Linkuri accesibilitate

Coronavirus. 17 persoane, în carantină. 1.000 sunt izolate la domiciliu


Victor Costache a participat la ședința Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, unde s-au discutat măsuri privind posibile cazuri de coronavirus
Victor Costache a participat la ședința Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, unde s-au discutat măsuri privind posibile cazuri de coronavirus

17 români care s-au întors în țară din zone unde se înregistrează cazuri de coronavirus, din China și Italia, sunt în carantină, în timp ce în cazul a aproximativ 1.000 de persoane autoritățile medicale au luat decizia de a fi izolate la domiciliu, a anunțat ministrul demis al Sănătății, Victor Costache.

În Capitală, sunt în carantină în spital cele șase persoane care au fost pe nava de croazieră Princess Diamond, ancorată în Japonia, dar care nu prezintă simptome ale infectării cu coronavirus. În Dolj, sunt în carantină 8 persoane, iar în Galați sunt alte trei, a detaliat, luni seara, Raed Arafat, secretar de stat.

Până luni seara nu fusese diagnosticat niciun caz de coronavirus la persoane aflate în România.

5 lucruri despre coronavirusul din China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

Victor Costache și Raed Arafat au participat la o ședință a Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, unde s-au discutat măsuri pentru combaterea eventualelor cazuri de coronavirus, alături de miniștrii Marcel Vela -MAI, Lucian Bode - Transporturi și de managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel.

Autoritățile au organizat peste 4.100 locuri de carantină la nivel naţional, în 121 de localităţi. Potrivit ministrului Costache sunt aproximativ 2.500 de paturi în toate secţiile şi spitalele de boli infecţioase, dintre acestea, 95 sunt pentru terapie intensivă.

Victor Costache a spus că stocurile de medicamente şi materiale de prevenţie pot acoperi o perioadă de maximum o lună și jumătate, dar că se lucrează "contra cronometru" pentru o nouă aprovizionare.

Sancțiuni pentru fals în declarații și nerespectarea măsurilor de izolare

Marcel Vela a spus că două persoane întoarse din China și care ar fi trebuit să rămână izolate la domiciliu timp de 14 zile au încălcat decizia medicilor și urmează să afle, marți, cum vor fi sancționate.

"Doi vânzători în magazin, din judeţul Neamt, veniţi din China, nu au respectat indicaţiile de izolare la domiciliu (…) Procurorul va decide pedeapsa”, a spus Vela, într-o conferință de presă desfășurată luni seara.

De marți, formulare pe care pesoanele care vor să intre în România vor fi obligate să le completeze la frontieră vor conține și prevederile din Codul penal privind declarațiile false. Decizia a fost luată după ce presa din Suceava a relatat despre 300 de persoane sosite din Bergamo, Italia, care au declarat la graniţă că vin din Germania.

Vela a precizat că în UE se poate circula cu buletinul sau paşaportul şi că cetățenii nu pot fi obligați să prezinte permisul de şedere din Italia sau din Germania.

"Puteam să luăm măsuri faţă de cei care vin - să spunem - din Italia, dar puteau să meargă până la Viena şi să decoleze din Viena. Din acest motiv am făcut un apel la responsabilitatea tuturor cetăţenilor. Cei care au venit şi nu au anunţat nu au făcut rău prefectului din Suceava sau directorului de la Direcţia de Sănătate Publică, şi-au făcut rău chiar lor şi familiilor lor", a spus Vela.

Ministrul demis al Internelor a făcut un apel către românii din Italia să aibă încredere în deciziile autoritărităților italiene, care "au luat măsuri corecte, rapide şi eficiente" și să nu aglomereze intrările în România.

Un apel similar a făcut și premierul demis Ludovic Orban.

„Fac apel la cetățenii români din zonele izolate să evite pe cât posibil deplasările care nu sunt necesare. Dacă pot, să nu se deplaseze spre țară, e un act de responsabilitate. Dacă au fost într-un loc cu minim risc de contaminare cu coronavirus, riscă să își expună rudele, prietenii. Sunt unii care pleacă doar de frica virusului, își imaginează că, dacă vin în România, se pun la adăpost. Riscă să pună în pericol prietenii, rudele, pe toți cei cu care au fost în contact”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

Românii care vin din zonele afectate din Italia intră direct în carantină, iar cei din zonele cu risc crescut sunt izolați la domiciliu, a precizat Orban.

Premierul a spus că în localitățile aflate în carantină în Italia sunt 8.000 de români, în timp ce în toată regiunea afectată sunt aproape 200.000.

XS
SM
MD
LG