    Lucrează de 20 de ani în presă. A fost reporter la Realitatea TV, în perioada 2005 -2010, și a acoperit subiecte sociale și politice.

    A făcut apoi reportaj și anchetă la „În premieră, cu Carmen Avram”.

    Din 2012 și până în 2020, a lucrat la Digi24, ca reporter în domeniul politic și, apoi, realizator al emisiunilor „Studio Politic”, „24/7” și „Cap Limpede”.

    A făcut reportaje, știri și investigații la Libertatea, după care a realizat emisiunea „Talk News”, la Profit News și Prima News. 

XS
SM
MD
LG