Linkuri accesibilitate

Imagine de la centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc
Imagine de la centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc

Războiul din Ucraina | Întâlnire Zelenski cu șeful AIEA înainte de inspecția de la Zaporojie. Liderul prorus al Hersonului a fugit în Rusia

Ziua 188 a invaziei rusești: Trupele ucrainene organizează o contraofensivă mult așteptată în Herson, în timp ce o echipă ONU este în drum spre inspectarea centralei nucleare din Zaporojie.

Principalele informații ale zilei

07:49 30.8.2022

Volodimir Zelenski promite să restabilească granițele Ucrainei

Pe măsură ce mult așteptata contraofensivă ucraineană a început în Herson, președintele Volodimir Zelenski le-a spus forțelor ruse să fugă din calea luptătorilor săi. De asemenea, el a promis să împingă armata rusă înapoi la granițele inițiale.

„Ucraina își recuperează ce are. Și va returna regiunea Harkov, regiunea Luhansk, regiunea Donețk, regiunea Zaporojie, regiunea Herson, Crimeea și, cu siguranță, întreaga noastră zonă de apă din Marea Neagră și Marea Azov - de la insula Șerpilor până la strâmtoarea Kerci. Acest lucru se va întâmpla. Acestea sunt ale noastre. Și așa cum societatea noastră înțelege acest lucru, vreau ca și ocupanții să înțeleagă acest lucru. Nu va fi loc pentru ei pe teritoriul ucrainean”, a spus Zelenski, în discursul său de luni seară.

„Vrea cineva să știe care sunt planurile noastre? Nu veți auzi detalii de la nicio persoană cu adevărat responsabilă. Pentru că acesta este un război. Și asta este ceea ce se întâmplă în timpul războiului. Dar ocupanții ar trebui să știe: îi vom alunga până la graniță. Până la granița noastră, a cărei linie nu s-a schimbat. Invadatorii o cunosc bine”, a completat președintele ucrainean.

El le-a transmis soldaților ruși că „este timpul să fugă”, dacă vor să supraviețuiască, iar soldaților ucraineni să-i ia prizonieri pe cei cărora le este frică să se întoarcă în Rusia.

„Să plece acasă. Dacă vă este frică să vă întoarceți la casa voastră din Rusia - ei bine, lăsați astfel de ocupanți să se predea, iar noi le vom garanta respectarea tuturor normelor Convențiilor de la Geneva. Dacă nu mă ascultă, vor avea de-a face cu apărătorii noștri, care nu se vor opri până când nu vor elibera tot ceea ce aparține Ucrainei”, a subliniat Zelenski.

Trupele ucrainene au străpuns apărarea rusă în mai multe zone de pe linia frontului din apropierea orașului Herson, a afirmat luni un consilier prezidențial de rang înalt.

23:09 30.8.2022

Franța: Rusia folosește gazul ca armă de război și trebuie să ne pregătim de întreruperea completă a aprovizionării

Franța a acuzat marți Moscova că folosește aprovizionarea cu energie ca „o armă de război”, după ce compania rusă Gazprom a redus livrările unui mare client francez și a declarat că își va închide principala conductă de gaz către Germania timp de trei zile în această săptămână, transmite Reuters.

Guvernele europene încearcă să coordoneze un răspuns la creșterea costurilor energiei pentru întreprinderi și gospodării și să umple instalațiile de depozitare înaintea cererilor de la iarnă.

Națiunile occidentale se tem că Moscova crește în mod deliberat prețurile gazelor pentru a încerca să slăbească opoziția față de invadarea Ucrainei, o tactică denumită luni de președintele ucrainean Volodimir Zelenski „terorism economic”. Moscova neagă acuzația.

Nord Stream 1, principala conductă pentru gazul rusesc în Europa, a devenit motiv de dispută. Europa se confruntă cu o nouă reducere a aprovizionării cu gaz în această săptămână, pentru că Gazprom oprește conducta pentru întreținere de miercuri până la primele ore ale zilei de sâmbătă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că problemele cauzate de sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt singurul lucru care împiedică furnizarea de gaz prin Nord Stream 1.

Dar ministrul Franței pentru Tranziția Energetică, Agnes Pannier-Runacher, a spus la RFI că „Rusia folosește gazul ca armă de război și trebuie să ne pregătim în cel mai rău caz de întreruperea completă a aprovizionării”.

Declarația a fost dată după ce compania franceză Engie a declarat că va primi mai puțin gaz de la Gazprom începând de marți din cauza unei dispute contractuale nespecificate.

21:27 30.8.2022

Dmitro Kuleba: Turismul rușilor în spațiul democratic al UE nu i-a împiedicat să susțină războaiele Rusiei în Georgia și Ucraina

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a respins opoziția față de interzicerea vizelor la nivel european pentru turiștii ruși într-un interviu acordat RFE/RL pe 30 august. El a citat un argument franco-german potrivit căruia călătoria în Uniunea Europeană i-ar menține conectați pe ruși la valorile democratice și a spus că, în ciuda anilor de turism rusesc în Europa, cetățenii țării au susținut pe scară largă războaiele atât împotriva Georgiei, cât și a Ucrainei.

20:59 30.8.2022

Liderul numit de Kremlin la Herson a fugit în Rusia

Liderul instalat de Moscova la Herson ar fi fugit în Rusia, la o zi după ce Kievul a anunțat că a început mult așteptatul său contraatac pentru a lua înapoi regiunea de sud de la forțele rusești.

Kirill Stremousov, care a fost numit adjunct al administrației militare-civil-militare de la Hersona, susținută de Rusia, a publicat actualizări regulate de la Herson către instituțiile de știri ruse deținute de stat.

Dar un activist ucrainean, Serghei Sternenko, a susținut că Stremousov nu se mai află în Herson și a filmat de fapt videoclipul undeva lângă Catedrala Buna Vestire din Voronej, care poate fi văzută în fundal.

Voronej se află la aproape 500 de mile de Herson și la aproximativ 120 de mile de granița cu Ucraina.

„Trădătorul Ucrainei și colaboratorul Stremousov a fugit din Herson și spune că Herson va rămâne pentru totdeauna rus... din Voronej în Rusia”, a scris Sternenko pe Twitter.

19:45 30.8.2022

Întâlnire Zelenski - Grossi

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, și cu delegația sa înaintea vizitei misiunii ONU la centrala nucleară de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, aflată sub control rusesc.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG