Linkuri accesibilitate

Coronavirusul rămâne în organism și 37 de zile, mai mult decât se știa inițial - studiu


Imagine din Seul, unul dintre orașele în care armata a ieșit pe străzi pentru a combate pandemia de coronavirus
Imagine din Seul, unul dintre orașele în care armata a ieșit pe străzi pentru a combate pandemia de coronavirus

Pacienții cu noul coronavirus păstrează până la 37 de zile agentul patogen în tractul lor respirator, se arată într-un nou studiu, care afirmă că oamenii rămân infectați cu Covid 19 vreme de câteva săptămâni din momentul în care au fost infestați, potrivit Bloomberg.

Publicația medicală britanică Lancet, una dintre cele mai vechi și prestigioase din lume, a publicat un studiu realizat de cercetători chinezi care au analizat noul coronavirus. Medicii chinezi au observat că structura genetică a coronavirusului (ARN) se mai afla în probele recoltate de la pacienți multă vreme, în medie 20 de zile, de la momentul infectării.

Studiul arată că au fost prelucrate datele de la pacienții supraviețuitori, ca și de la cei care au murit, iar coronavirusul era prezent în medie 20 de zile. S-au găsit însă probe la pacienți supraviețuitori care arătau că și după 37 de zile virusul mai exista în organism. În cazul celor care au murit la 5-6 săptămâni de la momentul infectării, virusul se mai afla în cadavru.

În opinia cercetătorilor, aceasta ar fi una dintre explicațiile pentru care este dificil de combătut pandemia Covid-19.

Descoperirea „are implicații importante atât pentru deciziile de izolare a unui pacient, cât și pentru medici, în administrarea tratamentului antiviral”, a declarat Fei Zhou, de la Academia de științe medicale din China în studiul citat.

În prezent, autoritățile din țările afectate de pandemie recomandă izolarea pacienților contaminați vreme de 14 zile de la data la care au intrat în contact cu o persoană infectată. Însă, dacă oamenii continuă să transmită virusul și mai multe săptămâni după ce le-au dispărut simptomele, pare limpede că propagarea Covid-19 continuă și după ce ies din carantină

Prin comparație, doar o treime dintre pacienții contaminați cu SARS au mai fost purtători în tractuol respirator ai agentului patogen vreme de patru săptămâni, arată studiul. Cercetătorii au analizat dosarele și testele de laborator de la 191 de oameni care au fost tratați de Covid 19 în spitalele din Jinyintan și Wuhan, inclusiv de la 54 de pacienți care au murit din cauza infecției.

Aceeași cercetare a urmărit și explicații pentru faptul că mor în special oameni în vârstă sau cei care au și alte boli cronice. În această privință, într-un clasament al comorbidităților se află bolile cardiace, diabetul și hipertensiunea arterială. Unul dintre motive ar putea fi faptul că acest nou coronavirus, odată instalat la nivelul țesuturilor plămânului, se multiplică rapid și se hrănește cu oxigenul din sânge. De aceea dificultățile în respirație reprezintă una dintre simptomele după care este recunoscută boala.

Pandemia de coronavirus afectează 118 țări de pe toate continentele și peste 120.000 de oameni, dintre care peste 4.000 au murit.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG