Linkuri accesibilitate

„De ce clădirile vechi nu sunt doar niște ziduri dărăpănate”. Și cum poate fi salvată istoria. Interviu cu arhitectul Luscov


Razvan Luscov profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti,

Distrugerea caselor de patrimoniu a devenit un fenomen frecvent în România. Recent, o casă de la începutul secolului trecut a fost demolată în Cotroceni, cartierul unde se află și sediul președinției române, deși se afla în stare foarte bună. Profesorul de arhitectură implicat în salvarea acestui cartier din fața invaziei dezvoltatorilor imobiliari a explicat pentru Europa Liberă de ce zonele protejate nu sunt, de fapt, mai deloc protejate, cum se încalcă legea și care ar fi soluțiile salvării clădirilor istorice.

Răzvan Luscov este profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti, arhitect practicant cunoscut pentru lucrări de arhitectură realizate și premiate, dar și pentru ilustrațiile sale de carte. El este autorul ilustrațiilor în peniță și acuarelă ale unei recente ediții de lux „Craii de Curtea Veche” (Humanitas, 2015).​

Europa Liberă:Tot mai multe case de patrimoniu sau, în orice caz, vechi, de la începutul secolului trecut, dispar brusc din peisajul bucureștean. Cine e de vină, aveți o ierarhie?

Răzvan Luscov: „Domeniul imobiliar este unul unde se joacă foarte, foarte mulți bani. La nivel legislativ, clasa politică, aceea care este aservită intereselor financiare, numărul apartenentilor nu este mic, cea care e cât de cât cultă, dar în număr infim, neglijabil, sau cea ignorantă în domeniul culturii, care, deliberat, nu își dorește informații culturale, sau prostimea, din păcate, există prostime în rândul reprezentanților noștri în Parlament, Guvern, Stat, deci, toți aceștia, ce formează clasa politică, sunt folosiți de oamenii de afaceri rapace, de cei lipsiți de orice etică sau morală, că să pună piedici bunelor inițiative de păstrare și conservare a Patrimoniului Construit. Aici este primul nivel de corupție, dar și de incompetență.

La nivel executiv, funcționarii statului, deci cei care ar trebui să pună în aplicare sistemul legal de protejare al patrimoniului, în marea lor majoritate cu excepții și variații de-a lungul anilor și legislaturilor, se află sub presiunea „statului de sus", sau sub presiunea financiară mare și cedează! Organele de control și investigație ale statului , probabil și ele coordonate, nu au întreprins operațiuni de cercetare în acest hățiș "cultural", mai ales că.....„subtilitățile" ce se dezbat într-o comisie de avizare de la ministerul Culturii sunt mai greu de investigat. Și totuși, drumul acestor acte, etapele prin care s-au dat avizele (mișcările birocratice) acele lucruri care nu mai au acele „subiectivisme", toate acestea pot fi urmărite! Apoi, urmărirea pe teren a legalității intervențiilor mari sau mici, căci și intervențiile mici sunt, de fapt, alterări grave. Toate acestea pot fi făcute mai susținut de către un număr mai mare de funcționari ai statului, inspectori etc.

La nivelul mentalului colectiv, perioada comunistă a șters orice formă de cultură arhitecturală. Informația publică, educația în domeniul arhitecturii a lipsit. Dezbaterea la nivel înalt în media și, în consecință, și la o întâlnire amicală de la o bere a lipsit! O cultură generală în domeniul arhitecturii a lipsit! Atât din punctul de vedere al istoriei artei, cât și din cel al unor specificități din domeniului arhitectural cum ar fi cele legate de valoarea arhitecturală din punct de vedere estetic, dar și valoarea istorică, valoarea unui ansamblu constituit, valoarea ambientală, valoarea financiară, igiena locuirii, adică însorire, ventilații, vecinătăți, zgomot etc; impact asupra dotărilor urbane zonale: rețele de apă, canal, electricitate, auto și supraîncărcări ale acestora, perturbări, impact etc., cât și, nu în ultimul rând, problemele legate de etică, răspundere socială, răsfrângerea arhitecturii asupra comunității în mod pozitiv, fiindcă toți oamenii, din momentul părăsirii peșterilor, trăiesc în mediu artificial, deci construit, dar și negative pentru că există agresiuni asupra comunității la nivel colectiv, dar și individual. Această lipsă de cultură însoțită și de o lipsă sufletească, datorată de asemenea neîngrijirii prin educație a spiritului și emoțiilor, în ceea ce privește valoarea trecutului, a mărturiilor sale de orice natură, însoțită și de o lipsa a educației și a unei tradiții civice, a dus la o oarecare indiferență a majorității populației, care spune și răspunde invariabil cu formula Eu nu știu, nu mă pricep".

Europa Liberă: Deci sunt de vină oamenii care nu mai empatizează cu trecutul, birocrații și peștii mari din imobiliare care profită de lipsa educației opiniei publice.

Răzvan Luscov: „În primul rând, sunt de vină autoritățile statului. De-a lungul anilor de după revoluție nu a existat un așa numit „Imperativ Categoric Necesar", deci o necesitate în a apara rapid patrimoniul construit, din punct de vedere al unei acțiuni politice hotărâte. La nivel declarativ, s-a spus asta, nimeni nu a negat protejarea patrimoniului, dar, probabil, din „interese financiare", sau doar din prostie oamenii noștri politici au început să emită ipoteze în legătură cu ceea ce este cu adevărat valoros, cu ceea ce este „monument", sau „doar niște ziduri dărăpănate". Unii spun că orașul „este un organism viu” și nu putem să îl transformăm într-un muzeu, într-un „oraș mort." Bineînțeles că există o „listare" și evaluare pe clase de importanță a monumentelor, dar această listare este incompletă. Unde mai punem că unele se mai și declasează, iar altele sunt maltratate și chiar demolate, căci legea poate fi încălcată plătind amenzi ori se poate folosi un cocktail deosebit de puternic format din portițele legale și „funcționari corupți". De fapt, cred că legea, așa cum este ea, perfectibilă, ar putea funcționa bine în condițiile unor funcționari onești ai statului, care nu ar lua șpagă, mai pe românește spus”.

Europa liberă: Cum poate fi oprit acest fenomen al distrugerii clădirilor vechi, într-un oraș, că București, care a fost mutilat sever încă din perioada lui Ceaușescu?

Răzvan Luscov: „Sunt mai multe puncte, care trebuie luate în considerare:

  1. Înlăturarea corupției, atât de la nivel legislativ cât și executiv
  2. Voință politică, adică legi clare. Sistem legal în concordanță cu cele ale statelor europene cu tradiție în păstrare și conservare. Consultarea unor specialiști din aceste țări. Toate acestea pot fi făcute într-un mod profesional, prin hotărâre și voință politică.
  3. Un sistem de aplicare al legilor nu doar transparent ci și de informare clară a cetățenilor, comunităților, vecinilor asupra oricărei intervenții cu o perioadă mare de timp înaintea avizărilor, ceea ce ar însemna afișarea pe site-ul primăriei și pe panouri descriptive în imagini și cuvinte la locul intervențiilor, pentru a se putea face contestații, dezbateri, implicarea vecinilor, comunității în procesul de avizare, căci nu trebuie să uităm: intervențiile afectează și calitatea zonei și, deci, și calitatea vieții locuitorilor din zonă, dar și valoarea financiară a proprietăților acestora. Nu e lipsit de importantă acest lucru
  4. Toate acestea pot fi făcute doar sub presiunea serioasă a societății civile, dar și a instituțiilor culturale de prestanță din România care ar trebui să se implice fără șovăire și fără discuții sofistice de nuanțe. Nu mai este timp pentru speculații intelectuale căci ne mănâncă speculația imobiliară”.

Europa Liberă: Există undeva o listă cu monumente și case vechi distruse în ultimii 30 de ani?

Răzvan Luscov: „Nu știu dacă cineva a centralizat, dar există, din fericire, foarte multe ONG-uri care luptă, organizații neobosite pe internet, care fotografiază, pătrund în hațișurile birocratice care stau în spatele acestor vandalisme, cu sau fără acte. Se poate ca cineva să fi centralizat, eu nu știu”.

Europa Liberă: Cartierul Cotroceni, de pildă, care a crescut pe lângă Palatul Regal, actualul sediu al Președinției Române, este tot mai afectat de noile blocuri și case, care apar în urmă unor demolări discutabile. Care e cel mai mare pericol care pândește acest cartier?

Răzvan Luscov: „Acest cartier care este protejat legal, este listat ca fiind „zona protejată 45", este agresat prin demolări și construcții ce nu corespund prevederilor elementare ale „zonei protejate", este agresat prin distrugerea principalelor sale calități, exact acelea care îl fac atât de râvnit și cu prețuri de vânzare atât de mari. Iată acum un pericol care îi pândește nu numai pe actualii locuitori, dar și pe viitorii cumpărători, adică pe cei care involuntar încurajează specula imobiliară. Iată de ce:

1) În primul rând, valoarea financiară, prețul pe metru pătrat construit, în cartierele-grădină, cum este și Cotroceniul, este dată de mai multe constante care au marcat istoria peisagistică a acestui cartier:

a) abundanța vegetației, formată din vegetația publică (copaci, de cele mai multe ori tei), și de grădinile de fațadă, adică acele grădini care prin retragerea caselor cu patru sau cinci metri (funcție de zonificarea din 1926, cred) erau obligatoriu plantate cu 2/3 flori și plante agățătoare și 1/3 copaci.

b) retragerile caselor de la trotuar „lărgesc strada".

c) Regimul mic de înălțime, contribuie la aspectul și atmosfera domestică. Toate acestea creează un întreg, o zona omogenă, caracterizată de frumusețea copacilor care își unesc coroanele peste carosabil, care țin umbră și feresc de ploaie, care adăpostesc păsări (mierle, guguștiuci). Există apoi frumusețea grădinilor de fațadă care mărginesc perspectiva în lungul străzii și pe cei ce se plimbă sau trec pe trotuare. Vegetația mai are un rol de protecție împotriva zgomotului și ajută la curățirea aerului. Regimul mic de înălțime contribuie la această imagine în care înălțimea copacilor este dominantă și nu „blocurile". Regimul mic de înălțime se oglindește și în aglomerația sau lipsa aglomerării auto, care deja este foarte mare, atât pe trotuare dar și ca trafic, deja, două mașini nu pot să trecă în paralel. De asemenea, dacă aceast regim mic de înălțime, deci o densitate mică la nivelul populației, va crește, o dată cu el capacitatea rețelelor utilitare va trebui reconsiderată substanțial

d) Casele vechi au farmecul lor dat de istorie, de un oarecare „nu știu ce", cu parfum romantic, cu patină și decorații cum nu se mai pot executa astăzi. Farmec = vrăjitorie, adică farmece bune pentru suflet. Deci, formulând o concluzie la acest punct unu pe care l-am descris, tot ceea ce caracteriează cartierele-grădină dau o valoare mare pe metru pătrat construit.

2) În al doilea rând, investitorii speculează aceste caracteristici, construind cât mai înalt, cât mai dens, adică procente de ocupare a terenului tot mai mari, retrageri de la limite nepermise, iar acest lucru implică nu doar mărirea numărului populației, ci și agresarea intimității și însoririi vecinilor. Fără grădini de fațadă, se taie prea mulți tei pentru se face loc intrării mașinilor în incintă. Deci, acești speculanti demolează apoi construiesc și apoi vând pe bani grei. Ce vând? Vând tocmai calitățile pe care ei le distrug. Cei care cumpără se bucură de grădinile altora, de copacii altora, de regimul mic de înălțime al altora, de casele istorice cu farmecul lor al altora. Aceia care cumpără nu își dau însă seama că ei dau „purcoiul" de bani pe ceva ce în curând va dispărea, căci atacul investitorilor nu încetează și, în scurt timp, cartierul grădină va deveni cartierul de blocuri noi, rigide, fără farmecul istoriei, fără zâmbetul cald dat chiar de unele stângăcii simpatice ale unor căsuțe din poveste. Toate acestea vor dispărea și, odată cu ele, va scădea și prețul zonei și implicit și prețul investiției! Și acum urmează tragismul pentru cei ce au cumpărat aici: nu numai că nu vor mai avea parte de toate astea, dar, nemulțumiți că nu le mai au, vor dori să vândă și să se mute în altă zonă cu mai puține blocuri, mai „de case" cu pomi și cu grădini. Dar ce să vezi, prețul mare pe care l-au achitat la cumpărare nu se va mai regăsi nici pe departe în prețul de vânzare. Totul va deveni și în Cotroceni mare, arid, lipsit de farmecul discret al burgheziei, un soi de mix original de Miliari cu Bombay, de aglomerări haotice fără istorie, fără valoare. Păcat.”

Europa Liberă: Multe case vechi sunt lăsate în mod intenționat în paragină sau sunt nimicite în incendii ciudate, pentru ca, ulterior, pe suprafața lor să apară blocuri sau clădiri de birouri. Cum se poate opri acest fenomen?

Răzvan Luscov: „Fenomenul acesta este o practică care ar trebui să devină infracțiune pentru că se poate cerceta de către organele statului. Mai mult decât atât, știu din spusele altor arhitecți din țări civilizate, de pildă, din Belgia, Anglia, Europa occidentală că, la emiterea unui act de vânzare-cumpărare a unei case de patrimoniu, se înțelege că este vorba și despre una care aparține unei zone protejate, cel ce cumpără este înștiințat că trebuie să o aducă în starea inițială, asta, bineînțeles, trecând prin toate avizele ce verifică și conformitatea materialelor, a detaliilor tâmplăriilor, chiar și a broștelor de la poartă. De asemenea, mai știu cu siguranță că în Italia, în zonele protejate, să nu va gândiți doar la Roma sau la Florența, exemplul știut de mine este acela al unui întreg sat din Piemont, pentru o reparație, oricare ar fi ea, dar conformă cu starea inițială, diferența de preț între materialele contemporane și cele originare, deci, această diferență este plătită, subvenționată de stat. Mai știu de existența altor pârghii de păstrare și conservare, două lucruri conexe, dar diferite, ce funcționează în statele europene, atât cele ce sunt restrictive și obligatorii, cât și cele ce încurajează financiar inițiativele de protejare a patrimoniului. Cred că România ar trebui să apeleze la Comunitatea Europeană și din acest punct de vedere. De fapt, în ceea ce privește întreagă problematica a păstrării și conservării Patrimoniului Construit, trebuie să avem o cosultare europeană holistică.”

Europa Liberă: Credeți că legea care prevede inclusiv sancțiuni penale pentru proprietarii care nu au grijă de clădirile istorice este prea slabă sau de ce nu poate fi pusă în aplicare?

Răzvan Luscov: „Infractorii din acest domeniu prin mită și/sau intervenții - telefoane, cumetrii de sânge sau de altă natură, îmblânzesc legea sau chiar o nesocotesc de parcă nu ar există decât amărâți. Apoi, cei care, să zicem că se trezesc cu un control din partea autorităților, din partea Serviciul de Disciplină în Construcții din Primărie etc, de-a lungul unor ani de judecată, ajung, în mod incredibil să intre în legalitate. Există nenumărate cazuri și cineva ar trebui să le cerceteze. Ar trebui să avem acces la documente în aceste cazuri, să fie făcute toate publice pe site-ul primăriei.”

Europa Liberă: Tot ceea ce se întâmplă în zonele protejate are legătură cu nevoia de modernitate sau este parte a afacerilor dezvoltatorilor imobiliari?

Răzvan Luscov: „Greșelile demolatoare ale furiei avangardelor și utopiei moderniștilor au fost demult, foarte demult depășite în Europa. De prin anii 70, cu începuturi teoretice chiar mai devreme. Astăzi, lumea civilizată se află în paradigma conservării, fie că este vorba de obicieiuri culinare, ritualuri de nuntă, înmormântare, port popular, muzică, dialecte lingvistice etc. Aceasta este paradigma culturală în care trăim. Pentru cei ce spun că „orașul este un organism viu" le răspund aducându-le aminte că unii, cu o gândire superficială, susțin că și „limba" este un organism viu. Sigur că este și, mai ales, a fost, dar astăzi agresiunea tehnologică și mediatică, mondializarea și mediocritatea pandemică reprezintă un fenomen primejdios pentru limbă. Sărăcirea limbajul, dezacordurile, proliferarea lor mult mai puternică astăzi decât „ieri", va avea repercusiuni și în gândire, în exactitatea, dar și în polisemia limbajului, a vocabularului și sintaxei. Noi trebuie să participăm activ la mișcarea vie a limbii fiind în același timp și vorbitori ai unei vulgata, Koine, contemporană dar și câinii de pază ai moștenirii lingvistice. Același lucru se poate spune și despre arhitectură. Modernitatea, nu însemna demolarea trecutului. Marinetti s-a autodemolat prin însuși programul sau distructiv modernizator. Epoca avangardelor a trecut! și este bine că a trecut. Era firesc.”

Europa Liberă: Bucureștiul este o un oraș relativ nou prin comparație cu marile capitale occidentale. Cum pot fi obligate autoritățile să nu distrugă istoria care a mai rămas?

Răzvan Luscov: „Opinia publică îndrumată corect de către elite culturale trebuie să reacționeze prin vot, dar nu numai. Să ceară să fie informată în legătură cu orice intervenție înainte de intervenție. Așa se procedează în toate statele civilizate. Istoria care a mai rămas trebuie protejată activ, energic, fără discuții, iar cetățenii neinformați, neculturalizati trebuie să se supună. Îmi aduc aminte de vorbele lui Eugen Lovinescu care, răspunzându-i lui Titu Maiorescu referitor la problema „formelor fără fond", spunea: Să aducem noi formele (occidentale) căci, după ceia, le umplem noi. Așa cred că trebuie procedat și aici: impunerile, vor fi înțelese și apropriate în timp prin dragostea față de trecut, farmec, obiecte frumoase, case, decorații ce nu se mai pot repeta, executa. Odată dispărute, acestea sunt pierdute iremediabil. În literatură, de exemplu, dacă, printr-o întâmplare nefericită (au existat destule), se pierde manuscrisul original, totuși reproducerile manuscriptum sau tipărite există. La fel cu muzică. În domeniul artefactelor, operelor picturale, sculpturale, unicitatea fizică a acestora face că odată distruse, unicul să devină zero.

Europa Liberă: În București sunt circa 3000 de clădiri de patrimoniu. Vi se pare că sunt bine întreținute?

Răzvan Luscov: „Depinde acum ce înseamnă întreținute! dacă „făcute ca noi", termosistemate, cu finisaje valoroase și detalii acoperite, îngropate în polistiren, zugrăveli texturate, colorate. În privința acestei pestrițe zglobii colorări ce acoperă mai nou fațadele: orașul cu referință pariziană care a fost Bucureștiul, era specific cu case uniton, nuanțe de alb, căci modelul parizian ce a stat drept referință umanioarelor, artelor din România modernă, deci modelul parizian francez este cu fațade din piatră naturală calcaroasă, alb, bej, iar acolo unde nu este piatră, culoarea acesteia s-a răsfrânt asupra imitațiilor din cărămidă tencuită zugrăvită. În privința culorilor actuale aplicate pe blocurile reabilitate plătite de primărie, nu a ajuns Bucureștiul prin colorarea blocurilor un oraș de carnaval, de Crăciun? Apoi, tâmplăriile din PVC ce înlocuiesc tâmplăriile de lemn împărțite „în figuri" (aici puțină lume știe că termenul termopan nu înseamnă decât o alcătuire de foi de sticlă ce se poate monta, adaptând tâmplăria de lemn) Deci, toate aceste clădiri întreținute sunt, de fapt, obiecte din aur chituite și vopsite cu aurolac! Și toate astea pentru că cele mai multe din aceste termosisteme sunt aprobate, ba chiar încurajate de primării. Deci, astfel de exemple nu sunt exemple de stimă. Există, însă, și unele corecte, dar, din păcate, tot foarte puține. Chestiunea gravă este că și asemenea intervenții de termosistemare, schimbare material învelitoare etc. au nevoie de autorizație de construcție. Aceasta se primește, cu toate aceste intervenții inoportune, dar credeți că majoritatea unor asemenea intervenții a avut nevoie de autorizații? Nicidecum. Mă uit numai la fosta Bibliotecă Națională, fosta Bursă, ditamai Monumentul de categorie "A", știți că s-au schimbat tâmplării metalice - opera de artă la parter? Va rog, mergeți să vă uitați ce PVC-uri de local sinistru au fost puse în loc”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG