Actualizare sâmbătă, ora 10.00
Florin Coldea a transmis un comunicat, vineri seara, prin care își arată poziția față de ancheta DNA. Iată principalele susțineri ale generalului în rezervă:
- Ma consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;
- Am respectat intotdeauna spiritul si litera legii, atat ca demnitar al statului roman, cat si ca persoana privata, avand convingerea ferma ca nimeni nu este mai presus de lege;
- Am incredere in justitia din Romania, asa cum am avut intotdeauna, pentru a-mi sustine si dovedi nevinovatia in ceea ce priveste acuzatiile care mi se aduc;
- Pe parcursul desfasurarii procesului penal, voi sustine cu onestitate si promptitudine toate demersurile legale si voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penala pentru stabilirea adevarului si nevinovatiei mele;
- In conditiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le deruleaza anumite trusturi media, cu promovarea de afirmatii defaimatoare la adresa mea care nu au nicio legatura cu realitatea si cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declaratii publice inainte de finalizarea anchetei.
Actualizare vineri, ora 13:45
DNA a confirmat într-un comunicat oficial acuzațiile care i se aduc fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.
Potrivit DNA, „în perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.”
După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale, mai arată DNA.
„Martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.”
Actualizare – vineri, 24 mai
Florian Coldea, fost director adjunct al Serviciului Român de Informații, gen. Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI, și avocatul Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar pe cauţiune – valoarea cauțiunii este de 500.000 de lei și trebuie plătită în șapte zile, scrie news.ro.
Cei trei au fost audiați la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) timp de mai multe ore – de joi după amiază, până mult după miezul nopții – într-un dosar de trafic de influență, scrie Hotnews.ro, care citează surse judiciare.
Foștii generali SRI și avocatul Trăilă ar fi fost denunțați la DNA de un om de afaceri. Acesta, notează agenția de presă Agerpres, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că cei doi i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului, 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de patru ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Afaceristul a fost condamnat în februarie de Tribunalul Bucureşti pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Dosarul e acum la Curtea de Apel Bucureşti.
Omul de afaceri a mai susţinut că a plătit o tranşă de 100.000 de euro, nu a mai avut bani și ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. El afirmă că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu „probe clare” împotriva celor care l-au ameninţat.
DNA nu a trimis, încă, un comunicat oficial.
Știrea inițială
Direcția Națională Anticorupție nu a anunțat, încă, oficial motivul vizitei celor doi la sediul instituției.
Cine este Florian Coldea
În 2005, Florian Coldea, atunci în vârstă de 34 de ani, a fost numit prim adjunct al șefului Serviciului Român de Informații (SRI), pe vremea aceea lui Radu Timfote. Pentru scurte perioade, a fost și interimar la conducerea serviciului - după demisia lui Radu Timofte, din 2006.
Înainte lucrase la Prevenirea si Combaterea Terorismului - departatament al Serviciului Român de Informații.
Din 2008 este general de brigadă, în 2012 a fost avansat general-maior, iar din 2014 este general-locotenent.
Este doctor în Științe Militare al Academiei Naționale de Informații, din 2010.
Florian Coldea a fost suspendat din SRI, în 2017, după o serie de dezvăluiri făcute de Sebastian Ghiță. A fost repus în funcție după o anchetă internă, dar în ianuarie 2017 și-a dat demisia și a cerut trecerea în rezervă.
Scandalurile legate de numele lui Florian Coldea
În 2007, Florian Coldea este acuzat de Mircea Geoană, lider al PSD la acel moment, că ar fi solicitat informatii referitoare la trei judecători de la Curtea Constituțională (CCR): Ion Predescu, Nicolae Cochinescu si Aspazia Cojocaru.
Geoană susținea că, în acest fel, ar fi fost influențată decizia Curții Constituționale care a avizat negativ propunerea de suspendare din funcție a lui Traian Băsescu.
Geoană a prezentat ca dovadă două note care ar fi fost scrise de Coldea, referitoare la cei trei judecători.
Florian Coldea este suspendat pe timpul unei anchete interne și repus în funcție la finalul acesteia.
Numele său apare în discursul anticorupție tot mai des, în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu. Iar SRI este acuzat de imixtiune în dosare ale unor oameni politici.
În timpul crizei jurnaliștilor răpiți în Irak (2005), președintele în funcție la acel moment, Traian Băsescu, i-a lăudat prestația în celula de criză. Relațiile dintre ei s-au deteriorat, însă, spre finalul mandatului fostului președinte.
În 2015, Elena Udrea susținea că a depus un denunț la DNA pe numele lui Florian Coldea. Udrea spunea, într-un interviu pentru Hotnews.ro că prim adjunctul SRI i-ar fi cerut lui Dorin Cocoș să îi dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță pentru sustinerea postului România TV. Tot Elena Udrea vorbea la acel moment și despre implicarea lui Coldea în numirea Codruței Kovesi la conducerea DNA.
Doi ani mai târziu, în urma unor declarații făcute de Sebastian Ghiță, fugar în Serbia, Florian Coldea a fost mai întâi suspendat din SRI, repus în funcție - după care și-a dat demisia și și-a cerut trecerea în rezervă.
Afacerile lui Florian Coldea
După plecarea din SRI, Florian Coldea a intrat în afaceri. Înființează, în 2020, firma de consultanță Strategic Sys, iar în 2021, societatea Strategic Assets, împreună cu un alt fost general SRI, Dumitru Cocoru.
Ambele societăți au avut evoluții spectaculoase. Cifra de afaceri a firmei Strategic Sys a crescut de 10 ori în 4 ani, până la 6,3 milioane de lei în 2022, cu un profit de 4,8 milioane de lei. Firma are doar 4 angajați.
Strategic Assets a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 2 milioane de lei, 1,6 milioane de lei profit și doi angajați.
Știre în curs de actualizare
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.