Linkuri accesibilitate

Autoritatea Electorală verifică producția unui clip de campanie al lui Călin Georgescu. Fostul candidat a declarat cheltuieli 0 în campanie


Clipul electoral în care Călin Georgescu apare călare a fost produs de o firmă din Argeș și, conform declarației financiare depuse de fostul candidat, nu a costat nimic.
Clipul electoral în care Călin Georgescu apare călare a fost produs de o firmă din Argeș și, conform declarației financiare depuse de fostul candidat, nu a costat nimic.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) verifică producția unui clip video folosit în campania electorală a lui Călin Georgescu, pe care apar scrise numele unei firme din Argeș și codul de mandatar financiar al candidatului independent. Clipul a fost difuzat la B1TV în octombrie, într-un calup gratuit de publicitate electorală. Georgescu a declarat oficial că nu a cheltuit niciun leu în campanie.

Pe 29 octombrie 2024 la ora 11:49, la postul de televiziune B1 TV a rulat un clip de publicitate electorală pentru candidatul Călin Georgescu.

Videoclipul prezintă mai multe imagini cu Călin Georgescu – în sala de judo, în bazinul de înot, pe pista de atletism – iar pe fundalul audio se aude chiar fostul candidat independent, cu o mărturie a pasiunii sale pentru sport și o promisiune făcută alegătorilor.

Clipul este filmat și montat profesionist, cu un scenariu și cu filmări făcute special pentru mesajul transmis. Călin Georgescu înoată, aleargă, călărește și este înconjurat de mulți tineri.

La minutul 1:42 al calupului publicitar, pe ecran sunt scrise numele firmei care a produs videoclipul: Marker & Senzzo Media, precum și Codul Mandatarului Financiar (CMF) – un însemn obligatoriu în cazul materialelor electorale.

Captură din clipul video al campaniei electorale a lui Călin Georgescu, difuzat în luna noiembrie 2024.
Captură din clipul video al campaniei electorale a lui Călin Georgescu, difuzat în luna noiembrie 2024.

Cum difuzarea clipurilor electorale la B1 TV în acel calup publicitar a fost gratuită, rămâne întrebarea cât a costat producția videoclipului și cine a plătit pentru el?

AEP cere explicații

„Calupul de publicitate de la B1TV în care apare numele firmei producătoare a videoclipului lui Călin Georgescu a ajuns la noi acum câteva zile”, confirmă, pentru Europa Liberă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.

Autoritatea a cerut explicații de la firma care apare ca producător, de la mandatarul financiar și de la Călin Georgescu,

„Nu ne-a răspunde decât mandatarul financiar, care ne-a spus că el n-a comandat niciodată producția acestui videoclip”, explică Toni Greblă.

Conform legii, orice tranzacție financiară a unui candidat trebuie supervizată de mandatarul financiar desemnat, de regulă o firmă sau un partid care comandă materialul publicitar.

Cine a produs videoclipul?

Pe ecran, aproape de finalul clipului de campanie al lui Călin Georgescu scrie: Candidat Independent Călin Georgescu / Producție Marker & Senzzo Media CMF 34240002.

Firma Marker & Senzzo Media este din Argeș și a fost înființată, în 2013, de Crenguța Alexandra Pally Brojban.

Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 431.000 de lei și un profit de aproape 254.000 de lei. Aceeași Crenguța Pally mai este asociată într-o firmă, Metro Media & Communications, împreună cu soțul ei, Radu Pally.

După apariția scandalului cu influencerii din TikTok, în numele lui Călin Georgescu a vorbit Radu Pally, care s-a prezentat drept șeful său de campanie, conform Hotnews.ro.

Pe grupul de presă înființat de echipa de campanie a lui Călin Georgescu, Crenguța Pally apărea ca PR, dar și mediator.

La B1 TV, videoclipul cu pricina a fost trimis de Radu Pally.

Cine este mandatarul financiar al lui Călin Georgescu

Firma desemnată de Călin Georgescu ca mandatar financiar este Vulpoi & Toader Management. Unul dintre asociații firmei este Marcel Vulpoi.

Despre legăturile dintre Cristela și Călin Georgescu și profesorul Marcel Vulpoi, au scris jurnaliștii de la defapt.ro.

Contactat de către defapt.ro, profesorul Marcel Vulpoi a declarat că firma sa ține într-adevăr contabilitatea societății înființate de Cristela Georgescu. Iar pe Călin Georgescu îl cunoaște pentru că ar fi lucrat împreună la ONU, la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Una dintre firmele înființate de Cristela Georgescu, dar și unul dintre centrele unde s-au strâns semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu, funcționează la aceeași adresă cu firma Vulpoi & Toader Management.

Marcel Vulpoi este și lector universitar dr. la Academia de Studii Economice (ASE) din București. Predă și la masterul Business Intelligence, organizat de FABIZ în parteneriat cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații, conform defapt.ro.

În noiembrie 2024, Biroul Electoral Central a cerut înlăturarea materialelor de propagandă electorală ale lui Călin Georgescu, de pe Tik Tok, pentru că materiale nu conțineau codul de identificare al mandatarului financiar, așa cum prevede legea.

Ce este mandatarul financiar

Mandatarul financiar într-o campanie electorală este o persoană desemnată de un candidat sau de un partid politic care gestionează și răspunde de aspectele financiare ale campaniei electorale. Rolul său este esențial pentru a asigura respectarea legislației privind finanțarea campaniilor electorale.

Ce rol are un mandatar financiar?

  • primeşte donaţiile şi/sau legatele (act juridic cu titlu gratuit) de la persoanele fizice ori juridice donatoare;
  • ține evidenţa veniturilor primite pentru campania electorală, a transferurilor altor fonduri provenite din veniturile obţinute în afara perioadei electorale şi a cheltuielilor efectuate pentru campania electorală;
  • verifică legalitatea operaţiunilor financiare efectuate în campania electorală, respectarea prevederilor privind donaţiile înregistrate în perioada campaniei electorale;
  • înaintează Autorităţii Electorale Permanente, în termenul legal, raportul privind respectarea condiţiilor legale privind finanţarea partidelor politice pe perioada campaniei electorale şi depune declaraţiile necesare
  • mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul care l-a desemnat de legalitatea operaţiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale, în condiţiile legii.

Fiecare partid sau candidat trebuie să desemneze un mandatar financiar înainte de începerea campaniei electorale. Mandatarul trebuie să fie autorizat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și să fie înscris în registrul oficial al mandatarilor financiari.

Călin Georgescu – cheltuieli zero în campanie electorală

Candidatul independent Călin Georgescu a declarat oficial zero venituri și zero cheltuieli în campania sa electorală, după cum arată situațiile financiare depuse la AEP.

Cu toate acestea, investigațiile ulterioare au indicat existența unor cheltuieli nedeclarate, în special în mediul online.

Călin Georgescu a beneficiat de o amplă campanie de promovare în mediul online, mai ales pe TikTok, unde zeci de influenceri au fost plătiți pentru a transmite mesaje favorabile candidatului. Europa Liberă a explicat mecanismul prin care s-au strâns fondurile și cum au fost plătiți influencerii în următorul articol:

Rapoartele serviciilor secrete prezentate în Consiliul Suprem de Apărare al Țării au exemplificat modul în care s-a derulat campania și care a fost circuitul banilor.

Alegerile prezidențiale din România din 2024 au fost anulate de Curtea Constituțională a României (CCR) din cauza unor nereguli semnificative care au afectat integritatea procesului electoral. CCR a constatat că procesul electoral a fost viciat pe toată durata desfășurării lui, fiind afectat de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale.

Judecătorii au ajuns la concluzia că unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă pe platforme precum TikTok, fără a respecta legislația națională în domeniul electoral și exploatând abuziv algoritmii acestor platforme.

De asemenea, deși candidatul a declarat zero cheltuieli în campanie, investigațiile ulterioare au arătat existența unor cheltuieli nedeclarate, ceea ce contrazice declarațiile oficiale.

Europa Liberă i-a contactat pentru puncte de vedere pe soții Pally, mandatarul financiar și pe avocatul lui Călin Georgescu. Până la publicarea acestui articol nu am primit răspuns.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG