Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană cere anchetă transparentă înainte de a decide sancționarea Rusiei. Reacția Kremlinului


Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi

UPDATE - Rusia spune că Germania nu a oferit nicio dovadă a otrăvirii lui Navalnîi. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin a respins joi acuzațiile potrivit cărora Kremlinul ar fi fost implicat în otrăvirea celui mai hotărât critic al lui Putin, acuzând Germania că nu a furnizat Moscovei nicio dovadă cu privire la starea disidentului rus Alexei Navalnîi.

Dmitri Peskov a insistat joi că autoritățile ruse nu au primit nicio dovadă din Germania care să-i susțină afirmațiile.

„Nu am primit nicio informație până acum", a spus Peskov, citat de AP.

„Sperăm că se va întâmpla în curând și că ne va ajuta să ne dăm seama în ce stare se află pacientul în acest moment."

Peskov a amintit că specialiștii ruși din Omsk l-au testat Navalnîi pentru depistarea substanțelor otrăvitoare și nu au găsit nimic în organismul său. El a spus că anchetatorii ruși care fac o anchetă preliminară asupra bolii lui Navalnîi ar trebui să știe „ceea ce au găsit și au stabilit colegii noștri germani”.

După șederea sa la Omsk, Navalny a fost mutat două zile mai târziu la spitalul Berlin Charite, după ce cancelarul german Angela Merkel a oferit personal asistența țării în tratarea acestuia. Acum se află într-o stare stabilă, dar medicii se așteaptă la o recuperare îndelungată și nu au exclus că Navalny, în vârstă de 44 de ani, ar putea avea efecte pe termen lung asupra sănătății sale.

Merkel a numit miercuri otrăvirea lui Navalny o tentativă de crimă menită să-l aducă la tăcere pe unul dintre cei mai aprigi critici ai lui Putin și a cerut o anchetă completă.

„Există întrebări foarte serioase acum la care numai guvernul rus poate răspunde și trebuie să răspundă", a spus Merkel.

Întrebată joi cu privire la comentariile lui Peskov joi, Merkel a spus „în mod firesc că sunt conștientă de ceea ce se spune acum”, dar a refuzat să spună mai mult.

„Am făcut ieri o declarație cuprinzătoare despre ceea ce vom face acum și în zilele următoare”, a declarat ea reporterilor, după întâlnirea cu premierul suedez Stefan Lofven. „Și, desigur, depinde mult de reacțiile guvernului rus . Dar nu vreau să mai adaug nimic. ”

Ministerul Justiției din Germania a confirmat că a primit cererea Rusiei de informații, dar nu a oferit detalii cu privire la răspunsul său.

Leonid Volkov, apropiat al lui Navalnîi și strateg de campanie, a declarat joi postului german RTL că o anchetă independentă în Rusia este puțin probabilă și asta numai din vina Kremlinului.

„Un atac de un asemenea nivel și cu o asemenea coordonare nu ar putea să nu fie autorizat de domnul Putin”, a spus Volkov.

Și premierul suedez Stefan Lofven, alăturându-se corului altor lideri mondiali, a cerut Rusiei să investigheze și să-i pedepsească pe cei implicați.

„Trebuie să răspundem”, a spus el. „S-a întâmplat ceva pe o aeronavă din Rusia, în jurisdicția Rusiei, așa că este corect să spunem că mingea este în terenul tău acum, pentru investigații”.

Merkel a refuzat, de asemenea, să facă comentarii cu privire la presiunea crescândă făcută asupra ei de a se folosi de proiectul Nord Stream 2, gazoductul construit cu Rusia, prin Marea Baltică, ca pârghie, pentru a determina Rusia să ofere răspunsuri cu privire la Navalnîi.

***

Uniunea Europeană cere Rusiei „o anchetă transparentă şi exhaustivă" asupra otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi şi aşteaptă să analizeze concluziile acesteia înainte de a lua în considerare eventuale sancţiuni, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP.

„Facem apel la Rusia să ancheteze transparent şi exhaustiv. Este în interesul Rusiei să aducă răspunsuri, deoarece acest agent chimic nu este accesibil la liber, şi el a fost utilizat pe teritoriul rus împotriva unui cetăţean rus", a reacţionat Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.


„În ceea ce priveşte posibile represalii sau sancţiuni: în acest moment, nicio anchetă nu spune cine este vinovat. Vrem ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei, însă pentru asta trebuie lansată ancheta şi trebuie obţinute rezultate. Nu suntem acolo încă", a insistat el în conferinţa de presă zilnică de la CE.

„Este dificil să vorbim de pedepsire când nu avem încă, la acest stadiu, vinovaţi. Ancheta trebuie să aibă loc şi, prin urmare, vor fi decise etapele suplimentare", a spus el.

Pentru moment, „este inacceptabil să vedem pe cineva victimă a unei tentative de asasinat cu un agent chimic de clasificare militară, care nu ar trebui să fie accesibil la liber (...). Navalnîi nu este prima victimă a unor astfel de atacuri laşe şi inumane, am văzut şi alţi ruşi ucişi, alte voci ale opoziţiei (ruse) reduse la tăcere", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Acelaşi agent neurotoxic folosit împotriva lui Alexei Navalnîi a mai fost utilizat şi împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi fiicei sale, Iulia, în 2018, în Anglia, conform autorităţilor britanice. Cazul a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

În privinţa "încrederii" acordate de statele europene investigaţiilor Rusiei, purtătorul de cuvânt al CE s-a arătat prudent: „Nu pot extrapola (asupra derulării lor), nu ar fi serios. Dacă ancheta este lansată şi aduce rezultate, vom analiza concluziile sale şi desfăşurarea sa, aşa cum o facem mereu".


După „semnale, cel puţin verbale, privind dorinţa Rusiei de a coopera", „vom vedea cum se va concretiza această cooperare şi ce vor face autorităţile ruse după noile elemente" prezentate de Germania, a precizat el, făcând apel la o anchetă „credibilă", dar adăugând în acelaşi timp că „bilanţul (Rusiei la acest capitol) nu este extrem de satisfăcător".

Guvernul german spune că testele de sânge prelevate de la liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi relevă prezența unei neurotoxine din grupul Novicioc.

Teste efectuate de un laborator al armatei germane au oferit „dovezi fără echivoc" că opozantul rus a fost victima unei otrăviri "cu un agent neurotoxic de tip Noviciok", conform guvernului de la Berlin.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, a declarat miercuri, pe 2 septembrie, că testele făcute la un laborator militar special german relevă dovezi ale prezenței neurotoxinei.

Ministerul german de Externe a declarat că-l va informa pe ambasadorul rus la Berlin despre rezultat și a cerut Moscovei să răspundă.

„Este un eveniment uimitor că Alexei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent chimic în Rusia. Guvernul federal german condamnă această acțiune în termenii cei mai puternici posibili. Guvernul rus este îndemnat să dea explicații cu privire la incident", a spus Seibert într-o declarație.

Navalnîi s-a îmbolnăvit pe un zbor din Siberia către Moscova pe 20 august, forțând avionul pe care călătorea să aterizeze de urgență în Omsk, unde a petrecut două zile în spital înainte de a fi transferat în Germania.

Bărbatul de 44 de ani rămâne într-o unitate de terapie intensivă la Spitalul Charité din Berlin, unde este ținut în comă indusă medical.

Echipa lui Alexei Navalnîi a publicat investigațiile despre corupția din Siberia, unde politicianul de opoziție rus a fost otrăvit la începutul acestei luni, în timp ce conducea cercetările.

Raportul, publicat pe site-ul său luni, 31 august, susține că 18 din cei 50 de parlamentari din Novosibirsk, al treilea oraș ca mărime din Rusia, sunt proprietari sau reprezintă proprietari de companii de construcții.

Raportul oferă, de asemenea, informații detaliate despre proprietățile și activele parlamentarilor și ale rudelor acestora și solicită persoanelor din Novosibirsk să voteze candidații opoziției susținuți de proiectul de vot inteligent al Navalnîi.

Novosibirsk și regiunea înconjurătoare se confruntă cu un boom al construcțiilor, inclusiv proiecte finanțate de guvern, care ridică semne serioase de întrebare cu privire la conflictul de interese în care se află parlamentarii.

Navalnîi se afla în turneu în Siberia, incluzând Novosibirsk și Tomsk, unde vor avea loc alegeri municipale în septembrie, când brusc s-a simțit rău la bordul unui avion care zbura de la Tomsk la Moscova pe 20 august.

Primul raport al medicilor de la spitalul Charite din Berlin a arătat că Navalnîi a fost otrăvit cu un grup de substanțe active numite inhibitori de colinesterază, care se găsesc în mai multe medicamente, precum și în unele pesticide și neurotoxine.

Echipa lui Navalnîi susține că a fost deliberat otrăvit și a dat vina pe Kremlin. Medicii ruși din Omsk care l-au tratat pe Navalnîi au spus că testele lor nu au relevat nicio urmă de otravă în organismul lui Navalnîi.

Concluzia medicilor germani a determinat guvernele occidentale să ceară Rusiei să investigheze modul în care Navalnîi a fost otrăvit.

Până în prezent, oficialii ruși au respins acuzațiile privind otrăvirea sa deliberată susținând că sunt prea puține indicii ca să investigheze cazul.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG