Linkuri accesibilitate

CCR amână pentru 4 noiembrie decizia pe impozitarea pensiilor speciale


Romania, Curtea Constitutionala
Romania, Curtea Constitutionala

UPDATE: Curtea Constituțională a amânat pentru 4 noiembrie dezbaterea privind legea care prevede taxarea pensiilor speciale cu 85%.

Amânarea cauzelor a fost dispusă întrucât instanța constituțională așteaptă transmiterea punctelor de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului.

***

Curtea Constituțională este așteptată miercuri să se pronunțe privind legea care prevede taxarea pensiilor speciale cu 85%. Actul normativ a fost contestat de către Avocatul Poporului și de către Secții Reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii.

O decizie privind constituționalitatea legii a fost amânată în mai multe rânduri. Raportor pe această lege este judecătorul Gheorghe Stan, fost șef al secției speciale. El a justificat amânarea pe motiv că nu a primit încă toate răspunsurile solicitate de la instituțiile ai căror foști angajați sunt beneficiari de pensii speciale

Într-o declarație acordată Europei libere, ​Renate Weber a explicat care sunt motivele pentru care a atacat legea la Curtea Constituțională. Avocatul Poporului spune că legea de impozitare a pensiilor speciale, așa cum a fost adoptată de parlament, încalcă două articole din Constituție: articolul 16, privind nerespectarea principiului unei juste aplicări a sarcinii fiscale și articolul 56 din legea fundamentală, în baza căruia Avocatul Poporului a identificat o discriminare prin dubla impozitare a pensiilor de serviciu.

„Orice stat are, fără doar și poate, dreptul să stabilească un impozit progresiv. Dar trebuie să-l facă în mod egal, adică trebuie să se aplice tuturor categoriilor de contribuabili.

Aici s-a extras o categorie, a pensionarilor cu pensii de serviciu, dintr-o altă categorie a pensionarilor", spunea Renate Weber în momentul atacării legii la Curtea Constituțională.

La rândul lor, judecătorii Curții Supreme au atacat la Curtea Constituțională legea adoptată de parlament privind impozitarea pensiilor speciale, pe motiv că este discriminatorie și contravine principiului egalității.

Curtea supremă reproșează legii adoptate de parlament că, ​sub aspect extrinsec, modifică dispozițiile unei legi organice, privind statutul judecătorilor și procurorilor, că nesocotește decizii succesive ale Curții Constituționale în acest domeniu și că a încălcat normele constituționale la sesizarea camerelor parlamentului, legea în cauză fiind supusă dezbaterii și adoptării Senatului, ca primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaților a fost Cameră decizională, contrar normelor constituționale invocate, care stabilesc o altă procedură în privința reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor și al procurorilor și, nu în ultimul rând, că legea a fost adoptată fără avizul CSM.

Anterior, CCR a admis pe 6 mai, cu unanimitate de voturi, obiecțiile de neconstituționalitate ale Curții Supreme și Avocatului Poporului şi a constatat că legea de abrogare a pensiilor speciale este neconstituţională, în ansamblul său, încălcând inclusiv decizii adoptate anterior de CCR.

XS
SM
MD
LG