„Primul poem pe care mi l-a dictat Nichita a fost unul din volumul «Noduri și Semne”». În acea după-amiază ieșită din timp, când erau prezenți Traian (Coșovei - n.r.), Nino (Ion Stratan - n.r.), (Florin -n.r.) Iaru, Mihaela Dușa, eu și încă mai mulți, Nichita s-a jucat cu noi, a fost guru, ascultându-le poemele, s-a răsfățat și a ales să dicteze”, își amintește Dora Stănescu.
Europa Liberă a discutat cu ea, prin intermediul Editurii Rentrop & Straton, care a publicat cartea, la patru decenii de la moartea poetului.
Poezia dictată era:
„Mă uitam absent la nu știu ce.
Desigur, în spatele meu ningea.
O fugă de iepuri lăsase urme pe câmp.
Fără de arme fiind, Doamne,
cum de-am putut să stârnesc
atâta groază?”
Dora își amintește că, în vara lui 1978, când s-au cunoscut, Nichita era „frisonat”, tocmai pregătea cu Sorin Dumitrescu apariția volumului „Epica Magna”.
„După cum ne spunea, avea emoțiile unui debutant. Publica un volum după o pauză de câțiva ani, pauză pe care și-a impus-o, pentru că își urmărea cu atenție și acribie schimbarea care se înfăptuia în el însuși”.
Scriitorul se autoironiza, spunând că este un clasic în viață care tremură, în schimb, la orice reacție la vreo carte de-a sa.
„Așa s-a declanșat starea de joc”
„Zilele treceau aproape la fel, cu multă lume care ne umplea casa zilnic. Câteodată, când rămâneam singuri, aveam un sentiment de gol, aproape că nu știam cum să trăim și singuri.
Și, într-o după-amiază, Nichita mi-a dictat prima poveste – «Despre nătărăul de Iohanes Sebastian» – și așa s-a declanșat între noi starea de joc”, își amintește Dora Stănescu.
Este momentul din care cei doi au început să se joace cu poveștile în urma cărora au apărut texte precum „Marmota de munte” ori „Mimoza”.
„Apoi începeau vizitele cu poveștile sub braț, Nichita evada frumos, era mai copil decât copiii, mai genuin, mai tandru și mai plin de șotii decât personajele din textele poveștilor, pe care îi plăcea să le citească prietenilor”, spune cu tandrețe fosta soție a lui Nichita Stănescu.
Recunoaște că multe povești se pierdeau între timp din pricina faptului că erau doar spuse, fără a fi și consemnate de cineva.
„Primul titlu al proiectatei și doritei cărți pentru copii (dar este aceasta, oare, o carte doar pentru copii?) a fost «Povestirile pentru Moon», Moon fiind copilul nostru imaginar”, povestește Dora Stănescu.
Apoi, înspre iarnă, au apărut în Almanahul Copiilor, îngrijit de „prințul” Gheorghe Tomozei (cum îl alinta prietenul său, Nichita), câteva texte sub titlul „De dor de sufletul lui Andersen”.
„Nichita, de fapt, spunea că sunt prea copil ca să nu mă sperii de fioroasa lui gândire și să fug și să mă piardă. Și atunci a hotărât să inventeze povestirile, ca să mă țină aproape”, adaugă fosta soție.
Jocul poetic destinat copiilor
Și poeziile pentru copii, incluse în volum, au o istorie proprie, cu punct de plecare tot un joc.
Numismat împătimit, Nichita își petrecea mult timp cu monedele antice romane și grecești.
„Avea un grup de prieteni la fel de împătimiți, comentând achizițiile, tocmindu-se îndelung în schimburile pe care le făceau și bârfindu-i istoric pe zeii, împărătesele, împărații și animăluțele de pe monede”, spune Dora Stănescu.
Valeriu Matache, „mai mare peste toate uzinele de mecanică fină din țară”, după cum îl prezenta Nichita, și unul dintre cei mai împătimiți numismați, a venit într-o zi cu o propunere: o comandă de 12 poezii pentru copii pentru Calendarul anului pentru Centrala de mecanică fină.
„Plata era în tetradrahme grecești, sesterți și denari republicani și imperiali. Nu exagerez când spun că lui Nichita îi sclipeau ochii și abia își stăpânea bucuria cu gândul la monede. Dar se ținea tare, ca să se parcurgă cum trebuie jocul tocmelii”, rememorează soția poetului.
În momentul în care i-a predat lui Valeriu Matache cele 12 poezii, câte una pentru fiecare lună, a solicitat să-i fie publicat un poem în plus.
„Din motive lesne de înțeles, acest poem nu a putut fi publicat la vremea când a fost scris și se pare că nu vrea să se lase publicat nici acum, fiindcă nu apare nici în cartea «De dor de sufletul lui Andersen», care tocmai ce-a apărut. Pur și simplu am uitat de el și nu l-am trimis editurii. Mi-am amintit de cireș abia acum, când mi s-a propus să spun, pe scurt, povestea acestei cărți”, explică Dora Stănescu absența sa.
Se întâmpla la începutul anilor '80, în plină eră Nicolae Ceaușescu, care își făcuse un titlu de glorie din așa numitele „vizite de lucru” - la fabrici, uzine, pe șantiere, pe câmpuri - și din primirea musafirilor străini cu titluri impunătoare, din țări din ce în ce mai îndepărtate - primiri care erau apoi reflectate în ziarele de propagandă ale vremii, „Scânteia” și „România liberă” ca „vizite ale înalților oaspeți străini”.
În premieră, al treisprezecelea poem este publicat de Europa Liberă, cu sprijinul Editurii Rentrop & Straton, care a tipărit cartea:
„Vizita de lucru
Eu-s cireș, și cum se știe,
mosafiri primesc o mie!
Abdulahu Sauditu,
Ionica a lu Mitu,
Rihard Inima de Rublă,
Schmit cel cu privire dublă,
Puppy Flaska din Alaska,
Aganeta și cu Sbanța,
de din Franța!
Struțu, Cuțu și cu Cucu
vin în vizită de lucru,
toată ziua pe la mine,
să vadă dacă sunt bine!
Eu le dau câte-o cireașă
Și-apoi îi trimit acasă!”
Calendarul a apărut într-o ediție îngrijită de graficianul Klara Tamas, fiind darul de Crăciun pentru copii al lui Nichita.
„De dor de sufletul lui Andersen” este tot un dar pe care ni-l face Nichita, peste timp. „Un dar pentru copii, dar și pentru copilul din fiecare dintre noi”, mai spune Dora Stănescu.
Cum a ajuns să fie tipărită ultima carte a lui Nichita Stănescu
O curățenie generală făcută în urmă cu câțiva ani în apartamentul din Piața Amzei, București, în care a trăit Nichita Stănescu, avea să o pună pe Dora Stănescu față în față cu manuscrisul. Uitat într-un dosar, i-a fost prezentat lui George Straton, editor și președinte al Editurii Rentrop & Straton. Au decis să le publice.
„A durat vreo trei-patru ani de când le-a descoperit și până au căpătat forma finală, pentru că Dora a fost foarte atentă și foarte exigentă din punctul de vedere al acurateței scrierilor respective. Printre foi erau și lucrări care nu îi aparțineau (lui Nichita Stănescu, n.r.)”, a declarat editorul George Straton pentru Europa Liberă.
Conform reprezentanților editurii, sunt inedite 43 dintre cele 52 dintre poeziile și povestirile din noul volum de 112 pagini. Celelalte au fost deja publicate pe filele unor calendare de perete, în diferite Almanahuri ale copiilor din perioada comunistă sau în volumul „Carte de citire, carte de iubire”, scris de Nichita Stănescu în colaborare cu Gheorghe Tomozei.
Cartea a apărut la Editura Rentrop & Straton și poate fi cumpărată online. În câteva zile ar putea ajunge și în librării.
Nichita Stănescu - scurt portret
Poet, prozator, eseist și traducător român, Nichita Stănescu (1933 - 1983) a fost unul dintre cei mai importanți autori români ai secolului trecut.
În timpul vieții a publicat 22 de cărți, majoritatea de poezie.
Ales membru post-mortem al Academiei Române, a fost laureat al Premiului Herder.
„Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei”, spunea Ștefan Augustin Doinaș în 1995.
„Prin poezia stănesciană s-a petrecut în poezia românească, după întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutaţie a structurilor limbajului şi viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor. Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluţie a limbajului poetic”, scria criticul literar Alexandru Condeescu în 1999.
