În coordonatele criticilor analizate, Curtea reține, de altfel, că Jalonul nr.215 privind reforma sistemului public de pensii face parte din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Partea 2, Componenta 8 Reforma fiscală și reforma pensiilor, care, în contextul problematicii pensiilor de serviciu, menționează necesitatea legiferării „luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale”.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus luni că atunci când Curtea va publica și motivarea deciziei, Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru modificarea legii pensiilor speciale.
CCR a decis săptămâna trecută să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce a declarat neconstituționale mai multe prevederi care încercau să alinieze legea pensiilor speciale la cerințele de reformă ale Comisiei Europene și Băncii Mondiale, jalon în PNRR.
„Diminuarea bazei de calcul și alte aspecte afectează independența justiției, iar recalculare pensiilor de serviciu aflate în plată afectează componenta de neretroactivitate”, a declarat Enache, raportor în acestă speță.
Curtea Constituțională a României spune că unele prevederi controversate sunt constituționale extrinsec, dar sunt neconstituționale pe fond, ceea ce înseamnă că legea nu trebuie reluată chiar de la zero.
Pensiile celorlalte categorii de bugetari - polițiști, militari, diplomați - pot fi modificate în sensul noii legi, singurele pensii care rămân neatinse fiind cele ale magistraților.
Sunt totuși unele aspecte importante din decizia Curții Constituționale care cu greu pot fi modificate, ca de exemplu impozitul asupra părții de necontributivitate a pensiei, recalcularea pensiilor în plată și baza de calcul al pensiei magistraților ca medie a veniturilor din toată cariera.
Parlamentul ar trebui să adopte legea în mai puțin de o lună pentru a putea depune la Comisia Europeană cererea pentru cea de-a treia tranșă din PNRR. Dacă România nu respectă acest termen și nu elaborează o lege care să fie în acord cu cerințele Comisiei, riscă să piardă bani europeni.