Nordul Italiei a fost pus sub carantină, 15 regiuni în care trăiesc circa 16 milioane de oameni fiind izolate. Orașe precum Milano și Veneția au intrat în carantină. Italia este cea mai afectată țară din Europa de noul coronavirus.
Secretarul de stat Nelu Tătaru a declarat că autoritățile iau în calcul limitarea curselor aeriene din Italia către România.
Autorităţile de la Sofia au anunţat, duminică, primele două cazuri de coronavirus înregistrate pe teritoriul Bulgariei. Cele două persoane nu au călătorit în ţări afectate de epidemie, anunță BTA.
Este vorba despre un bărbat de 27 de ani din Pleven şi de o femeie în vârstă de 75 de ani din Gabrovo.
România interzice adunările publice sau private, fie în aer liber, fie în spații închise, care presupun participarea a mai mult de 1.000 de persoane. Meciurile de fotbal se vor juca fără spectatori.
Măsurile au fost anunțate duminică de autorități, mai multe puteți citi aici.
Cel de-al 14-lea caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat în România, la o femeie de 42 de ani din București. Ea se află într-un centru de carantină din Capitală și va fi transferată la Spitalul Matei Balș.
Femeia este un contact apropiat al b[rbatului de 49 de ani din București, care a fost confirmat cu coronavirus sâmbătă.
Facebook Forum