Carmen Uscatu a publicat recent, la editura Humanitas, cartea „Anul în care nu am murit”, în care vorbește despre tragedia care, pe când avea 24 de ani, i-a schimbat radical viața.
Cartea a apărut pe piață când Carmen a împlinit 50 de ani. A fost cadoul pe care a dorit să și-l facă: „E esențial să ai curaj și să-ți iei soarta în mâini pentru a face o schimbare.”
În 2023, la aproape 49 de ani, a început un masterat în „Global Child Health” la una dintre cele mai prestigioase instituții din lume, „St. Jude Chlidren’s Hospital”, din SUA. Vrea să schimbe radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.
Accidentul a avut loc cu două zile înainte de a se căsători. Avea 24 de ani, iar logodnicul ei, care conducea mașina, a decedat. La fel și sora acestuia. Autoturismul a derapat, s-a ciocnit pe câmp de un copac și s-a făcut covrig în jurul tulpinii.
Scaunul lui Carmen s-a rupt și a fost aruncat în spate. O parte din picior a fost prinsă în cutia de viteze. I-a fost smulsă împreună cu mușchiul. A avut nevoie de reconstrucție plastică pentru a acoperi lipsa de piele și de mușchi de pe oasele rămase la călcâi, procedură care i-a adus multiple complicații.
A suferit fractură la bazin, la mână, fractură femur și gambă. A trecut prin nenumărate erori medicale și, într-un final, prin amputație.
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
„Eram sedată, altfel n-aș fi suportat durerea. Cea fizică, pentru că pe cea emoțională aveam să mi-o anesteziez singură. Nu am țipat niciodată când m-a durut sufletul, așa cum am urlat la propriu când m-a durut corpul”, mărturisește Carmen.
Poate că vede viața atât de frumoasă și pentru că pendulează zi de zi între putință și neputință, știe cum e să poată merge și cum e să nu, iar proteza o ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu, spune ea:
„E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.”
Ajungi să te bucuri și de o frunză pe care o vezi căzută pe trotuar
Cât de mult i-a schimbat perspectiva asupra greutăților vieții faptul că a avut un accident în care și-a pierdut piciorul și era cât pe ce să moară, faptul că logodnicul ei a decedat în acel accident?
„Cred că viața e foarte diferită acum pentru mine și pentru cei care sunt la un pas între viață și moarte sau când moartea îți suflă în ceafă. Ajungi să te bucuri și de o frunză pe care o vezi căzută pe trotuar.”
Spune că și ea este nemulțumită, și ea își dorește mai mult de la ea însăși întotdeauna, dar, cu toate acestea, ceea ce a reușit să facă viața cu ea e să-i dea această putere de a se întoarce tot timpul la lucrurile simple și de a se bucura de ele:
„Cred că despre asta-i fericirea, ea nu e o constantă în viața noastră. Cred că e formată din acele lucruri de care reușești să te bucuri și de care ar trebui să te bucuri și de care uneori nu-ți dai seama.”
Comitetul central face 80% din treabă, i-a spus domnul Nelu, un asistent ATI, în spital: „Mi-a spus că starea psihică contează foarte mult și vindecă. Totul e în capul nostru. Perspectiva din care te uiți la ce se întâmplă e esențială. Asta m-a ajutat enorm.”
Deși recunoaște că se arăta veselă, optimistă, din teama de a nu rămâne singură, de teamă că prietenii, odată ce veneau la ea și vedeau în ce hal este, nu o vor mai vizita.
Încă se aude „nu se poate” în mentalitatea românilor
„Libertatea și drepturile se cer și se apără, libertatea ta moare când tu, ca cetățean, te-ai oprit”, scrie Carmen Uscatu în cartea „Anul în care nu am murit”.
„N-avem încă” se aude în continuare în spitalele din România și în societate, în general? Auzim frecvent „n-avem”, „nu se poate”, „nu”?
„Da, se aude și se aude în mentalitatea noastră, pentru că probabil, ca om, ți-e comod să spui că nu se poate sau că atât ai putut și ți-e comod pentru că așa ți-e setată ție mintea și așa ai funcționat și așa ai fost crescut.”
Crede că suntem aici, pe pământ, să lăsăm o lume mai bună decât cea pe care am găsit-o și asta ne aduce bucurie, ne dă sens vieții: „Toți ne căutăm acest sens în viață și e un act egoist acela de a face bine, pentru că-ți faci ție, de fapt, bine.”
Și, totuși, care ar fi fost viața lui Carmen Uscatu fără anul în care nu a murit? E, de altfel, întrebarea pe care ea însăși și-o adresează la finalul cărții:
„Nu voi avea răspunsul niciodată și nici nu mai e necesar. Evident, rămâne curiozitatea, dar sunt foarte bine cu viața mea de acum.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
