Linkuri accesibilitate

Convorbire telefonică Biden – Putin pe tema tensiunilor din Ucraina


 Președintele rus, Vladimir Putin, și cel american, Joe Biden, vor avea a doua convorbire telefonică în această lună.
Președintele rus, Vladimir Putin, și cel american, Joe Biden, vor avea a doua convorbire telefonică în această lună.

Președintele SUA, Joe Biden, va avea joi o discuție telefonică cu președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul acumulării de trupe rusești la granița cu Ucraina și a cererilor Moscovei privind garanțiile de securitate pe care consideră că Washingtonul ar trebui să i le acorde.

Cei doi lideri vor discuta joi, 30 decembrie, „o serie de subiecte, inclusiv viitoarele angajamente diplomatice cu Rusia”, a anunțat miercuri purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate, Emily Horne.

Apelul vine înaintea întâlnirii de pe 10 ianuarie, de la Geneva, unde vor fi discutate garanțiile de securitate cerute de Moscova, inclusiv încetarea expansiunii NATO către est, precum și îngrijorările SUA privind acumularea masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina.

La Geneva se vor întâlni doar diplomații americani și ruși pentru a discuta despre criza în curs.

Un oficial al administrației americane a declarat reporterilor pe 29 decembrie că apelul a fost solicitat de Putin.

Este, deja, al doilea apel din această lună între cei doi cu privire la securitatea europeană și viitorul Ucrainei.

Putin caută garanții juridice că NATO nu va accepta noi state membre care au făcut odată parte din Uniunea Sovietică, precum Ucraina și Georgia.

El cere, de asemenea, NATO să retragă orice arme din Europa de Est. Cererile ar anula o mare parte din progresele alianței în Europa începând cu anii 1990 și ar lăsa Ucraina mai expusă la presiunile Rusiei.

Putin a cerut ca aceste garanții să fie aplicate „imediat”.

Administrația Biden a spus că unele dintre cererile Rusiei sunt „inacceptabile” și că țările au dreptul de a-și alege propria traiectorie de politică externă.

Cu toate acestea, Administrația SUA a anunțat că este dispusă să se angajeze în această discuție diplomatică cu Rusia și că intenționează să folosească discuțiile viitoare pentru a-și expune preocupările cu privire la acțiunile Kremlinului.

Rusia a masat aproximativ 100.000 de soldați în apropierea graniței cu Ucraina, ceea ce Statele Unite au spus că ar putea fi un act premergător unei invazii. Kremlinul neagă acest scenariu.

Acumularea de trupe a declanșat o rafală de discuții diplomatice în această lună. Biden a vorbit cu lideri din toată Europa, iar oficialii administrației Biden s-au consultat cu NATO, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Horne a spus miercuri că administrația continuă să se consulte și să se coordoneze cu aliații și partenerii europeni „cu privire la o abordare comună” a formării militare a Rusiei.

Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit miercuri, pe 29 decembrie, cu președintele ucrainean Volodîmir Zelenski, a anunțat Departamentul de Stat.

Blinken a reiterat „sprijinul neclintit al Washingtonului pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața acumulării militare a Rusiei la granițele Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price într-un comunicat.

Blinken și Zelenski „au discutat despre eforturile de a rezolva în mod pașnic conflictul din estul Ucrainei și viitoarele angajamente diplomatice cu Rusia”, a adăugat Price.

Biden plănuiește să vorbească cu Zelenski după apelul cu Putin, dar nu a fost stabilită o dată, a declarat presei înaltul oficial al administrației.

În timpul conferinței sale de presă anuale de săptămâna trecută, Putin a îndemnat Occidentul să îndeplinească „imediat” garanțiile de securitate cerute de Rusia, enumerând o serie de nemulțumiri cu privire la Ucraina și potențiala sa aderare la NATO.

Pe 26 decembrie, Putin a declarat, într-un interviu difuzat la televiziunea de stat rusă, că are în vedere diferite opțiuni dacă Occidentul nu-i va îndeplini cerințele. Răspunsul Rusiei „ar putea fi divers”, a spus el, adăugând: „Depinde de ce propuneri îmi vor înainta experții noștri militari”.

Un oficial al administrației a spus că Statele Unite vor răspunde dacă Rusia va invada Ucraina, inclusiv prin întărirea forțelor NATO de pe flancul estic al alianței și că SUA vor impune sancțiuni economice masive în cazul unei invazii.

XS
SM
MD
LG