Linkuri accesibilitate

One-to-One | Spitalul din România construit din donații. „Statul ne-a simțit ca pe o amenințare. Unii miniștri au luptat cu noi”


Primul spital din România, construit de către Asociația Dăruiește Viață exclusiv din donații și sponsorizări, este gata. Spitalul este acum în etapa de testare a echipamentelor și a instalațiilor și de montare a mobilierului.

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, spun la One-to-One că, în prima parte a anului viitor, va începe procedura de recepție a noului spital, iar primii copii pacienți vor putea veni în noua clădire în a doua jumătate a lui 2023.

Proiectul a început în 2015, din dorința de a îmbunătăți condițiile de tratament din Secția de oncopediatrie a Spitalului Marie Curie din București. Unitatea are nouă niveluri, 187 de paturi și cinci săli de operații.

E primul spital de oncologie pediatrică din România, realizat din donațiile a peste 350.000 de persoane fizice și 7.000 de companii. Construirea spitalului, toate echipamentele, plus centrala termică, au costat aproape 43 de milioane de euro.

„Vrem să fie primul spital în care părintele să aibă certitudinea că a găsit cel mai bun loc în care să-și trateze copilul bolnav de cancer și să nu mai viseze să plece în străinătate. Acesta e visul nostru”, susțin fondatoarele Asociației Dăruiește Viață.

Acestea vorbesc și despre reticența statului, care a privit acest proiect ca pe o amenințare și recunosc că, în ultima vreme, guvernanții, cel puțin la nivel declarativ, s-au arătat dornici să susțină asociația: „Cred că s-au uitat la noi așa, ca la o ciudățenie, și se uită încă. Totdeauna am auzit întrebarea ‘ce e în spatele vostru, ce vă mână în luptă?’”.

Spitalul va fi donat statului de către Asociația Dăruiește Viață, dar Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu spun că vor rămâne implicate în boardul unei secții din cadrul spitalului: „O să-l donăm, dar n-o să-l abandonăm. Sutele de mii de donatori ne întreabă ce se va întâmpla cu el, se tem că, odată intrat pe mâna statului, se va alege praful. Cu siguranță vom rămâne cel puțin la nivel de observatori”.

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu sunt convinse că valul schimbării vine, iar societatea civilă a crescut foarte mult în ultimii 10 ani: „Avem o grămadă de oameni buni care plătesc taxe și impozite, care nu fură, care nu plagiază. Oamenii aceștia cred că își vor crește copiii așa, ca ei. Ne vom face bine, dar nu peste noapte și nu fără efort”.

Noul spital va găzdui secțiile de oncologie pediatrică, hematologie, radioterapie pediatrică, chirurgie, neurochirurgie, bloc operator și ATI ale Spitalului de Urgență pentru Copii Marie Curie.

Pe lângă acesta, Asociația Dăruiește Viață va construi încă o clădire care va găzdui restul secțiilor din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, adică ORL, pediatrie, nefrologie, ortopedie, diabet, și care ar putea fi gata în 2027.

Asociația Dăruiește Viață vrea să transforme și clădirea veche a Spitalului Marie Curie în hotel, spațiu de cazare pentru părinți și copii, spațiu de training pentru personalul medical, spațiu de cercetare. Acesta va deveni un campus medical în următorii ani.

Principalele declarații pe scurt:

  • Despre noul spital: „Copilul bolnav de cancer își va putea continua copilăria aici. Avem o grădină interioară în spital, spațiu de joacă, un cinematograf, o sală radio, vom avea săli de terapie, săli de lectură, săli în care își va putea continua școala și copilul va putea sta alături de părintele lui”;
  • Despre condițiile medicilor în noul spital: „Avem primul bloc operator în sticlă pentru reducerea ratelor infecțiilor. Avem un salon de pre-operator și unul de post-operator, pacienții nu mai trebuie mutați în terapie intensivă după operație. Am început un proiect de terapie a durerii. Vor avea acces la traininguri în străinătate”;
  • Despre reticența la schimbare a medicilor: „Există reticență și teamă. Probabil va fi partea cea mai dificilă a proiectului, dar avem toată încrederea în medici și personalul auxiliar. Au nevoie de training și există încă această reticență, ‘noi știm, avem de toate și nu prea are cine ce să ne învețe’, dar schimbarea vine încet, încet”;
  • Despre reacția clasei politice: „Sperie ce am realizat. Le arătăm că se poate. Atunci când se uită în oglindă își văd neputința. Unii miniștri ai Sănătății chiar au luptat cu noi. Simțeam că suntem sabotate. Dorința era să nu ne iasă proiectul. Acum, autoritățile par mai conștiente de importanța lui. Valul schimbării vine”;
  • Despre donatori: „Știam că o să reușim atunci când oamenii au început să creadă în noi. Sunt 350.000 de oameni în țara asta, poate cea mai mare comunitate adunată vreodată să facă bine în România. Ți se face pielea de găină, n-ai cum să nu te gândești că toată susținerea asta duce la un rezultat bun”;
  • Despre piedicile puse: „Vin din frica ‘ce vrei tu să faci aici? sigur e ceva dincolo de ceea ce-mi arăți că vrei să faci’. Noi vrem și avem obligația să rămânem în acest spital ca observatori, să oferim suport pentru schimbare. Nu am primit validare din partea statului, dar nu poți să aștepți validare de la cineva care nu face”;
Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu - despre noul spital care este gata, conditii copii, parinti, medici, donatori
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:53 0:00

Europa Liberă: ‘Noi facem un spital’, la final. Vorbim de prima clădire din acest proiect. Suntem aici. Pare incredibil ca așa o să arate un spital de stat în România. Când vor putea veni primii pacienți?

Carmen Uscatu: ‘Noi facem un spital’ înseamnă, așa cum ai spus, clădiri, dar înseamnă, dincolo de asta, sperăm noi, o schimbare în care pacientul va fi altfel primit și tratat. Sperăm ca primii pacienți să vină în această clădire în a doua jumătate a anului 2023.

Europa Liberă: În momentul acesta are loc testarea echipamentelor și montarea mobilierului?

Oana Gheorghiu: Instalăm mobilierul și facem teste. Testăm toate instalațiile pentru ca, atunci când pacienții vor veni, totul să meargă impecabil. Pregătim și recepția, asta înseamnă că lucrăm la toată documentația pe care trebuie să o punem către autorități și în prima parte a anului viitor începem procedura de recepție a clădirii.

Europa Liberă: Aici pot fi primiți copiii bolnavi de cancer din toată țara? Un spital care are 9 niveluri, 187 de paturi, 5 săli de operații.

Oana Gheorghiu: Acesta este un spital public, un spital în care poate să vină orice copil român care are nevoie de tratament. Ce visăm noi este să aducem excelența la stat, să fie primul spital în care să te simți mai bine decât dacă ai merge în privat, să fie primul spital în care părintele să aibă certitudinea că a găsit cel mai bun loc în care să își trateze copilul și să nu mai viseze să plece în străinătate. Acesta e visul nostru.

Carmen Uscatu: Ceea ce aduce ca noutate acest spital, dincolo de foarte multe noutăți, este crearea condițiilor pentru o abordare multidisciplinară a tratamentului copilului.

Se vorbește foarte mult despre această abordare multidisciplinară, despre a pune pacientul în centrul sistemului dar, din păcate, nu sunt condiții nicăieri în țară pentru a trata multidisciplinar un copil bolnav de cancer.

Nu există un loc în care copilul bolnav de cancer să poată beneficia de toate tratamentele și de toți medicii la un loc. Acesta este primul spital în care au fost create aceste condiții.

Sigur că depinde apoi de partea de training și de schimbare a culturii organizaționale, astfel încât copilul să nu mai fie mingea de ping pong a medicului, pentru că asta este pacientul român în acest moment, în România.

Este trimis dintr-o parte într-alta fără a i se da niciodată o cale pe care o are de urmat, atunci când are o boală gravă.

Acesta ar putea fi un loc în care copilul, în baza întâlnirii între toți medicii de care el are nevoie pe parcursul tratamentului, să-și afle calea și să nu se mai simtă în nesiguranță, să nu mai simtă că practic viața lui s-a oprit și a părintelui la fel, atunci când află că are o boală grea.

Europa Liberă: Mai exact, ce presupun schimbările acestea, dotările spitalului, pentru copil, pentru părinte, pentru personalul medical, pentru că este nevoie să te adaptezi la o nouă realitate, nu? Ce găsim aici și în alt spital nu?

Carmen Uscatu: Copilul găsește aici un loc, poate e mult spus ca acasă, dar un loc în care să își poată continua copilăria, pentru că avem o grădină interioară în spital, pentru că avem un cinematograf, vom avea o sală radio, vom avea săli de terapie, săli de lectură, săli în care își va putea continua școala și copilul va putea sta alături de părintele lui.

Sigur că și acum părinții stau alături de copii, dar în niște condiții precare. Este primul spital în care este luat în considerare părintele în tratamentul copilului și anume sunt create spații pentru vizitatori, pentru părinți, în care să se relaxeze.

În fiecare salon există, pe lângă patul copilului, și patul părintelui. Există spații în care medicii să poată discuta cu părinții și cred că asta este foarte important.

Pentru medici, de asemenea, foarte important este faptul că avem primul bloc operator în sticlă pentru reducerea ratelor infecțiilor. Există în blocul operator și un salon foarte mare de pre-operator și unul de post-operator, astfel încât pacienții nu mai trebuie mutați în terapie intensivă după operație. Vor sta în post-operator și vor putea merge apoi direct către salon.

Am început un proiect de terapie a durerii, pentru că în România durerea este normală în spitale. Nu, durerea este al cincilea semn vital care oriunde în lume se monitorizează și se tratează.

Suntem în discuții pentru parteneriate, pentru traininguri în străinătate, astfel încât să putem și noi aplica, aici, în România, cele mai bune standarde de tratament pentru copii.

Există teama de schimbare printre medici. Au nevoie de training și există încă această reticență, ‘noi știm, avem de toate și nu prea are cine ce să ne învețe’.

Oana Gheorghiu: Cred că este un loc în care copilul să nu se mai simtă traumatizat, să nu mai simtă acea angoasă în spital. Am făcut un proiect la Brașov acum 5 ani și arăta atât de bine încât un copil îi spunea mamei ‘eu nu vreau să mai plec acasă, îmi place prea mult aici’.

Și studiile spun că psihicul pacientului în spital contează enorm în răspunsul la tratament. Contează foarte mult ca pacientul să nu mai simtă angoasa, ca părintele să aibă încredere pentru că îi transmite copilului această încredere.

Și toate aceste lucruri împreună să dea într-adevăr șanse la viață, să ajungem la acea rată de supraviețuire în România ca în străinătate, de 90%.

Europa Liberă: Odată veniți aici, medicii de la Marie Curie vor trebui să iasă mult din zona de confort. Ce vă spun ei, ce vă transmit? Le e teamă, sunt reticenți la schimbare?

Oana Gheorghiu: E o mare provocare, trebuie să recunoaștem. Nu va fi ușor, nu va fi perfect din prima lună, nu va fi perfect din primul an, nu va fi perfect probabil nici din al doilea an, dar va fi din ce în ce mai bine. E o muncă pe care o să o facem împreună.

Da, există reticență. Da, există teama de schimbare. Pe de altă parte, spațiul modelează comportamentul, când te duci într-un spațiu nou, când vezi că totul e frumos. Cred că și medicii și personalul medical auxiliar vor avea o altă abordare și se vor simți altfel.

Știm și suntem foarte conștiente că va fi probabil partea cea mai dificilă a acestui proiect. Dar, avem toată încrederea că oamenii, până la urmă, pe măsură ce se vor simți în siguranță și vor vedea că, de fapt, este spre binele nostru, al tuturor, că medicul și pacientul trebuie să facă echipă și să fie de aceeași parte a baricadei, că noi suntem aici doar să susținem acest lucru și nicidecum nu vrem răul nimănui, atunci lucrurile vor începe să curgă de la sine.

Da, acum există reticență. Cum spunea Carmen, au nevoie de training și există încă această reticență, ‘noi știm, avem de toate și nu prea are cine ce să ne învețe’, dar schimbarea vine încet, încet. Nu putem să ne schimbăm peste noapte.

Europa Liberă: Au donat până acum 350.000 de persoane fizice și 7.000 de companii. Care e costul noului spital și cine sunt cei care donează?

Carmen Uscatu: Costurile se ridică undeva la 43 de milioane de euro, adică această clădire, echipamentele, este o altă imensă clădire, centrala termică, și toate circuitele care sunt făcute să lege centrala termică cu această clădire, cu vechea clădire.

Donatorii sunt oameni care noi zicem că au avut încredere în noi mai mult decât am avut noi încredere în noi la început și au donat.

Dincolo de bani, ne-au dat încrederea lor, ceea ce pentru noi vine cu foarte multă responsabilitate, cu o apăsare imensă și cu dorința de a genera această schimbare pe care o așteaptă donatorii, o așteptăm și noi și cred că și-o dorește fiecare. Sunt foarte multe companii care au făcut sponsorizări.

Este anul în care companiile pot sponsoriza atât din anul 2021, din impozitul rămas nealocat, de data asta nu mai au nevoie de cash pentru că, doar încheind un contract de sponsorizare și completând declarația 177, companiile pot decide să dea din banii rămași de pe anul 2021, iar cei care ne dau banii sunt cei de la ANAF.

De asemenea, există posibilitatea de a sponsoriza din anul 2022. Toată această birocrație poate fi foarte ușor rezolvată pe platforma noastră de strângere de fonduri ‘dăruiește viață.ro’, unde sunt toate detaliile. Unei companii îi ia două, trei minute să facă lucrul acesta.

Oamenii s-au implicat donând prin SMS. Avem o campanie de SMS începută în 2015 și s-au donat până acum peste 15 milioane de euro din SMS, ceea ce este impresionant.

Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu - despre clasa politica ce ar fi speriata de reusita societatii civile
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:41 0:00

Europa Liberă: Ce-ați reușit voi, prin societatea civilă, prin oameni persoane fizice, prin companii care au donat, sperie statul, Guvernul, clasa politică? Pentru că iată ce reușesc oamenii cu forțele proprii.

Oana Gheorghiu: Cred că s-au uitat la noi așa, ca la o ciudățenie, și se uită încă. Totdeauna am auzit întrebarea ‘ce e în spatele vostru, ce vă mână în luptă?’.

Statul ne-a simțit ca pe o amenințare într-o perioadă când știm că, de fapt, toată societatea civilă era o amenințare pentru statul român. Dar, acel lucru ne-a adus și multă susținere, trebuie să recunoaștem, pentru că oamenii aveau nevoie de un proiect, aveau nevoie să simtă că nu suntem morți, că putem să facem ceva în noi înșine, chiar dacă statul stă și încă stă.

În ultima vreme, statul ne-a lăsat în pace, cel puțin nu am mai avut acel atac și am avut întâlniri și cu prim-ministrul și cu ministrul Sănătății. Le-am povestit despre proiectele noastre viitoare și despre acest proiect și, cel puțin la nivel declarativ, s-au arătat dornici să susțină pe mai departe ceea ce vrem să facem și sperăm să nu rămână doar la nivel declarativ.

Europa Liberă: Ce anume sperie clasa politică? Sperie că în spatele vostru sunt sute de mii de oameni și companii, sperie faptul că voi, poate, arătați o oglindă și se pot privi și pot vedea că statul nu a reușit să facă ce a făcut societatea civilă?

Carmen Uscatu: Sperie că, da, arătăm că se poate, sperie că ei, atunci când se uită în oglindă, își văd neputința. Totuși, să vezi un spital construit la aceste standarde de niște oameni care nu au mai făcut niciodată acest lucru, pentru că e primul spital pe care noi îl facem, Dăruiește viață și cei peste 350.000 de oameni. Da, cred că sperie foarte tare.

Noi a trebuit să strângem fonduri. Noi a trebuit să convingem autoritățile, să obținem tot felul de autorizații la timp. Noi a trebuit să convingem medicii, a trebuit să lucrăm cu ei și am făcut-o, credem, într-un mod foarte bun.

Am lucrat în acest proiect cu medicii, am lucrat cu părinții, am lucrat cu copiii, ca să aflăm care le sunt nevoile. Am găsit oameni care să facă acest proiect la acest nivel pentru că nu orice arhitect știe să facă spitale la standarde europene și mai ales să îmbine normele europene cu normele românești.

Noi ne propunem să construim și spații de cazare a pacientului și a părinților, atunci când nu au nevoie de o internare continuă.

Am găsit specialiști în străinătate care să ne sprijine în toate demersurile și în viziunea pe care am avut-o, oameni cu care am lucrat îndeaproape ani de zile ca să aducem echipamente pe radioterapie, cele mai bune din Sud-Estul Europei, ca să deschidem ușa către parteneriate pentru training, ca să facem normare de personal așa cum e în Europa și nu cum e în România, din păcate.

Statul, însă, trebuie să vină și să schimbe ceva în modul în care sunt finanțate spitalele și serviciile medicale. Da, avem 187 de paturi, dar tendința viitorului nu este să faci într-un spital multe paturi, ci să ai o abordare prin care pacientul să stea cât mai puțin în spital.

De aceea, noi ne propunem să construim și spații de cazare a pacientului și a părinților, atunci când nu au nevoie de o internare continuă.

De aceea, ne propunem învățatul. Noi credem că învățatul nu se termină la 18 ani sau la 25 când terminăm o facultate. Nu, învățatul nu trebuie să se termine niciodată, nu doar pentru medici și asistente, ci pentru fiecare dintre noi. Așa am ajuns la acest proiect, învățând lucruri din mers.​

Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu - despre spitalul care va fi donat statului, dar ele raman in board-ul unei sectii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

Europa Liberă: Veți dona spitalul statului. Ce urmează mai departe? Voi veți rămâne în vreun fel în structura lui, în administrația lui? Puteți supraveghea ce se întâmplă?

Oana Gheorghiu: O să-l donăm, dar n-o să-l abandonăm. Asta este ceea ce le spunem donatorilor noștri care ne întreabă ce se va întâmpla cu el, care se tem că, odată intrat pe mâna statului, se va alege praful.

Ne dorim ca acest spital să fie primul spital de stat în care lucrurile se întâmplă altfel. Lucrăm la un proiect pilot, să testăm un alt fel de a face management în domeniul medical, la început într-o secție, să vedem cum merge, secție în care, da, Asociația Dăruiește Viață să fie implicată la nivel de bord și propunem organizarea acestei secții pe principii de guvernanță corporativă și guvernanță clinică.

Ne uităm ce se întâmplă într-un spital privat. În general, sunt medici de la stat. De ce acolo lucrurile se întâmplă altfel, e o altă abordare, există un strop de empatie, ce e diferit? Probabil că diferit e felul în care se face management.

Asta este ce ne propunem, iar în acest spital cu siguranță vom rămâne cel puțin la nivel de observatori. Atât ne permite legea, cam atât am fost și acum și am reușit să gestionăm cumva relația cu spitalul Marie Curie.

Cred că și managementul spitalului Marie Curie își dorește ca noi să rămânem aici, pentru că aici vor fi niște costuri de mentenanță și niște servicii care trebuie făcute la o anumită calitate.

Altfel, știți, spitalele ard în România, ard pentru că nu se întâmplă la timp mentenanța, pentru că instalațiile nu sunt verificate, pentru că aceste lucruri nu se fac cum trebuie.

Și motivul e în general lipsa banilor. Noi credem că nu-i neapărat lipsa banilor, ci lipsa respectării unor proceduri.

Vom rămâne aici și vom încerca, în discuțiile cu ministerul și cu spitalul, să găsim o cale prin care, da, noi să putem să avem un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă, măcar cu această clădire în care 350.000 de oameni și-au pus banii și încrederea și în care noi am muncit foarte mult.

Dorința noastră nu este de a controla pe cineva sau de a face lucrurile împotriva cuiva, ci de a face ca acest spital să funcționeze la acele standarde la care visează România și despre care vorbim.

Toată lumea vorbește despre schimbare, dar schimbarea nu se întâmplă dacă noi facem lucrurile la fel cum le-am făcut în ultimii 30 de ani. Așa că este momentul să încercăm altceva.​

Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu - despre piedici puse, lipsa unui feedback de la guvern si presedintie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00

Europa Liberă: Care a fost cea mai mare piedică? Care a fost cea mai mare dezamăgire pe care ați trăit-o pe parcursul acestor ani, în care ați ridicat această primă clădire?

Carmen Uscatu: Nu cred că pot să punctez neapărat una, dar piedicile vin din mentalitate, vin din reticența la schimbare, vin din frica ‘ce vrei tu să faci aici? sigur e ceva dincolo de ceea ce-mi arăți că vrei să faci’.

Noi vrem și avem obligația să rămânem în acest spital ca observatori, să fim implicate și să oferim suport pentru schimbare, dar, când discutăm lucrurile acestea cu medicii, din păcate, uneori, există această reticență. Asta o simt ca pe o piedică.

E și o lipsă de viziune. Noi credem că acest spital ar putea fi un model pentru întreaga Românie. Noi credem că din acest spital ar trebui să pornească un standard de calitate în tratamentul pacientului și apoi fiecare spital să-și dorească la fel.

Și credem că există toate premisele ca aceste lucruri să existe aici. Piedica pe care o simt e că ceilalți nu văd acest potențial și atunci frica mea este că impactul pe care ar putea să-l genereze acest proiect nu e cel la care am visat.

Pe de altă parte, da, încep să mă acomodez cu ideea că schimbarea la care visăm nu se va produce și manualele spun nu se va produce peste noapte. Dar e începutul ei. Și cum spunea un medic la un moment dat, mai tânăr, cu care suntem implicați într-un proiect, valul schimbării vine. Acum depinde unde ne prinde.

Europa Liberă: De la Palatul Cotroceni, de la Guvern, de la Ministerul Sănătății, în toți acești ani, v-a venit un feedback? V-a spus cineva că faceți o treabă bună și că e sănătos ce se întâmplă și să continuați?

Oana Gheorghiu: Nu prea am primit feedback în toți anii aceștia. Au fost perioade în care unii miniștri ai Sănătății chiar au luptat cu noi. Adică, ce feedback să primim?

Mai mult simțeam că suntem sabotate, nu că cineva ar vrea să ne ajute și dorința de partea cealaltă era să nu ne iasă proiectul. Au fost și discuțiile cu Primăria Capitalei la un moment dat.

În ultimii ani, am avut aceste două întâlniri cu domnul ministru Rafila și cu prim-ministrul și lucrurile par un pic mai așezate și autoritățile par mai conștiente de importanța acestui proiect, de impactul lui și de nevoia de a susține proiectul.

Din păcate, de la Președinție, nu am avut niciun feedback. Am și încercat, chiar și atunci când Președinția a patronat niște proiecte în zona medicală, nu am fost invitate. Asociația Dăruiește Viață nu a fost invitată, deși era ceva în zona de cancer, acolo unde noi zicem că am avea un cuvânt de spus.

Deși nu ne-au chemat, le-am trimis din proprie inițiativă, după ce am văzut draftul proiectului, și opiniile noastre, dar am primit un răspuns în care ne-au mulțumit pentru ele și cam atât.

Europa Liberă: Ați fost dezamăgite văzând că ceea ce faceți nu este validat, să știți măcar ce e bine sau ce e mai puțin bine?

Carmen Uscatu: Nu. Eu cred că trebuie să te uiți la cine te validează și cine te invalidează. Pe noi ne-au validat oamenii care s-au implicat în acest proiect, oamenii care ne-au susținut an de an, oamenii care ne-au susținut încă de la început când nici noi nu credeam în el.

Faptul că nu suntem luate în seamă de autorități poate ni se datorează într-un fel. Poate ar fi trebuit să știm mai bine cum să le prezentăm proiectul acesta, astfel încât să devină interesant și pentru ei.

Dar, faptul că nu ne validează pe noi ne încurajează că facem bine ceea ce facem, pentru că nu poți să aștepți validare de la cineva care nu face.

Oana Gheorghiu: Eu cred că noi ar trebui să le validăm proiectele acum, sincer, poate pare lipsă de modestie, dar nu știu cum să aștepți să te valideze cineva care nu a construit un spital, că acolo suntem.

Din contră, când a venit pandemia, noi ne-am oferit să susținem statul român, i-am pus pe masă proiecte de spitale modulare și am primit cumva răspunsul că e scump, e mult două milioane de euro, cât spuneam noi că ar putea costa o astfel de secție de terapie intensivă, nu că facem niște containere înșiruite, cum s-au făcut pe aici, prin București. Au zis că e prea scump.

Și am făcut noi aceste spitale modulare care astăzi sunt pline și funcționează, chiar dacă nu avem Covid, dar, după cum știm, Spitalul de la Piatra Neamț a rămas fără terapie intensivă și, dacă astăzi, Spitalul Județean Piatra Neamț, cel mai mare și singurul spital din Piatra Neamț de aceste dimensiun, dacă astăzi poate să funcționeze, este pentru că noi am construit o secție de terapie intensivă la standardele cele mai înalte.

Am putea noi să ne așteptăm să ne valideze autoritățile, când ele nici măcar nu înțeleg exact cam ce facem?

Europa Liberă: Dovediți statului, clasei politice și românilor că se poate. Ar putea exista dorința, din partea cealaltă, ca voi să dispăreți acum de aici, din spital, să plecați odată ce l-ați ridicat, îl donați statului și gata? Credeți că nu le-ar conveni să rămâneți implicate în proiect, să supravegheați ce se întâmplă?

Carmen Uscatu: Să supraveghem? Nu, nu le-ar conveni. Să rămânem implicate? Cred că e absolut necesar să rămânem implicate și vom rămâne implicate, pentru că ne-o cer toți oamenii din jur, ne-o cere conștiința noastră.

Și, apropo de validare, noi chiar știm că facem bine ceea ce facem, pentru că lucrăm cu specialiști, nu construim noi spitalul, nu ne hotărâm noi să aducem echipamente, noi facem lucrul acesta împreună cu oameni care au mai făcut astfel de lucruri și atunci avem validarea lor și vom rămâne aici, pentru că știm că e nevoie de noi.

Europa Liberă: De ce v-a fost frică în anii aceștia? V-a fost teamă că nu faceți față, că nu o să vă iasă? Cât de mult a contat că vorbim de două persoane care au coordonat întregul proiect?

Oana Gheorghiu: Asta a contat foarte mult, căci, atunci când ești în doi, te simți și mai puternic și cumva poți să împarți anxietatea și angoasa.

Nu știu dacă aș spune că de ceva mi-a fost frică, frică efectiv nu prea are cum să ne fie. Evident că există o presiune fantastică, că am avut unele întârzieri în proiect, că a venit pandemia, că a venit războiul, că lucrurile nu au mers conform planului.

Și toate astea au venit cu o presiune asupra noastră, pentru că promisesem niște termene pe care nu le-am mai putut respecta.

Și când îți renovezi o casă, ai o grămadă de probleme și ești super stresat și e greu și pare că nu merge cum trebuie. Înmulțești cu un milion sau cu 10 milioane problemele și problemele astea de zi cu zi te acaparează și te macină.

Fiecare centimetru despre care auzi că nu e unde trebuie, că s-a montat o priză un centimetru mai la stânga sau mai la dreapta, lucrurile astea te încarcă și te fac să te implici și să găsești soluții.

Dar, știam că o să reușim atunci când oamenii au început să creadă și ei că vom reuși și au început să vină donațiile.

Sunt 350.000 de oameni în țara asta, poate cea mai mare comunitate adunată vreodată să facă bine în România. Ți se face pielea de găină și n-ai cum să nu te gândești că toată susținerea asta duce la un rezultat bun. E o energie atât de bună încât nu se poate să nu-ți iasă.

Europa Liberă: Cine e în spatele vostru? Pentru cei care încă sunt sceptici și bănuiesc că e cineva, e vreun interes aici la mijloc?

Carmen Uscatu: Sunt foarte mulți în spatele nostru. Mi-e frică la fiecare pas pe care îl fac, pentru că nu am mai făcut asta niciodată. Dar, e o armată de specialiști în spatele nostru, care vin din proiecte în străinătate în care au mai lucrat, și care ne spun același lucru: ‘veți reuși, poate că mai greu, poate că schimbarea vine mai greu, dar veți reuși, pentru că așa a fost și la noi în țară acum 15 ani, acum 20 de ani, acum 30 de ani’.

Da, suntem mult în urmă și probabil că ar trebui cu asta să începem, să recunoaștem unde suntem și apoi să continuăm.

Sunt în spatele nostru aceste sute de mii de donatori, sunt în spatele nostru aceste mii de companii, e în spatele nostru speranța acestor oameni.

Când simt că îmi e cel mai greu, mă gândesc că da, mie mi-e greu, dar cu siguranță cel mai greu îi este unui părinte care află într-o zi că viața lui s-a schimbat pentru că copilul lui are cancer sau altă boală gravă.

Cred că lui îi e cel mai greu, pentru că nu vede speranța aici, pentru că la un moment dat îți dorești să fugi din țara aceasta când afli că ai o boală, pentru că ai vrea să fii tratat cu normalitate.

Societatea civilă a crescut foarte mult în ultimii 10 ani. Avem o grămadă de oameni buni, care plătesc taxe și impozite, care nu fură, care nu plagiază. Oamenii aceștia își vor crește copiii așa, ca ei.

Asta e ceea ce vrem noi să aducem în acest spital, normalitatea, sentimentul că se poate și aici, că ești tratat cu empatie, că ești tratat profesionist și că știi, chiar în condiții de incertitudine, ce va urma, pentru că acest parcurs al pacientului noi nu-l aflăm niciodată când ne îmbolnăvim.

Cred că această mentalitate trebuie să o schimbăm. Există statistici, există studii care ne arată cum evoluează o boală, există cercetare, asta e ce am vrea să readucem în România, pentru că am învățat din toate colaborările cu specialiștii din afară că nu există medicină fără cercetare.

Adică, nu există medicină în România acum, pentru că nu există cercetare? Probabil că da, nu există. Asta vrem să aducem și asta e în spatele nostru. În spatele nostru, sunt foarte multe cunoștințe acumulate pe care am vrea să le transmitem mai departe și să fim suport pentru echipa medicală de la Marie Curie și pentru managementul acestui spital, astfel încât să devenim o țară normală, pornind de la acest proiect de țară.

Europa Liberă: Se face bine România? Ne facem bine?

Oana Gheorghiu: Eu m-am născut optimistă, așa că nu pot să cred decât că da, ne facem bine. Mă uit la societatea civilă, care e reperul în țara asta, mă uit la cât a crescut ea în ultimii 10 ani și ce reușește să facă.

Mă uit că avem o grămadă de oameni buni și de oameni care își doresc, care plătesc taxe și impozite, care nu fură, care nu plagiază. Oamenii aceștia cred că își vor crește copiii așa, ca ei.

Și da, cred că o să ne facem bine, nu peste noapte, nu fără efort. Și poate că nu în cursul vieții noastre, așa cum vrem noi să fie, dar încet, încet, o să ne fie mai bine. Sunt convinsă de asta.

Carmen Uscatu: E un proces. Nu cred că ajungem la un punct la care ne-am propus și ne oprim și zicem ‘gata, ne-am făcut bine’. Tot timpul cred că trebuie să lucrăm cu noi și să lucrăm la transformarea și la schimbarea noastră.

Totdeauna, fiecare pas pe care l-am parcurs, și putem zice că ne-am făcut bine, ne face să ne uităm la următorul pas la care vrem să ajungem. E o luptă, e un proces. Toată viața ne facem bine dacă ne propunem asta.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 18 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

Unirea Principatelor. Iași 2023
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:38 0:00
XS
SM
MD
LG