Linkuri accesibilitate

Construcția gazoductului Nord Stream 2 va fi reluată în luna decembrie


Construirea gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să aducă gaz din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, va fi reluată la începutul lunii decembrie după un an de pauză din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite.

Compania Nord Stream 2 AG a spus, sâmbătă, că va relua lucrările de instalare a conductei submarine cu o secțiune de 2,6 kilometri aflată în zona economică exclusivă a Germaniei.

Potrivit postului de radio german NDR 1 Radio MV, care citează un anunț al Baltic Sea Waterways and Shipping Office din Stralsund, lucrările de construcție vor fi reluate pe 5 decembrie.

În decembrie 2019, lucrările de construcție la gazoductul Nord Stream 2 au fost suspendate ca urmare a sancțiunilor Statelor Unite, care vizau orice navă care participa la construcția Nord Stream 2, ceea ce a făcut compania elvețiană Allseas să își retragă navele care participau la instalarea conductei, cu puțin timp înainte de finalizarea lucrărilor.

Congresul Statelor Unite ia în calcul un alt proiect de lege care ar lărgi spectrul sancțiunilor astfel încât să fie inclusă orice persoană fizică sau entitate care oferă asigurări, certificare tehnică sau servicii de sudură pentru proiect.

Nu este deocamdată clar ce navă de construcție va fi implicată în finalizarea gazoductului, care mai are încă 16 kilometri rămași de construit în apele germane și alți 60 de kilometri în secțiunea daneză.

Cu toate că era de așteptat ca nava de construcție Akademik Cherskiy să finalizeze lucrările la gazoduct, potrivit serviciilor de urmărire a traficului maritim, nava sub pavilion rusesc a plecat din hub-ul proiectului de la Mukran și este în largul coastei enclavei ruse;ti Kaliningrad.

NDR 1 Radio MV relatează că nu este încă clar dacă nava a primit autorizația necesară de la guvernul danez. Partea norvegiană care se ocupă de autorizații a anunțat o retragere parțială din proiect referitor la orice navă, însă nu și la conducta propriu-zisă.

Între timp, landul german Mecklenburg-Vorpommern, acolo unde este capătul gazoductului, ar fi decis în această săptămână să pună bazele unui trust aflat sub controlul premierului landului pentru a proteja companile care lucrează la Nord Stream 2 de sancțiunile Statelor Unite.

Potrivit informațiilor citate de NDR 1 Radio MV, oficialii germani ar spune că acest vehicul este „un truc legal inteligent” pentru a evita sancțiunile americane.

Sancțiunile împotriva Nord Stream 2 au reprezentat o sursă de tensiune în relațiile dintre Statele Unite și Germania, Berlinul acuzând Washingtonul că aplică restricții extrateritoriale pentru un proiect suveran care va furniza Europei energie.

Guvernul american vrea să împiedice finalizarea gazoductului, susținând că astfel se va întări dependența energetică a Europei de Rusia și se va submina rolul Ucrainei ca țară de tranzit pentru gazul rusesc.

Nord Stream 2 este un proiect de 10 miliarde de dolari, condus de gigantul rus Gazprom și în care jumătate din finanțare vine de la companiile Uniper și Wintershall, Shell, OMV și Engie.

Rusia ar fi vrut inițial ca gazoductul să fie finalizat în 2020. După trecerea sancțiunilor asupra navelor, președintele Vladimir Putin a spus că speră ca Nord Stream 2 să fie finalizat la începutul lui 2021.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG