ROMÂNIA - 4 milioane de măști de protecție ajung până la mijlocul lunii în țară
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat că până la 11-12 martie vor ajunge sute de mii de echipamente de protecție împotriva coronavirusului în țară, contractate de Unifarm.
Este vorba despre mănuși, salopete, în mare parte de unică folosință, dar și 4 milioane de măști chirurgicale.
Surse oficiale spun că acestea vor fi distribuite prioritar către personalul sanitar, medici, asistente, ambulanțieri, dar vor ajunge și în farmacii, la dispoziția populației.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat o criză a materialelor de unică folosință folosite pentru protecția împotriva coronavirusului. China era principalul prodjucător mondial, dar a sistat exporturile la izbucnirea epidemiei pe teritoriul său.
- În România nu se mai găsesc în farmacii măști chirurgicale încă de săptămâna trecută. Despre posibilitatea de a fi produse local, citiți aici.
- În Franța, autoritățile au rechiziționat toate echipamentele de la firmele private, pentru a le folosi în spitale
- Germania a anunțat că nu exportă astfel de produse.
UE - Un funcționar din cadrul Agenției europene de apărare a fost diagnosticat cu coronavirus, fiind primul pacient confirmat la nivelul cartierului pan-european din Bruxelles.
„Funcționarul s-a întors din Italia în 23 februarie”, a precizat și purtătorul de cuvânt al agenției, Elisabeth Schoeffmann. „Însă el nu a participat la o reuniune cu 30 de funcționari din alte instituții ale UE”, a mai spus aceasta, dezmințind o informație în acest sens.
Funcționarul european a fost înregistrat în cazurile raportate în Belgia, a precizat ministrul belgian al Sănătății. 23 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în Belgia, din care 10 doar în ultimele 24 de ore. Nouă din cei zece au revenit dintr-o călătorie în Italia, a precizat ministrul.
MAREA BRITANIE - Autoritățile au intrat în a doua etapă a strategiei de combatere a coronavirusului - de la eliminare focar, sunt în pragul aplicării metodelor de încetinire a răspândirii virusului.
Chris Whitty, un responsabil din consiliul guvernamental pentru combaterea coronavirusului a spus că în acest moment virusul se transmite fără să poată fi detectat. În acest sens, autoritățile sunt pe cale să treacă la a doua etapă a planului strategic, de încetinire, în loc de închidere a focarelor.
Invitat în cadrul unuia dintre cele mai populare programe din Marea Britanie, Today Programme, Whitty, care lucrează în structurile guvernnului, a spus că este posibil, deși nu este încă decis, ca autoritățile să declare epidemie de coronavirus pe teritoriul Regatului Unit. Etapa actuală este denumită de transmitere de la om la om a virusului Covid19
În Marea Britanie sunt 53 de cazuri depistate, cu două persoane declarate în ultimele 24 de ore, fără niciun mort, și cu 8 persoane care s-au făcut bine
ROMÂNIA - AL CINCILEA CAZ DE CORONAVIRUS DEPISTAT
Încă un caz de coronavirus confirmat în România, al cincilea - un băiat de 16 ani, care este rudă cu pacientul nr.4, bărbatul din Timișoara depistat ieri, au confirmat autoritățile.
Conform primelor informații din partea DSP Timișoara, tânărul este asimptomatic - nu are febră, nu tușește, nu are stări de oboseală.
Băiatul va fi transportat la spitalul din Timișoara speializat în boli infecțioase.
De asemenea, rezultatele testelor de astăzi ale bărbatului de 47 de ani din Timișoara (depistat ieri) sunt negative și va urma noi teste pentru a se stabili dacă s-a însotoșit.
Bărbatul de 47 de ani, depistat ieri, a călătorit în avion alături de femeia depistată și ea cu coronavirus, din Timișoara..
În România sunt 5 persoane depistate cu coronavirus, din care una - primul pacient, tânărul de 25 de ani din Gorj - s-a însănătoșit.
Facebook Forum